Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Gheorghe Piperea: «Binomul și Ochiul Atoatevăzător»

 

Binomul este o unitate a două elemente diferite, separate prin semnele + și –. Este o unitate a contrariilor. În povestea de mai jos nu este vorba de acel binom la care vă gândiți (instantaneu și, poate, pe deplin justificat). Este vorba despre cuplul Salvator-Dușman. Dialectica salvatorului și a dușmanului este jocul simplist, de doi bani, care guvernează azi satul global, lumea globalizată a overlorzilor sistemului care-și țin captivi supușii prin frică, un joc care a fost ridicat la rangul de Joc Final. Salvatorul și dușmanul, deși sunt de valori (sau sarcini electrice) opuse, sunt inseparabili. Unul fără altul nu există.

Când un dușman este neutralizat, altul este creat și pus în loc, generând necesitatea unui salvator. Dușmanul este tot atât de important pentru joc cât este salvatorul. Cele două elemente nu numai că fac schimb de informații, dar și schimb de roluri între ele, fiind, relativ frecvent, interșanjabile, așa cum, în mod șocant și realist, ne explică George Orwell în scena „celor două minute de ură” din 1984.

Prin acumularea unor rele mai mici, răul se banalizează

Pentru o parte din spectatori, salvatorul este dușman, și invers. Cele două elemente contrarii comunică între ele și se condiționează reciproc. Mai mult, când un dușman este neutralizat, altul este edificat, întrucât, în lipsa unui dușman, nu poate exista un salvator. Dușmanul care se (re)inventează este dușmanul util, căci existența sa impune apariția (sau resuscitarea) unui salvator, iar „opera” acestuia pretinde toți banii din lume, concentrând toată atenția în așa fel încât ceea ce se întâmplă în fundal să nu mai fie vizibil privitorului tabloului. În timp ce urmărim intens eroica bătălie a salvatorului contra dușmanului, overlorzii sistemului (puterea economică) își impun regulile și dictatul asupra puterii politice, care nu se mai exercită în numele poporului, ci întru propășirea materială a stăpânilor, în cel mai pur stil nazist sau comunist, fără ca vreun tehnocrat sau politruc al sistemului să aibă vreo tresărire morală (de altfel, ei sunt amorali, fiind primii dintre ultimii oameni).

Dacă există un rău suprem, un dușman ultim, toate resursele se concentrează pe neutralizarea lui. În acest efort, toate mijloacele de combatere a sa devin acceptabile, chiar dacă, în condiții normale, ar fi repudiate ca fiind rele și imorale de orice om rezonabil (dar nu și din perspectiva salvatorului și a fanilor săi, pentru care ar fi doar niște daune colaterale, niște rele mai mici, digerabile în doze infinitezimale). Prin acumularea mai multor astfel de rele mai mici, răul se banalizează, devenind suportabil, iar ceea ce este cel mai preocupant este că se întâmplă ca, pe nesimțite, lumea liberă și rațională să abandoneze conștient multe dintre principiile societății democratice.

Vinovăția prin iradiere

Deja, în limbajul tehnocrat și corporatist, drepturile omului au devenit luxuri teoretice. Ne-a spus-o verde în față anul trecut un fost ministru tehnocrat al justiției. Victimele neștiutoare ale acestui joc final devin, pe nesimțite, apărători ai salvatorului și ai întregului sistem care, după ce își construiește (repetitiv, de fiecare dată când „poporul” începe să sesizeze farsa) un nou dușman, provoacă și gestionează toate aceste rele mici, dar costisitoare. Ca pe vremea Imperiului Roman și a mișcării evreiești mesianice, societatea prezentului este condusă prin frică, o emoție gregară cultivată endemic și ubicuu, ca o ciupercă malignă.

Ca să nu fiu prost înțeles: terorismul, comunismul, fascismul (din ce în ce mai frecventat de elitele europene) și alte tipuri antidemocratice de ideologie sunt rele în sine, s-ar putea spune, chiar răul suprem. Dar tot rele sunt și tratamentele inumane, torturile fizice sau psihice și judecățile scurte, mediatice, ale suspecților de serviciu ștampilați cu aceste stigmate și, mai ales, vinovăția prin iradiere, prin extinderea vinii unuia dintre membrii unui grup sau ai unei comunități la toți membrii acestora. (Notă: după recentul atac terorist de la Londra au fost reținuți și doi cetățeni români; dacă indivizii nu sunt rapid liberați, pe motiv de confuzie a autorităților, este o chestiune de ore până când se va crea echivalența emigrant român = complice al teroriștilor, în ciuda faptului că teroriștii au fost auziți țipând: „Asta e pentru Allah”). Doar că, în comparație cu răul suprem, cu Baal, Belzebuth sau Shaitan, toate acestea sunt rele micuțe, daune colaterale.
Așa că, la fel ca într-un joc dialectic al contrariilor, răul devine bine.

Dușmani și salvatori

Teoria ca teoria, dar să vedem, concret, cum ne omoară practica.
Când a fost neutralizat Bin Laden, a fost creat Daesh. Mă îndoiesc, sincer, că așa-numitul califat s-a autocreat pe ruinele „Primăverii arabe”, cum cinic a denumit-o Barack Obama.

Când Europa nu a mai putut explica de ce economia și societatea europeană sunt în declin continuu, în condițiile în care au tot fost salvate de la faliment (cu bani ai contribuabililor) bănci, concerne farmaceutice și megatraderi de resurse, în timp ce industria, agricultura, micile afaceri și simplii particulari au fost falimentați, a fost inventat un Putin artificial și o Rusie remilitarizată înspăimântătoare, deși Putin este doar un politruc kaghebist, iar Rusia este o economie în faliment.

Când Frau Merkel a chemat în Europa 800.000 de musulmani, pentru a avea forță de muncă ieftină și material genetic pentru remodelarea socio-culturală a „învechitului” și demodatului cetățean european (care încă mai crede în democrație și libertate), au fost lăsați sa treacă și teroriștii în devenire, alimentați fiind, în furia lor, de zidurile, gardurile și carabinele menite a-i opri din migrație, iar acestea au fost construite și promovate ostentativ, ca și când cineva trebuia să înțeleagă odată că este nevoie de o resuscitare a sentimentelor antieuropene, în așa fel încât să apară și salvatorii. Acum, indivizi ca primarul Londrei ne spun că, dacă vrem să trăim în orașe mari, trebuie să acceptăm că am putea părăsi această lume direct de la concert sau de pe stadion împreună cu „martirul” care își va aștepta în lumea de apoi toată eternitatea, ca idiotul, premiul constând în cele 72 de fecioare. Londra este împânzită de șase milioane de camere de supraveghere. Cu toate acestea, la începutul lunii iunie 2017 au fost omorâți, din nou, mai mulți oameni, mai ales turiști, tot cu camioneta, ca și înainte cu trei săptămâni, în același loc, pe Podul Londrei. Salvatorii veghează (sau nu?) la „liniștea” noastră.

Un surogat de dușman: coruptul

În lipsă de ceva mai înspăimântător, când nu se poate identifica un terorist, un comunist sau un bolșevic în calitate de dușman suprem, un bun înlocuitor este coruptul. Se folosește mai ales în țările emergente și în țările care au devenit membre UE în anii de după 2004.

În jocul denumit „lupta anticorupție” care se derulează pe scena provinciei România, nu mai există obligația de a afla adevărul și nici grija pentru drepturile și libertățile omului. Există doar urgența de a prinde corupți, de a-i pune în cătușe și de a-i arăta astfel împodobiți la TV, plus necesitatea de a stigmatiza suspecții de corupție. Când vorbesc despre adevăr și despre aceste drepturi, nu, nu mă refer la inculpat, ci la voi, la voi toți, la cei care, chiar dacă nu știți, sunteți suspecți generici, cifre statistice cărora sistemul represiv le ascultă telefoanele, le monitorizează comunicările electronice, le urmărește postările de pe Facebook și le determină reacții care îi transformă din victime, reale sau potențiale, în apărători ai sistemului represiv. În „lupta” anticorupție, în care sunt implicați și judecătorii (deși aceștia, imparțiali fiind, nu ar trebui să ducă nicio luptă, ci să spună dreptul, ca un arbitru, și nu ca un inchizitor), și ziariștii, și ONG-urile, și formatorii de opinie, contează scopul final al pedepsirii suspectului, dușmanul de lângă noi, dușmanul de serviciu, cel pe care îl puteți întruchipa oricare dintre voi, apărători și victime neștiutoare în lupta salvatorului.

O istorie bizară și oribilă

Dacă credeți că nu-i nicio problemă să fiți ascultați, monitorizați, urmăriți, interceptați, pentru că nu aveți nimic de ascuns, mai gândiți-vă.

Am urmărit recent, în direct, la o emisiune TV, o istorie bizară și oribilă prin consecințele sale, cu un judecător arestat căruia îi fuseseră ascultate convorbirile. Din dosar rezultă că omul avea frecvent relații extraconjugale (știu ce veți spune: dacă era nu numai corupt, ci și afemeiat, de ce ne-ar interesa soarta lui? Mai gândiți-vă, căci, în mod normal și de regulă, societatea noastră îl felicită pe afemeiat, comportamentul respectivului fiind o modă a societății noastre, încurajată de apostolii corectitudinii politice și de ideologii tinerilor frumoși și liberi).

Pentru a-l forța pe arestat la mărturisiri sau pentru a obține niște denunțuri contra sa, procurorul, într-o primă fază, o anunță pe soție că în dosar există proba trădării conjugale a arestatului, sau soț. Nu cred că vă imaginați universul concentraționar al celulei arestului, ca să vedeți grozăvia: în această stare, omul are nevoie de ancore, de repere pentru a nu-și pierde capul. Familia este ultimul resort în aceste situații de graniță. Gestul procurorului de a întoarce familia împotriva arestatului este josnic din punct de vedere moral. Dar este și penal, fiind un act de represiune nedreaptă. Însă culmea tacticii criminalistice este atinsă când în joc este introdusă amanta, căruia i se spune că în dosar există dovezi din care ar rezulta că arestatul are și o a doua amantă, cu care le trădase și pe soție, și pe amanta nr. 1. Gestul este reclamat de inculpate atât la procurorul-șef al DNA, cât și la CSM, dar nu numai că procurorul respectiv nu este exclus din magistratură, dar este chiar avansat, pe un post de conducere la București! Metoda de pedepsire a suspectului folosită de așa-zisul procuror rămâne una acceptabilă, căci este menită a-l înfunda pe corupt, iar coruptul este înlocuitorul dușmanului absolut, ireductibil. Și, în acest caz, răul devine bine.

Vă invit să faceți un exercițiu mental: dați la o parte coruptul, puneți în locul acestuia un om normal, un apropiat al vostru, și veți vedea că sub nicio formă nu puteți fi de acord cu metoda de tortură psihică aplicată suspectului arestat (prezumat nevinovat!) de un procuror (considerat magistrat), care are obligația să administreze probe și în favoarea suspectului, nu numai în contra lui, tortură folosită pentru a-l scoate vinovat pe inocent sau pentru a-l înfunda și mai tare pe cel vinovat. Rețineți, vă rog: dreptul penal este un drept al apărării sociale (care tinde spre reeducare și prevenție), și nu o lege a talionului, a răzbunării de-a lungul a trei generații.

Nu am inventat noi acest joc al răului mai mic, care este menit a neutraliza răul suprem. În închisoarea de la Guantanamo, metodele de investigare a suspecților de terorism, aplicate de anumite servicii secrete ale SUA, sunt dintre cele mai oribile și inexplicabile. S-au făcut filme despre aceste metode, sunt realități recunoscute de autoritățile americane și criticate de organizațiile de apărare a drepturilor omului, fără ca vreodată să se renunțe la ele, pe motiv că reprezintă singura sursă de probă a terorismului și de prevenție a viitoarelor acte de terorism.

„1984” redivivus

Dacă e așa, stai și te întrebi de ce serviciile secrete americane controlează deep web-ul (partea ascunsă a Internetului, cea prin care comunică cyber-criminalii și teroriștii) și de ce se construiesc arme electronice de distrugere în masă, stocate atât de „bine”, încât orice hacker mai deșteptuț le poate fura, transformându-le în arme letale contra computerelor autorităților civile și ale particularilor (așa cum a fost „speța” ransomware-ului Wannacry). Dați la o parte teroristul sau „teroristul” și veți vedea că nu găsiți nimic justificat în aceste metode de investigație care seamănă izbitor cu metodele de investigație ale agentului O’Brian din camera 101 a romanului 1984.

Iar atunci când observi că, în ciuda unui efort economic și logistic global, în ciuda faptului că am fost transformați toți în suspecți și în ciuda unor restricții din ce în ce mai dure ale drepturilor omului, atentatele teroriste nu numai că nu sunt neutralizate, dar nici măcar nu sunt rărite, și când ești nevoit să asculți explicații docte ale specialiștilor, conform cărora ceea ce vedem este un „nou” tip de terorism, de tipul lupului singuratic, imprevizibil pentru că seamănă cu omul obișnuit, și că, by the way, dacă suntem locuitori ai unor orașe mari trebuie să ne obișnuim cu ideea că există teroriști care ne-ar putea face țăndări în orice moment, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva acest război contra terorii este un pretext, un nor de cerneală de sepie în spatele căruia se întâmplă lucruri rele, mult mai rele decât ne imaginăm. Cum ar fi politici de eugenie, menite a face loc unei noi specii de om, lobotomizat, pentru a face loc robotului care nu face deosebirea între libertate și sclavie.

Sau, ca să revenim pe tărâm național, când observi că pentru a fi condamnați circa 170 de corupți (dintre care peste 100 sunt condamnați pentru fapte asimilate corupției, și nu pentru corupția propriu-zisă) „trebuie” ascultați între 300.000 și trei milioane de oameni, neștiutori că sunt suspecți de corupție, atunci trebuie să te întrebi, în mod serios, dacă ceea ce vedem la TV, în zăngănitul de cătușe și în condamnările sumare aplicate de „colegii” de luptă ai procurorilor, ziariștii anticorupție, este realmente un demers necesar, sănătos din punct de vedere moral și social, de neutralizare a răului, și nu un pretext pentru revenirea în matca „firească” a regimului autoritar, convenabil elitelor și fructuos pentru falangele serviciilor secrete.

Alice, prințesa tăcută și nevăzută

În final, să vorbim despre Ochiul Atoatevăzător.
Vă invit, mai întâi, să priviți cu atenție imaginea de fundal de pe bancnota de un dolar. Veți vedea o piramidă care în vârful său triunghiular are un ochi ce pare că vă privește. De asemenea, vă invit să vă uitați pe frontispiciul intrării în bisericile de la țară. Are formă triunghiulară, iar în centru este pictat un ochi care de asemenea pare că vă privește, din orice unghi l-ați vizualiza. Eu, personal, m-am uitat la acest ochi toată viața, asta întrucât un astfel de ochi atoatevăzător este pictat pe frontispiciul bisericii din Singureni (satul meu natal), fix deasupra ușii de la intrare, într-un triunghi.

În fine, vă invit să vizualizați pe National Geografic un serial povestit de Morgan Freeman intitulat Istoria lui Dumnezeu. Într-unul dintre episoade se experimentează ideea fundamentală a autocontrolului celui care se știe urmărit. Un număr de copii de vârsta grădiniței sunt puși să joace un joc în care, stând cu spatele la țintă, trebuie să încerce să arunce în țintă cu niște săgeți cu „arici”. Supravegheați, copiii se descurcă așa cum se descurcă. Nesupravegheați, cei mai mulți copii trișează, punând săgeata cu mâna în interiorul țintei. Din când în când, unii, mai prudenți, se asigură că nu îi vede nimeni de după, abia după ce au această „garanție” punând săgeata cu mâna în țintă. Într-o a doua fază li se spune că în camera de joc, pe un scaun, se va așeza pentru a-i supraveghea o prințesă invizibilă (numită Alice). Copiii sub cinci ani au încă această conștiință magică, putând să își închipuie mult mai multe lucruri pe care noi, adulții, le-am considera nerezonabile. Unii dintre copii verifică dacă prințesa invizibilă chiar există. Alții îl cred pe cuvânt pe psihologul care organizase experimentul. Cei mai mulți dintre ei, chiar dacă știau că nu îi urmărește absolut nimeni, cu excepția unei prințese invizibile și tăcute, nu au trișat. Au jucat și, chiar dacă nu au câștigat, au acceptat, pentru că așa erau regulile jocului. Este o formă de autocontrol care stă la baza oricărei acțiuni umane, inclusiv la baza comportamentului religios. Dacă știm că cineva, de sus, de peste tot vede și aude tot și că într-un timp definit sau nu ne va putea sancționa, vom sfârși, cei mai mulți dintre noi, prin a respecta regulile, fără ca cineva să ni le impună. Aceasta este adevărata putere a credinței. Dacă ai conștiința că te vede cineva, chiar invizibil pentru tine, și chiar neidentificabil empiric, te vei abține de la fapte rele sau de la încălcarea regulilor.

Ochiul lui Dumnezeu

Este, pur și simplu, Ochiul lui Dumnezeu Cel Atoatevăzător (culmea ironiei este că, într-un film recent, Fast and Furios 7, există un dispozitiv electronic, numit chiar Ochiul lui Dumnezeu, cu care serviciile secrete americane ar putea să identifice o persoană, orice persoană, oriunde pe glob, în câteva minute).

Principiul, oricât de profund religios, devine însă inaplicabil organizatorilor și gestionarilor jocului final, în care salvatorul îl combate pe dușman. Dacă overlorzii sistemului nu mai sunt în raza de acțiune a Ochiului Atoatevăzător, pentru că ei sunt chiar cei care îl rulează și îi stabilesc regulile de funcționare, ei vor crede că sunt zei, plasați dincolo de bine și de rău. Cu sau fără atenție și îngrijorare, ei (doar) monitorizează. Așa că, aveți grijă, prințesa invizibilă Alice va vedea și va ști cine va fi fost cuminte sau nu.


Autor: Gheorghe Piperea


Citiți și:
Manipularea şi programarea ştiinţifică a realităţii noastre
Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama... (I)
 

yogaesoteric
3 noiembrie 2017
 
 

Articole publicate recent

> 23 IanuarieOperațiunea Gladio și farsa terorismului musulman prin operațiuni sub steag fals

> 21 IanuarieBuletinul electronic cu cip este premergătorul implantului de cip, deci se apropie îndeplinirea profeţiilor bilbice?

> 20 IanuarieSfârşitul jocului 2 (I)

> 19 IanuarieSinistra piramidă Illuminati din Blagnac, Franța – monument de celebrare a Revoluției Franceze

> 19 Ianuarie«Crimă în masă»: 4.000 de britanici contaminați cu HIV și hepatita C prin transfuzii

> 18 IanuarieTupeu nerușinat: Comunitatea LGBT se folosește de evenimente istorice importante pentru a-și promova agenda. Galerie foto stupefiantă

> 17 IanuarieDetalii terifiante despre călugăriţele sadice din Irlanda care au torturat mii de femei

> 16 IanuarieCe se află în spatele epidemiei de rujeolă din SUA? Între 2000 și 2008, comunitatea somaleză a avut cea mai mare rată de vaccinare

> 12 IanuarieEpopeea înfrângerii definitive a așa-zișilor «iluminați» este confirmată și chiar continuă!

> 11 IanuarieDezvăluiri șocante – Protestele #rezist ar putea fi un experiment al unei companii americane de sociologie și software

> 11 IanuarieEliminarea simbolurilor creștine

> 10 IanuarieDegenerare: Ziar norvegian dezvăluie faptul că poliţia australiană a administrat un site dedicat pornografiei infantile

> 10 IanuarieLONDONISTAN. Un raport real dar șocant: 500 de Biserici au fost închise în capitala Marii Britanii. În locul lor au apărut 423 de moschei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga