Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Big Brother este total în China: Sute de milioane de camere de supraveghere prevăzute cu recunoaștere facială!

 

Într-o ţară cu o populaţie de peste 1 miliard de locuitori, eşti tentat să crezi că te poţi pierde destul de uşor în mulţime. Nu şi dacă această ţară este China.

O reţea formată din 176 de milioane de camere de supraveghere, care va ajunge la peste 600 de milioane până în 2020, urmăreşte fiecare mişcare a cetăţenilor chinezi.

Camerele sunt prevăzute cu inteligenţă artificială, inclusiv cu tehnologie de recunoaştere facială, ceea ce le permite autorităţilor chineze să găsească şi să prindă în doar câteva minute persoanele pe care le percep ca fiind o ameninţare.

Sistemul a fost testat recent de jurnalistul John Sudworth, trimis de BBC în acest scop în Guyiang, un oraş din sudul Chinei cu o populaţie de aproximativ 3,5 milioane de oameni.

Pe baza unei poze făcute înainte de începerea „urmăririi” de către Big Brother-ul chinez la care s-a supus Sudworth, camerele de supraveghere l-au identificat şi localizat în cel mai scurt timp, fiind înconjurat de forţele de ordine într-un interval de şapte minute. Vezi clipul cu operaţiunea mai jos.

Autorităţile din Guiyang păstrează un volum uriaş de date despre toate persoanele pe care le pot identifica, indiferent dacă sunt oameni obişnuiţi sau infractori, spun chiar acestea.

Oficialii chinezi susţin că doar infractorii au motive să se teamă de ceea ce ei numesc „cea mai mare reţea de supraveghere video din lume”, însă lucrurile par diferite în practică, scrie Huffington Post. De exemplu, conform mai multor relatări, camerele sunt folosite pentru a monitoriza şi intimida minorităţi etnice precum comunitatea uighur din vestul Chinei.

Alte controverse sunt legate de ceea ce consideră autorităţile din China a fi infracţiune. Depăşirea raţiei de hârtie igienică este o faptă care poate intra în această categorie.

Organizaţiile pentru drepturile omului se tem că o astfel de reţea, alături de alte practici ale guvernului chinez, precum monitorizarea telefoanelor mobile şi a traficului de internet, poate fi folosită împotriva disidenţilor sau activiştilor.

Toate acestea însă nu sunt aspecte care să îi împiedice pe investitorii străini, inclusiv din Silicon Valley, să susţină companiile chineze din spatele acestor tehnologii, care nu sunt folosite doar în China.

În 2014, o companie chineză de telecomunicaţii a vândut sisteme de monitorizare similare guvernului Etiopiei, care a lansat anul trecut ample represalii la adresa protestatarilor antiguvernamentali.


Citiți și:
Poliția din Marea Britanie folosește softuri de recunoaștere faciala pentru a identifica oamenii din mulțime
Ne obișnuim deja cu ideea de a fi mereu supravegheați? Nu o fi împotriva «Drepturilor și libertăților fundamentale ale omului»?
Polițiștii chinezi îi spionează pe cetățeni cu ajutorul unor ochelari cu funcție de recunoaștere facială
 

yogaesoteric
15 iunie 2018
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga