Avertismentul unui europarlamentar după ce 43% din terenurile agricole din România au fost cumpărate de cetățeni străini


Dacă nu se intervine legislativ, românii ajung, în scurt timp, căpșunari la ei acasă


Europarlamentarul PNL Daniel Buda a declarat la Oradea că 43% din terenurile agricole ale țării sunt cumpărate de cetățeni străini, românii ajungând, dacă nu se intervine legislativ, căpșunari la ei acasă.

„România are astăzi peste 43% din suprafața agricolă a țării în mâinile unor cetățeni străini. Noi suntem liberali, dar această problemă nerezolvată a României, pentru care este dată mereu ca exemplu negativ la nivel european, ține de siguranța națională. Pentru acest pământ, strămoșii noștri au murit în războaie. Noi nu facem altceva astăzi decât să dăm aceste terenuri pentru nici o ciorbă la Paris. Și dacă nu vom interveni de îndată cu corectarea legislației în această direcție, în care am avut nenumărate discuții cu cei de la Comisia Europeană, înseamnă că România va deveni în scurt timp o țară în care românii vor fi transformați în căpșunari la ei acasă. Este o chestiune de siguranță națională. Primii pe liste nu sunt din interiorul Uniunii Europene, fiind chinezi, libanezi ș.a.m.d. Dacă azi mai avem o alternativă în a consuma produse românești, produse de ai noștri, de mâine, în cinci, zece ani ani, ne putem trezi că nu vom mai putea consuma produse la prețurile de astăzi, ci la prețurile pe care vor dori ei”, a spus, într-o conferință de presă, Daniel Buda.

În acest context, Daniel Buda a îndemnat cetățenii țării să consume produse românești, pentru a întări economia țării și a adresat mai multe apeluri publice către premierul Viorica Dăncilă și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

El a solicitat, în primul rând, să se aloce resursele financiare pentru finalizarea cadastrării la nivel național.
„Avem 312,7 milioane de euro din bugetul Uniunii pentru a finaliza acest proces de cadastrare. După cinci zile petrecute între fermieri, această problemă este un factor limitativ în accesarea fondurilor europene”, a spus Daniel Buda.

El a mai solicitat introducerea între prioritățile României, în perioada președinției Consiliului UE, în 2019, a promovării conceptului de fermă mică și mijlocie, precum și a conceptului producției integrate, astfel încât fermele mici și mijlocii, foarte multe în agricultura din țară, să fie sprijinite consistent de UE.

Eurodeputatul a mai solicitat premierului Dăncilă „să dea drumul legislației care să vizeze scutirea de impozit pe profit pentru cooperativele agricole și asociațiile din agricultură”.

Un alt apel public l-a făcut eurodeputatul către ministrul Agriculturii, Petre Daea, „de a face tot ce este necesar să plătească subvențiile agricole către toți fermierii care s-au aflat în eșantioanele de control, pentru că ei nu au fost introduși încă la plată”.


Citiți și:

La noi, ca la nimeni! Germania are restricții pentru străinii care cumpără teren agricol – statul controlează și suprafețele și prețul de vânzare!

Colonizarea insidioasă a României, acapararea pământului ţării de către străini
 

yogaesoteric
22 mai 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More