Cuplu convenţional – Cuplu spiritual

Cu toţii ne-am dorit o relaţie sublimă, perfectă cu o fiinţă de sex opus. Unii dintre noi au reuşit de la prima încercare, alţii abia după multiple eşecuri, iar alţii mai caută încă şi în clipa de faţă. Nu vă îngrijoraţi, căci, aşa cum spune un vechi proverb românesc, “fiecare îşi are părticica lui”. Mai devreme sau mai târziu, în funcţie de cât de repede vă veţi trezi la REALITATE, veţi ajunge să vă bucuraţi împreună cu fiinţa iubită de cele mai sublime aspecte ale Iubirii.

Esenţial este să ne dăm seama de greşelile tipice care se fac de obicei într-o relaţie de cuplu obişnuită – sau convenţională, cum am numit-o noi – şi care este supusă “din faşă” eşecului, pentru a reuşi să punem bazele şi să clădim acea relaţie perfectă conformă cu cele mai profunde idealuri ale noastre.

Vă prezentăm în continuare un tabel comparativ al celor două tipuri de cupluri, convenţional şi spiritual. Descoperiţi faza în care vă aflaţi în momentul de faţă şi fiţi pregătiţi pentru ceea ce urmează.
Noi suntem alături de voi!

Cuplul convenţional

 

Proces închis. Motivaţiile cuplului nu sunt clarificate. De cele mai multe ori cuplul se modelează după un model standard stabilit de ceilalţi şi nu după propriile standarde interioare. Se preferă securitatea, stabilitatea, se ocoleşte transformarea, de aceea evoluţia individuală este foarte înceată. Fiecare se străduieşte să corespundă imaginii celuilalt despre el, nu se manifestă liber, nu face ceea ce simte.

 

Îndoială. Procesul închis produce o lipsă de încredere în sine şi în celălalt. Eşti ataşat, te simţi dependent. Ai nevoie de celălalt pentru a te pune în valoare.

 

Competiţie (de tipul nu-mi lua locul). Apare lupta pentru putere (cine dă ordine?) şi autoritate, conflict de roluri. Interesul propriu este cel care primează. Egoismul este “la putere”.

 

Dependenţă – roluri încremenite. Protocolul relaţiilor exterioare este sursa de conflict. Ai puncte de vedere diferite pe care vrei să le impui. Te simţi separat, singur, neîmplinit. Ţi-e teamă să nu fii părăsit.

 

 

Condiţionări. Dependenţa produce schimburi condiţionate. Raporturile sunt conduse de reguli, contracte, impuneri. Relaţia are la bază ideea de troc: dai dacă ai primit, atitudinile sunt premeditate. Manipulare.

 

Plictiseală. Se creează reguli pentru că cei doi nu se amuză împreună. Se intră într-o rutină care adoarme creativitatea şi invenţia. Apar resentimente. Fiecare începe să creadă că celălalt este cauza nefericirii sale şi de aceea trebuie să se ferească de el.

 

Insecuritate. Ai impresia că “ceva nu merge”, nu ştii exact ce, ai sentimente de teamă, instabilitate, culpabilitate. Îl eviţi pe celălalt sau îi reproşezi anumite comportamente care te perturbă. Vrei să fondezi o familie în speranţa de a găsi o soluţie impasului şi mai multă stabilitate.

 

Impresia de eşec al cuplului. Neputinţa de a schimba cursul lucrurilor. Devalorizarea ta şi a celuilalt. Apar resentimente puternice care pot produce chiar dezechilibre psihice. Disperare. Ai sentimentul că nu se mai poate face nimic. Nu mai vezi nici o cale prin care să poţi readuce armonia în cuplu.

 

Separare. Singura soluţie care apare este separarea, divorţul. Trăieşti disperarea şi sentimentul acut al singurătăţii, care pot fi totuşi ocazia unei transformări, a unei descoperiri posibile a autonomiei şi a libertăţii.

Cuplul spiritual

 

Proces deschis. Se stabileşte clar scopul spiritual, obiectivele comune care fundamentează relaţia. Recunoaşterea reciprocă a libertăţii celuilalt. Se exprimă onest şi deschis ce este, ce vrea, la ce aspiră cei doi iubiţi. Se acceptă transformările, nu există gelozie, de aceea evoluţia individuală este foarte rapidă. Cei doi se simt liberi, fericiţi, chiar dacă sunt sau nu împreună.

 

 

Încredere. Un proces deschis, produce conştientizarea independenţei fiecăruia dintre cei doi iubiţi. Nu încerci să-l schimbi pe celălalt, îl accepţi aşa cum este şi îl ajuţi prin propria ta prezenţă.

Înţelegere. Fiecare are acelaşi rang, aceleaşi responsabilităţi. Se respectă spaţiul celuilalt, nevoia de a fi împreună sau singur. Schimb de roluri: eşti aici pentru a-l ajuta pe celălalt să evolueze.

 

Autonomie – fiecare îşi este suficient sieşi, independent de celălalt. Iubirea conferă siguranţă. Cuplul este deschis, relaţiile exterioare sunt independente. Există deci o mai bună înţelegere a “uneltelor” utilizate de fiecare pentru a evolua, (timp petrecut împreună: discipline, timp liber, călătorii, etc.) ceea ce conduce la spontaneitate şi armonie.

Libertate. Autonomia naşte toleranţă, detaşare, abandon. Nu mai este vorba de a domina sau de a poseda. Se explorează împreună, spontan, aventura veselă a evoluţiei conştiente in doi. Fericire, încredere reciprocă, armonie.

 

Creativitate. Apare în mod constant o stare de joc şi bună dispoziţie între cei doi. Spontaneitate, inspiraţie, amuzament. Schimb spontan de roluri şi sarcini. Se inventează noi moduri de a iubi. Vă amuzaţi într-adevăr împreună şi sunteţi fericiţi.

 

Sentiment de securitate. S-a depăşit teama înfruntând ceea ce ascundea ea. Iubirea profundă face să apară sentimentul stabilităţii. Poate apărea dorinţa de a fonda o familie, dar pentru motivul că s-a obţinut stabilitatea. Fuziunea spirituală induce sentimentul superior al securităţii.

 

Iubire perfectă. Sentiment de devoţiune şi dăruire. Devoţiunea onorează şi trezeşte esenţa divină în celălalt, dăruirea este plăcerea de a cultiva starea de bine în celălalt. Exişti pentru şi întru dragoste. Iubirea se cosmizează, simţi că Dumnezeu este cel care te iubeşte prin fiinţa iubită.

 

Unitate. Relaţia este ocazia de a stabili liturghia sfântă care ridică şi spiritualizează unirea celor doi iubiţi. Relaţia împlineşte idealul dragostei, devine o ocazie a graţiei şi a “binecuvântării divine”.

 

 

 

 

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More