Studiu: Europa post-creștină?


Creștinismul este în mod implicit pierdut


Marșul Europei către o societate post-creștină a fost ilustrat în mod clar prin cercetări care arată că majoritatea tinerilor dintr-o duzină de țări nu sunt adepții vreunei religii.

Un studiu efectuat asupra categoriei de vârsta 16-29 de ani a constatat că Republica Cehă este cea mai puțin religioasă țară din Europa, 91% din acest grup de vârstă spunând că nu are o afiliere religioasă. Între 70% și 80% dintre tinerii adulți din Estonia, Suedia și Țările de Jos se clasifică, de asemenea, ca nereligioși.

Cea mai religioasă țară este Polonia, unde doar 17% dintre tinerii adulți se definesc ca nereligioși, urmată de Lituania cu 25%.

70% dintre tinerii din Marea Britanie se identifică a fi fără religie

În Regatul Unit, doar 7% dintre tinerii adulți se identifică ca anglicani, mai puțin decât cei 10% care se clasifică drept catolici. Tinerii musulmani, cu 6%, sunt pe punctul de a-i depăși pe cei care se consideră parte a bisericii consacrate a țării lor.

Cifrele sunt publicate într-un raport intitulat „Tinerii adulți ai Europei și religia”, de Stephen Bullivant, profesor de teologie și sociologie religioasă la Universitatea St. Mary din Londra. Ele se bazează pe date din ancheta socială europeană 2014-2016.

Religia este „muribundă”, a spus Bullivant. „Cu câteva excepții notabile, adulții tineri nu se identifică cu religia sau nu o practică.” Traiectoria ar putea deveni mai accentuată. „Creștinismul, ca standard, ca o normă, a dispărut și probabil că va dispărea pentru totdeauna – sau cel puțin în următorii 100 de ani”, a afirmat el.

Dar există și variații semnificative. „Țări care sunt alăturate una de alta, cu medii și istorii culturale similare, au profiluri religioase diferite.”

59% dintre tinerii din Marea Britanie nu participă la serviciile religioase

Frecvența participării la serviciul religios, cu excepția ocaziilor speciale, la grupa de vârstă cuprinsă între 16 și 29 de ani

Primele două cele mai religioase țări, Polonia și Lituania, și cele mai puțin religioase două țări, Republica Cehă și Estonia, sunt state postcomuniste.

Tendința de afiliere religioasă s-a repetat atunci când tinerii au fost întrebați despre practica religioasă. Doar în Polonia, Portugalia și Irlanda tinerii intervievați au spus, mai mult de 10% dintre ei, că participă la serviciul religios cel puțin o dată pe săptămână.

În Republica Cehă, 70% au spus că nu au mers niciodată la biserică sau într-un alt loc de cult, iar 80% au spus că nu se roagă niciodată. În Marea Britanie, Franța, Belgia, Spania și Țările de Jos, între 56% și 60% au spus că nu merg niciodată la biserică, iar între 63% și 66% au spus că nu se roagă niciodată.

Printre cei care se identifică ca fiind catolici, au existat variații mari în nivelurile de devotament. Mai mult de 80% dintre tinerii polonezi spun că sunt catolici, aproximativ jumătate mergând la slujbă cel puțin o dată pe săptămână. În Lituania, unde 70% dintre adulții tineri spun că sunt catolici, doar 5% merg săptămânal la slujbă.

Aproape două treimi dintre tinerii din Marea Britanie nu se roagă niciodată

Frecvența rugăciunii, în afara serviciului religios, la grupa de vârstă cuprinsă între 16 și 29 de ani

Potrivit lui Bullivant, mulți tineri europeni „vor fi botezați și nu vor face niciodată umbră ușii unei biserici. Identitățile religioase culturale nu sunt transmise de la părinți la copii. Pur și simplu acestea nu se lipesc de ei.”

Cifrele pentru Marea Britanie au fost parțial explicate de imigrația ridicată, a adăugat el. „Unul din cinci catolici din Marea Britanie nu s-a născut în Marea Britanie.”

„Știm că rata natalității musulmane este mai mare decât la populația generală și că au rate de retenție [religioasă] mult mai ridicată.”

În Irlanda, în ultimii 30 de ani, s-a înregistrat o scădere semnificativă a religiozității, „dar în comparație cu oriunde în Europa de Vest, ea pare destul de religioasă”, a spus Bullivant.

„Noua setare implicită este «nicio religie», iar puținii care mai sunt religioși se văd pe ei înșiși ca înotând împotriva curentului”, a spus el. „În 20 sau 30 de ani, bisericile consacrate vor fi mai mici, iar cei câțiva (credincioși) care mai rămân vor fi extrem de devotați.”

Citiți și:

România, una dintre cele mai religioase țări din lume. Suedia, Cehia și Regatul Unit, printre țările cu cei mai mulți atei

Bruxelles – Mormântul Europei: UE repudiază Creștinismul și promovează oficial Islamul

Furtuna care se apropie: Libertatea religioasă – cum mai arată aceasta după triumful revoluției sexuale


 

yogaesoteric
8 octombrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More