Așa celebrează Occidentul sfârșitul hegemoniei sale? Un monument «artistic» care simbolizează decăderea omului alb stârnește controverse

 

În orașul olandez Utrecht va fi amplasată, sau mai bine zis culcată, statuia din imaginea de mai sus. Pe orizontal. Pentru că, așa cum scrie presa franceză, ea simbolizează decăderea omului alb.

Pe Twitter, pe contul @DefendEuropa, sunt popularizate imaginile statuii ce înfățișează un om alb care se prăbușește, fiind însoțit de cunoscuta expresie „Sic transit gloria mundi” (Așa trece gloria lumii).

Potrivit ziarului Liberation, pe un panou informativ apare fotografia statuii și se spune că aici se va construi un „monument pentru sfârșitul hegemoniei occidentale”, fără a se specifica data la care va fi inaugurat.

Jurnaliștii francezi au vrut să afle din olandeză dacă se menționează undeva construirea unei astfel de statui. Și au aflat că site-ul de știri NU.nl a scris că mai toți comercianții din jurul orașului Neude s-au declarat deranjați de lucrările de artă construite aici ca parte a Festivalului de Artă SPRING.

Iar de pe site-ul autorului lucrării „Sic transit gloria mundi”, Dries Verhoeven, au aflat ce a vrut să spună acesta: „Chiar în momentul în care statuile colonialiste au devenit controversate, dominația occidentală dă și ea semne de declin, iar acest aspect cere o nouă privire a noastră asupra lumii”.

În final, într-o piață a orașului Utrecht va fi construită o statuie a unui bărbat alb uriaș căzut la pământ…

Citiți și:

Viclenia planului Kalergi: genocidul popoarelor europene

Statuile din marmură albă sunt rasiste
Puncte noi de vedere. Resurecția albilor în Statele Unite. Albii vor egalitate cu negrii și cu homosexualii

 

yogaesoteric
28 octombrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More