40 de milioane de victime ale sclaviei moderne în 2016

Patruzeci de milioane de persoane din toată lumea, în special femei și fete, au fost victimele sclaviei moderne în 2016, arată un nou raport al Organizației Internaționale a Muncii și Fundației Walk Free, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație.

Cercetarea arată că peste 25 de milioane de oameni au fost forțați să muncească, iar 15 milioane au fost obligați să se căsătorească, în anul 2016. Fetele și femeile reprezintă 71% din total – adică 29 de milioane.

În același timp, raportul arată că 152 de milioane de copii, cu vârste între 5 și 17 ani, au fost victimele sclaviei moderne. Cercetătorii susțin că una din patru victime este minoră.

Femeile reprezintă 99% dintre victimele muncii forțate în industria sexului și 84% dintre victimele căsătoriilor forțate. Sclavia în rândul copiilor se întâlnește în principal în domeniul agriculturii, 70,9% din total. Aproape un copil din cinci lucrează în servicii, adică 17,1%, iar 11,9% lucrează în industrie.

„Toți avem un rol în a face să se transforme în bine această realitate – mediul de afaceri, guverne, societatea civilă, fiecare dintre noi.” – punctează Andrew Forrest, fondator al Fundației Walk Free.


Citiți și:

România, sursa de sclavi a Europei

Sistemul modern face mai mulţi sclavi decât existau în epoca Sclavagistă sau în Evul Mediu

yogaesoteric
5 februarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More