Israelul, furnizorul de arme nucleare al Africii de Sud

 

Israelul, care nu a recunoscut oficial că deţine un arsenal atomic, s-a oferit să furnizeze arme nucleare regimului de apartheid din Africa de Sud, în 1975, demonstrează documente publicate recent, primele care pot dovedi existenţa unui arsenal nuclear israelian, dacă autenticitatea lor se adevereşte, scrie The Guardian.

Israelul nu a recunoscut niciodată în mod oficial că deţine un arsenal nuclear. Cercetătorul Saha Polakow-Suranski a publicat documente care demonstrează contrariul chiar în săptămâna în care la Naţiunile Unite se discuta despre un Orient Mijlociu fără arme nucleare. Scopul negocierilor este oprirea programului nuclear iranian. Noile informaţii infirmă teza potrivit căreia dacă Israelul are arme nucleare, atunci acestea vor fi folosite în mod „responsabil”. Un purtător de cuvânt al lui Simon Peres a infirmat informaţia publicată, precum şi existenţa unor negocieri secrete între Israel şi Africa de Sud pe această temă.

Documentele descoperite de Polakow-Suranski arată că, în cadrul unei întâlniri din martie 1975 cu omologul său sud-african P.W. Botha, ministrul israelian al Apărării de la acea vreme, Șimon Peres, a oferit regimului de la Pretoria focoase nucleare.

„Ministrul Botha şi-a exprimat interesul pentru un număr limitat de Chalet care să fie dotate cu încărcătura potrivită”, arată documentul publicat de The Guardian. „Ministrul Peres a spus că încărcătura este disponibilă în trei dimensiuni”, continuă documentul citat.

Potrivit cotidianului britanic, aceasta înseamnă că Israelul putea oferi Africii de Sud arme convenţionale, chimice sau nucleare. Cât despre Chalet, Dieter Gerhardt, fostul comandant al marinei sud-africane, arestat pentru spionaj în favoarea URSS, a precizat că este denumirea unui acord dintre Israel şi Africa de Sud, prin care israelienii se ofereau să înarmeze rachete Jericho cu „focoase speciale”. Dieter Gerhardt spune că era vorba despre focoase nucleare.

Autorităţile israeliene au încercat să împiedice guvernul sud-african de după abolirea apartheid-ului să desecretizeze documentul. „Se pare că sud-africanilor nu le pasă; au şters câteva rânduri şi mi l-au oferit. Guvernul nu îşi pune problema să ascundă rufele murdare ale aliaţilor fostului regim de apartheid”, spune Polakow-Suranski, citat de The Guardian.

Africa de Sud a avut un program de înarmare nucleară şi a reuşit să obţină cel puţin şase bombe nucleare, fabricate în colaborare cu Israelul. Regimul de la Pretoria a furnizat Israelului uraniu. După căderea apartheid-ului, Africa de Sud a renunţat la arsenalul nuclear.

Citiți și:

Americanul care a achitat factura înarmării nucleare a lsraelului

Ameninţarea Israelului din zilele noastre şi adevărul despre Hiroshima şi Nagasaki 
Un agent israelian retras, specializat în contrainformații, afirmă că turnurile WTC au fost prăbușite prin detonarea de dispozitive nucleare W-54

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2018

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More