Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Insula ucigaşă din Marea Aral: Barsa Kelmes

 

Alături de celebrul Triunghi al Bermudelor, pe Terra mai există un loc din care nimeni nu s-a mai întors. Savanţii ruşi şi cei americani sau vest-europeni deopotrivă au încercat să rezolve acest mister tenebros, însă aceasta le-a fost peste putinţă. Localnicii spun despre zona Mării Ostroavelor că toţi curioşii care au explorat acele locuri au fost, pur şi simplu, înghiţiţi de natură și apoi au dispărut. Cât este poveste şi cât ţine de realitate urmează să descoperim împreună.

Sate întregi „înghiţite” de pâclă

În Asia Centrală, între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor care, pe vremuri, adăpostea 1.500 de insulițe, „înghiţite” ulterior de apă în urma furtunilor puternice. Cea mai mare dintre cele încă existente, dar în acelaşi timp şi cea mai enigmatică, este Barsa Kelmes. Insula nu mai este locuită de nimeni de foarte mult timp. În limba kazahă, numele se traduce prin „insula dispăruților”, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima insulei au dispărut. Şi asta nu de ieri, de azi, ci încă din Evul Mediu, mai exact din perioada în care localnicii încercau să se ascundă în acele locuri în timpul luptelor cu cnezatele rivale şi cu triburile barbare.

Deasupra Insulei Barsa Kelmes apare o ceață stranie. Se spune că sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, precum o umbră perpetuă a morții, pare să-și pândească victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Tot ce este posibil, mai ales după ce, în ultimii ani, savanţii de pe toate continentele au dezvoltat această teorie, a porţilor către alte dimensiuni, care continuă să dea fiori. Se spune că prin această poartă apar adesea, în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, dar care par desprinse din filmele SF: păsări cu aripi mari, cu dinți și cu ciocuri ascuțite, monştri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii Erei Mezozoice.

O oră se transformă într-o zi

Interesant este că aici ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi. Acest fapt a fost demonstrat inclusiv de celebrul cercetător Jacques Yves Cousteau, care încercase să exploreze în acea zonă fauna din străfundurile Mării Aral. Cousteau a revenit în Franţa, unde a uimit afirmând: „Am fost la capătul lumii şi poate chiar mai departe. Cele câteva ore petrecute pe fundul mării m-au îmbătrânit cu ani buni”. Dincolo de metafora propriu-zisă, Cousteau a recunoscut că, deşi se bărbierise în dimineaţa în care a efectuat scufundarea, a doua zi barba sa arăta de parcă nu şi-ar fi ras-o de o săptămână.

Ceaţa care a pus KGB-ul pe fugă

În secolul al XIII-lea, în timpul marilor cuceriri ale Imperiului Mongol, pe această insulă populația se retrăgea din calea hoardelor. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni. Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani.

În anii ’50, insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. Însă, la sfârșitul iernilor, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acelor oameni au pornit în căutarea lor şi au anunţat serviciile secrete sovietice. O echipă formată din specialişti a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă, alcătuită din militari şi din ofiţeri KGB, a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Această echipă nu a mai revenit la bază, astfel că autorităţile au fost alertate.

Ruşii au trimis un avion într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul şi au raportat turnului de control. Ei au confirmat că deasupra pâclei zburau o mulţime de obiecte ovale, care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic, iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă. Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir.

Şefii KGB au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, însă la recuperarea acestuia s-a constatat că ofiţerul cu care ţinuseră legătura dispăruse ca prin minune. Mostre din gheața care acoperise tancul în timpul înaintării spre centrul insulei au fost duse la Moscova pentru a fi cercetate, și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.

Posibila bază extraterestră i-a înfiorat pe experţii NATO

Vadim Cernobrov, cercetător rus de prestigiu, este de părere că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereştrilor, iar pâcla este, de fapt, un scut de protecție a acesteia. În prezent, insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul curioşilor. La 15 kilometri de insulă patrulează constant două fregate ruseşti, care asigură controlul asupra zonei. De altfel, se spune că, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, oficialii militari ruşi au propus omologilor săi de la cartierul general al NATO o expediţie comună, ce avea ca scop devoalarea misterului, însă americanii şi europenii au ezitat. Şefii NATO au studiat toate relatările despre această insulă, inclusiv rapoartele efectuate de geograful A. Maksheyev şi de topograful A. Akishev care, încă din anul 1848, încercaseră să descopere secretul de la Barsa Kelmes, iar concluzia experţilor militari a fost că orice tip de intervenţie în zonă implică risc maxim.


Citiți și:
Triunghiul morţii
O surprinzătoare suită de întâlniri de gradul trei ce a avut loc în Triunghiul Bermudelor (I)
Un avion dispărut în 1946 a aterizat în 1993 în America de Sud

 

yogaesoteric
16 aprilie 2018



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga