Avanti Dilettanti!

 

Italia va fi guvernată de o coaliție de populiști de dreapta și de stânga. Astfel, țara ar putea intra în derapaj nu doar în politica financiară, iar pentru UE ar putea veni vremuri grele, apreciază Barbara Wesel de la Deutsche Welle.

Giuseppe Conte, noul premier al Italiei

În cele din urmă, eforturile de formare a unui nou guvern la Roma s-au ghidat după principiul „să nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard”. Matteo Salvini, strategul priceput al formațiunii populiste de dreapta Lega, a ezitat multă vreme, sperând că se va ajunge la alegeri anticipate. În sondaje a cunoscut o ascensiune razantă, ceea ce ar fi putut asigura partidului său, în cazul unor noi alegeri, o poziție și mai bună în viitorul legislativ. Dar în final a învins precauția și a acceptat, deja pentru a doua oară, forțat de împrejurări, o alianță cu Mișcarea 5 Stele.

Profesori necunoscuți și începători

Ar fi o minune dacă noul premier nu e doar o marionetă în mâinile celor doi șefi ai partidelor de coaliție. Căci profesorul universitar de drept, Guiseppe Conte, nu are legături nici cu Lega și nici cu Mișcarea 5 Stele. Rolul său este acela de a avea o putere slabă, fiind nevoit să sune în centralele de partid înainte de a face vreo promisiune cancelarei Merkel sau președintelui Macron.

Și ceilalți membri ai noului executiv sunt la fel de lipsiți de experiență. De pildă noul ministru al Finanțelor, profesorul de Economie Giovanni Tria, despre care nu se știu multe, decât că nu pare a fi un adversar declarat al monedei euro. Întregul guvern este compus din debutanți, cu excepția ministrului de Externe, ceea ce-i conferă, în ochii electoratului, un plus de credibilitate. Căci e tipic pentru populiști să vitupereze împotriva sistemului de până acum. Dar, după cum ilustrează primărița Romei, membră a Mișcării 5 Stele, care nu reușește să înfăptuiască mai nimic, pentru a guverna e nevoie de mai mult decât de promisiuni ambițioase sau de declarații de intenție.

Cadouri bănești, imposibil de finanțat

Programul mariajului dintre aceste două formațiuni, de fapt incompatibile, constă mai ales din cadouri electorale. Alegătorii sunt atât de dornici de schimbare, de noi responsabili politici, încât aproape că au uitat și să socotească. Căci impozitul unic, cu care liderul Lega, Matteo Salvini, vrea să-și răsplătească alegătorii, va costa statul miliarde și aduce beneficii doar celor cu un venit de peste 30.000 de euro anual. Cei cu venituri mai mici, care i-au votat masiv pe populiști, vor fi dezavantajați.

Venitul minim, promis de Mișcarea 5 Stele mai ales italienilor din sudul sărac al țării, înlocuiește practic protecția socială, care în Italia lipsește de decenii. Din păcate statul nu dispune de banii necesari și găurile imense care vor apărea la buget nu vor putea fi astupate prin contractarea de noi datorii, după bunul plac.

În general planurile economice ale noului guvern sunt chestionabile, în contextul actualei situații globale, fiindcă e greu de crezut că Italia va reuși să iasă din capcana datoriilor cheltuind și mai mulți bani. Un grup de economiști propagă tocmai această teză, însă, ținând cont de faptul că Donald Trump împinge spre prăpastie conjunctura economică globală, e neclar cum ar putea Italia să scape neafectată.

Un coșmar pentru UE

Uniunea Europeană abia aștepta această ceată de populiști din Italia. Nici n-a trecut bine criza elenă, că zona euro se și vede confruntată cu o amenințare mult mai gravă. Economia Italiei este de zece ori mai mare decât cea a vecinului din sud-est. Dacă Roma se îndreptă spre un faliment de stat, prăbușirea pieței financiare ar putea afecta întreaga zonă euro. 

Încă nu se știe câte din promisiunile electorale nefinanțabile făcute de noii guvernanți de la Roma vor fi înfăptuite. Dar în orice caz, Bruxelles-ul se află în fața unei perioade dificile, căci guvernul Conte va cere nonșalant licență pentru acumularea de noi datorii. UE nu poate acorda însă o astfel de aprobare, astfel crahul este de pe acum programat.

Cum va rezista actuala coaliție?

Nu numai pe această temă vor apărea conflicte cu noul executiv italian. Declarațiile făcute de șeful Lega, Matteo Salvini, privind o separație rasială în mijloace de transport în comun, denotă convingerile extremiste de dreapta și rasiste ale acestuia.

Îi va concentra el, în calitate de ministru de Interne, pe refugiați în tabere speciale, provocând astfel o luptă acerbă pentru drepturile omului în Italia? Rămâne un mister cum va tolera Mișcarea 5 Stele, orientată mai degrabă spre stânga, demagogia și planurile lui Salvini.

Și ar mai fi un aspect: populiștii de la Roma încearcă să-i convingă pe oameni că Germania e responsabilă pentru criza din Italia. Un nonsens răutăcios. Statistic, bunăstarea pe cap de locuitor este în Italia mai mare decât în Germania. Numai că această bunăstare nu este distribuită echitabil. Dragi italieni, ce-ar fi dacă v-ați uita în propria voastră ogradă, în loc să dați vina pe alții pentru haos, corupție, munca de mântuială, speculă și ce mai paralizează încă frumoasa voastră țară.

Și în afară de asta, rămâne valabil îndemnul: Avanti Dilettanti!


Citiți și:

Italia – Totalitarism UE: Președintele s-a opus numirii unui ministru de Finanțe anti-german şi anti-euro

Mii de persoane la un protest anti-UE din Italia: «Separare de Uniunea Europeană şi cuşca euro»

 

yogaesoteric
26 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More