Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
De la primul congres sionist din 1897 până la Rezoluția de Partiție a ONU în 1947. Reconquista evreiască a Palestinei (III)

 


Citiți a doua parte a articolului
 

Un corolar al politicii britanice în Palestina a fost suspendarea democrației și a guvernului reprezentativ. Aceasta nu era trăsătura obișnuită a politicilor coloniale de peste tot dar era absolut esențială fondării și dezvoltării căminului național evreiesc în Palestina. Asta deoarece pentru a ignora „dorințele și prejudiciile aduse arabilor”, ca să-l cităm pe lordul Balfour, presupunea ignorarea dorințelor marii majorități a populației și a prejudiciilor aduse acesteia. Așa că, țara care este aclamată ad nauseam ca „singura democrație din Orientul Mijlociu”, a luat naștere în Palestina numai prin îngroparea democrației, în așteptarea acumulării unei majorități importate în mod artificial prin imigrare evreiască în masă impusă cu forța de puterea colonială.

În 1935, mama tuturor parlamentelor din Londra a votat cu o majoritate covârșitoare împotriva unui consiliu legislativ în Palestina, care ar fi asigurat cea mai vagă aparență a unui guvern reprezentativ, temându-se că ar putea împiedica dezvoltarea căminului național evreiesc. (The Political History of Palestine under British Administration, Jerusalem, British Information Services, 1947)

Odată ce a strivit rebeliunea palestiniană față de partajare și transferul forțat, Marea Britanie a început să-și reconsidere întreaga politică din Palestina. Norii de furtună ai celui de-al Doilea Război Mondial devenind tot mai amenințători, efectele adverse ale pro-sionismului său asupra relațiilor sale cu lumile arabe și musulmane – Imperiul Britanic incluzând atunci cea mai largă populație musulmană „nativă” dintre puterile coloniale ale Europei – se resimțeau din ce în ce mai puternic. În consecință, în 1939, Marea Britanie a convocat o conferință la Londra unde urmau să participe reprezentanți ai țărilor arabe, palestinieni și lideri sioniști.

Un document redactat după conferință (Documentul Alb) a stopat temporar imigrarea evreiască în masă și achiziția sionistă de pământ palestinian în anumite părți ale țării. De asemenea, a lăsat deschisă ușa pentru o Palestină unitară (neîmpărțită), condiționată de un acord arabo-evreiesc – o condiție imposibil de împlinit. Aceasta era încercarea întârziată a Marii Britanii de a restabili echitatea. Dar echitatea, atunci ca și acum, nu era marca preferată de ceai a sioniștilor. Documentul Alb a reprezentat începutul separării drumurilor dintre Londra și Yishuv.

O trăsătură distinctă a sionismului ca mișcare națională este dependența sa de sponsorii imperiali și ușurința cu care poate înlocui un sponsor cu altul. La puțin timp după emiterea Documentului Alb, Ben Gurion s-a întâlnit cu autorul principal al acestuia, secretarul colonial britanic Malcom MacDonald. În schimbul lor aprins de replici, MacDonald l-a întrebat pe Ben Gurion cât credea că își mai putea permite Marea Britanie să protejeze Yishuv-ul cu baionetele sale. Ben Gurion i-a răspuns că Yishuv-ul nu mai avea nevoie de baionetele britanice. Când MacDonald a afirmat că o armată irakiană obișnuită ar putea invada Yishuv-ul dinspre est, Ben Gurion a replicat: „Marea e mai ușor de traversat decât deșertul”. Ben Gurion se gândea, desigur, la comunitățile evreiești de peste ocean, în special la cele din SUA. Și, cert este că întoarcerea Yishuv-ului către Statele Unite ca patron a fost prezentată oficial în 1942, în cadrul Programului Biltmore.

Programul Biltmore se numește astfel deoarece a fost declarat la hotelul Biltmore din New York, în cadrul unei ședințe generale a principalilor lideri evrei americani convocată de Ben Gurion. Programul solicita emigrarea postbelică evreiască în masă, nelimitată, în Palestina, sub controlul unic al WZO, precum și declararea întregii Palestine drept „Commonwealth” evreiesc – un cuvânt codificat pentru stat. Acesta era un război politic deschis împotriva Marii Britanii și un război total împotriva palestinienilor.

Programul Biltmore a fost lovitura strategică de geniu a lui Ben Gurion. A obligat, practic, instituțiile evreiești americane să intre în conflict cu britanicii și palestinienii, exploatând, în același timp, aversiunea acestor instituții față de imigrarea în masă postbelică evreiască în Statele Unite, din teama de amplificare a antisemitismului latent al Americii gentile.

În 1944, în fruntea Irgun-ului a venit un conducător nou – Menachem Begin, un polonez din Brest-Litovsk. Begin fusese comandantul organizației paramilitare revizioniste Betar, în Varșovia. Părăsind comandamentul în momentul în care armata germană se apropia, după invadarea Rusiei de către Hitler, a fost arestat dar eliberat la scurt timp de ruși. Begin a pus piciorul în Palestina pentru prima oară în mai 1942. A preluat comanda Irgun-ului și a demarat operațiuni împotriva britanicilor și în curând după aceea și în colaborare cu revizioniștii evrei americani. Declarația sa de război împotriva britanicilor a fost făcută în februarie 1944 în timp ce trupele britanice încă se luptau cu diviziile panzerelor naziste în Africa de Nord și în Italia și se pregăteau să debarce în Normandia.


Poster Irgun

Operațiunile teroriste evreiești împotriva britanicilor au continuat fără pic de respiro până spre sfârșitul Mandatului în mai 1948. Înainte de 1944, terorismul evreiesc fusese îndreptat exclusiv împotriva civililor palestinieni, mai ales între 1937-1939. În această perioadă, terorismul evreiesc a introdus pentru prima dată în Orientul Mijlociu tactica diabolică a minelor cu acțiune întârziată cu detonare electrică, ascunse în containere de kerosen, cutii de lapte și coșuri cu fructe în stațiile de autobuz arabe, în piețe și în cafenele. Începând cu 1944, aceste tactici, cu variații mai sofisticate și șocante, au fost folosite împotriva țintelor britanice de către grupările Irgun și Stern. (Ben Eliezer, Israeli Militarism)

Nu este suficient spațiu în acest articol pentru a discuta în detaliu succesiunea de evenimente care a dus la abandonarea rușinoasă a corabiei britanice din Palestina, dar figura centrală a acestor evenimente a fost Ben Gurion. Ben Gurion a fost, fără îndoială, cel mai capabil lider politic ce a operat în Orientul Mijlociu în anii 1940 și 1950. A știut foarte clar care îi sunt prioritățile. El nu s-a alăturat atacurilor grupurilor Irgun și Stern împotriva britanicilor deoarece a intuit că dușmanul real nu era Marea Britanie, duşmanii reali erau palestinienii și arabii.

Având comunitatea evreiască americană dedicată Programului Biltmore, din perspectiva lui Ben Gurion Marea Britanie devenise superfluă, ba chiar un obstacol. Între timp, forța militară a Yishuv-ului crescuse enorm. Începând cu 1939, 30.000 de evrei din Palestina primiseră pregătire militară în armata britanică în Africa de Nord. Așa încât, în 1945, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, venise vremea stabilirii statului evreiesc pe o suprafață cât mai mare cu putință. Marea Britanie trebuia înlăturată, dar nu prin acțiunea militară directă a Haganei.

Strategia lui Ben Gurion de a înlătura Marea Britanie implica:
- mai întâi, mobilizarea comunității evreiești din America pentru a pune presiune susținută asupra Washingtonului pentru ca acesta, la rândul său, să pună presiune asupra Londrei;
- în al doilea rând, emigrare evreiască ilegală masivă din Europa, cu finanțare din partea evreilor americani, pentru a submina restricțiile impuse de Documentul Alb, bombardarea edificiilor Pazei de Coastă a administrației mandatorii britanice și înfrângerea forței navale regale, epuizată de război;
- în al treilea rând, o campanie de propagandă globală pentru a denunța Marea Britanie pentru a-i fi împiedicat fără milă pe evreii europeni să debarce pe țărmurile Palestinei, această bucată de teritoriu fiind descrisă ca singurul loc din toată lumea care ar fi fost capabil să-i absoarbă;
- în al patrulea rând, formularea unui plan de „partiție” bazat pe Programul Biltmore, pentru a câștiga sprijinul noului președinte american ne-ales Harry Truman, care se mutase la Casa Albă după moartea lui Roosevelt și care urma să participe la alegeri în noiembrie 1948;
- în final, întoarcerea capului în cealaltă parte în timp ce bandele Irgun și Stern își duceau campaniile teroriste împotriva Marii Britanii pentru a o împinge și mai departe spre „ieșire”.

Strategia a avut succes și Marea Britanie a fost scoasă în mod rușinos din Palestina de propriul său copil adoptiv protejat. Inovațiile teroriste folosite împotriva armatei și guvernului britanic incluseseră bombele trimise prin poștă, vehiculele cu mecanisme explozive capcană, valize cu mecanisme explozive capcană și bombele în plicuri poștale. Potrivit The Times, Londra, scrisorile sioniste cu bombe (toate interceptate de Scotland Yard) au fost trimise în 1947 domnului Ernest Bevin, secretar de Externe, domnului Anthony Eden, fost secretar de Externe, domnului Stafford Cripps, ministrul Comerțului, domnului John Strachey, ministrul Alimentației și domnului Arthur Greenwood, ministru fără portofoliu. (The Times, 5 iunie, 6 iunie,7 iunie, 10 iunie, 1947; The Sunday Times, 24 septembrie, 1947).

Alte inovații teroriste evreiești erau: luarea de ostatici din rândul ofițerilor britanici din Palestina și biciuirea acestora (o premieră în întreaga istorie a armatei britanice), precum și răpirea sergenților sau caporalilor britanici, spânzurarea acestora și dinamitarea corpurilor spânzurate (tot o premieră). Mințile din spatele acestor operațiuni teroriste erau Menahem Begin și Itzyk Shamir, cei care mai târziu aveau să devină prim-miniștrii ai Israelului – mentori și modele de urmat pentru Tzipii, Bibii și Libermanii de astăzi, și pentru alți politicieni israelieni contemporani (tatăl lui Tzipi Livni, Eitan Livni, a fost șeful operațiunilor lui Menahem Begin până în 1947 – The Life and Times of Menachem Begin; NewYork: Doubleday, 1987).

Armata britanică din Palestina în ultimii ani ai Mandatului era alcătuită din 100.000 de soldați – unul pentru fiecare trei adulți membri ai Yishuv-ului. Această armată ar fi putut zdrobi Irgun-ul și Stern-ul peste noapte, dar mâinile îi erau legate în mare parte din cauza pro-sionismului ardent al președintelui Truman. Între 1945 și noiembrie 1947, raportul dintre britanicii și teroriștii evrei uciși era de 6 la 1. Acesta este un raport nemaiauzit în analele războiului colonial între armata propriu-zisă și „rebeli”, dacă e să-l comparăm, de exemplu, cu cel de 14 israelieni la 1.400 de gazani morți în ofensivele cele mai recente din Gaza.

Unda verde pentru Reconquista evreiască a venit odată cu rezoluția de partiție a UNGA din 29 noiembrie 1947. Ceea ce a urmat nu poate fi numit operațiune militară a unei armate împotriva unei alte armate. Nu exista o armată palestiniană. Și de partea evreiască, Hagana, Palmach, JSP, Etzel, Lehi și mai recent constituitele Gahal și Mahal (acronime în ebraică pentru „Recruți de peste granițe” și „Voluntari de peste granițe”) erau doar avangarda unei „națiuni în plin marș” à la Aragon și Castilia, un marș ce începuse la Basel, în Elveția, în august 1897, hotărât să răscumpere un pământ „ancestral” de la „străinii” și „intrușii” palestinieni, în concordanță cu ordinele operaționale ale Planului Dalet și, suntem asigurați atât de gentili (susţinători ai statului Israel care nu sun evrei) cât și de evrei, în conformitate cu însuși planul lui Iehova.

Ironia – într-adevăr mama tuturor ironiilor – este că Ben Gurion și-a petrecut anul 1916 cercetând istoria Palestinei – dintre toate locurile posibile – la Biblioteca Publică din New York. Una dintre concluziile la care a ajuns în urma acestor cercetări era că țăranii palestinieni erau adevărații urmași ai evreilor antici. (Teveth, Ben Gurion and the Palestinian Arabs)

Sursa: Walid Khalidi, palestinalacrimamea.com


Citiţi şi:
Un binecunoscut general israelian compară, pe bună dreptate, STATUL EVREU actual cu GERMANIA NAZISTĂ
În Israel, un arab ce este ucis stârnește doar un căscat de plictiseală
 

yogaesoeric
11 iulie 2018


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga