Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Trei soluții pentru a renunța rapid şi definitiv la o relație toxică…

 

Cum îți dai seama că te afli într-o relație toxică?

Latura perfidă a relațiilor toxice este că ele nu încep niciodată dureros. Altfel, nu am mai intra în acest joc. Ele încep ca un răspuns ce pare a fi perfect la ceea ce avem nevoie la un moment dat sau întocmai precum o oglindă față de ceea ce nu vrem să vedem la noi.

Un partener toxic poate să oglindească ceea ce nu ne place, de fapt, la noi. Suntem atrași cu o mână invizibilă, parcă, de tot ceea ce este ascuns și întunecat la noi, dar vedem în alții.

Dacă noi nu ne iubim sau nu ne acceptăm așa cum suntem, cu atât este mai mare magia când o face altcineva pentru noi.

Cine a experimentat relații toxice, cunoaște foarte bine sentimentul.
Totul pare minunat la începutul relației, însă cei care realizează că se află în relații toxice observă că, în timp, își pierd încrederea în ei înșiși. Au senzația că își pierd sufletul și că partenerul le distruge și ultima fărâmă de liniște interioară sau confort.

În preajma unui partener toxic, s-ar putea să:
- simți că trebuie să mergi mereu ca pe gheață;
- simți că, orice ai face, nu îl poți mulțumi;
- îți negi sau să îți ascunzi mereu emoțiile și nevoile tale ca să fie liniște;
- te simți mereu vinovat/ă de stările ei/lui negative.

Există însă și acea relație toxică care nu este neapărat dureroasă la vedere. Se poate să fii într-o relație nepotrivită și fără abuzuri de vreun fel. Asta se petrece când relația pare ideală, privită din exterior. Când cei doi parteneri sunt calmi unul cu celălalt, nu se ceartă sau nu discută în contradictoriu. Nu se jignesc și nu se subminează reciproc.

Ai putea spune că este o utopie, că asta ar vrea majoritatea oamenilor. Nu. Pericolul vine când cei doi „mor” într-o astfel de relație, când nu evoluează, nu se provoacă, nu cresc împreună. Relația devine un contract tacit între cei doi în care miza este să nu se schimbe nimic.
Iar ceea ce este trist este că unii oameni rămân în astfel de relații de teamă că nu vor întâlni ceea ce au nevoie cu adevărat. Că este oricum pace și liniște, deci nu ar avea motive să plece.

Care sunt semnele evidente ale unei relații sănătoase?

Responsabilitatea emoțională
Există femei care spun că sunt invidioase pe oamenii „anesteziați” emoțional, cei care nu par să fie atinși de nimic. Pentru ele, prea multe emoții sunt copleșitoare.
Însă responsabilitatea emoțională constă în recunoașterea și acceptarea faptului că singura persoană responsabilă de ceea ce simți, de emoțiile tale, ești chiar TU. Nimeni altcineva nu poate fi responsabil. Și acest principiu se aplică tuturor. Inclusiv ființei iubite.

Detașarea
Mulți consideră că detașarea în relația de iubire este totuna cu indiferența sau lipsa de implicare. Sau mai rău, cu lipsa de pasiune sau iubire. Ei cred că fără atașament puternic, nu au o relație împlinită.
Nici pe departe. Detașarea nu înseamnă inimă de piatră. Sau răceala unei stânci. Din contră, este acea stare în care poți iubi liber, cald și fără drame. Este acea încredințare că poți rămâne lângă o persoană atâta vreme cât relația aduce un plus de valoare fiecăruia dintre cei doi, pe fondul iubirii reciproce. Dacă nu, deschide palmele și lasă ce e nepotrivit să plece, ca să poți face loc pentru ceea ce este cu adevărat potrivit pentru tine.

Autenticitatea
Cum ar fi să nu te mai preocupi în fiecare minut de relația din viața ta și de ființa iubită? Sau din contră, cum ar fi să dărâmi zidurile de apărare din jurul tău și să te manifești așa cum ești? Doar simplul gând pare înspăimântător, nu?

Mulți oameni rămân în relații toxice pentru că nu văd o altă alternativă. Ca să iasă din ele, așteaptă un alt potențial iubit salvator care uneori poate veni tot în chipul unui partener toxic.

Până nu recunoști locul în care ești și nu îți asumi deciziile pe care le iei, nu poți transforma nici oamenii pe care îi atragi în viața ta și nici dinamica relațiilor tale. Nu poți obține o transformare radicală și profundă având o mentalitate de victimă. Ia deciziile corecte, chiar dacă sunt grele! Este greu, nimeni nu spune că este ușor. Dar ce lucru foarte valoros din viață se obține ușor?

Nu ai nevoie de așa-zisa iubire a unui om toxic ca să-ți justifici propriile tale slăbiciuni pentru a le face vrednice de iubire. Detoxifică-ți propria viață ca să poți intra în armonie cu o ființă potrivită, curată emoțional și iubitoare.


Citiţi şi:
Relaţii toxice. Cum să renunţi la o relaţie nepotrivită
Sfaturi inspiratoare pentru femeile care aspiră să aibă cât mai multă iubire, înţelegere, satisfacţie şi împlinire în viaţa lor amoroasă de cuplu (I)
 

yogaesoteric
10 ianuarie 2018
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga