Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
«Cum i-am dat fiului meu autism» – o mamă îşi pune sufletul pe tavă, sperând că va salva alţi copii


Acest articol are ca scop alertarea tuturor celor care nu au fost atenţi la „epidemia” de autism din ultima perioadă. Autoarea îşi pune sufletul pe tavă, sperând că va salva alţi copii. Umilinţa ei este combinată cu un puternic sentiment de moralitate şi cu inteligenţă. Deşi îşi asumă întrega responsabilitate pentru condiţia fiului său, adevărul este că medicina modernă trebuie să răspundă pentru foarte multe vieţi distruse.

Ar trebui să încep prin a spune că am fost crescută în spiritul religiei catolice. Conceptele de împăcare şi iertare sunt adânc înrădăcinate în mine. Am crescut mergând la spovedanie într-o mănăstire superbă, unde părintele Francis, un călugăr vârstnic, îmi ţinea mâna în timp ce ne plimbam şi eu îmi ceream iertare pentru greşelile făcute. De fiecare dată când plecam de la el simţeam o uşurare imensă şi iubire necondiţionată.

Din păcate, părintele Francis a plecat dintre noi acum mulţi ani şi eu nu m-am mai spovedit de atunci. Crezul meu spiritual a evoluat şi s-a transformat de-a lungul anilor, dar ideea de iertare este încă legată de cum îmi conduc drumul prin viaţă.

Sunt lucruri pe care le-am făcut şi pe care ştiu că Dumnezeu le-a iertat. Cu toate astea, sunt convinsă că nu voi reuşi niciodată să mă iert pentru greşelile ce acum se răsfrâng în trupul frumosului meu de 7 ani care îmi spune zilnic că sunt „cea mai bună mamă din Univers”.

Ştiu adevărul şi într-o zi îl va şti şi el. Toate aceste acţiuni „de neiertat” au fost făcute cu cele mai bune intenţii, dar ştim cu toţii ce se spune despre „bunele intenţii” şi „drumul către iad”. O recunosc aici, pentru ca toată lumea să o vadă: i-am dat băiatului meu autism. Eu am făcut-o. Şi nimeni nu poate schimba asta vreodată.

Deci… cum i-am dat eu copilului meu autism? Aş vrea să pot spune că a fost un singur lucru pe care l-am făcut; un lucru pe care aş putea să îl iau înapoi şi să facă lucrurile frumoase şi uşoare, dar nu este aşa. A fost greşeală peste greşeală, atac peste atac. Următoarele sunt cele mai mari greşeli pe care le-am făcut şi care au contribuit la dobândirea autismului de către fiul meu.

1) Ecografii

Am făcut cel puţin 5 ecografii în timpul sarcinii. Mi s-au dat asigurări că sunt perfect sănătoase pentru copil. Până la urmă poţi să îţi faci o ecografie în mall, aşa că le-am considerat sigure. GREŞIT! Deşi nu mi-am făcut ecografii în mall-uri, nici nu am căutat în amănunt informaţii despre ele. Ecografiile au fost, de fapt, implicate în cazuri de autism, printre alte afecţiuni neurologice. Cu toate că nu există nicio legătură directă cauză-efect, s-au găsit suficiente dovezi pentru a continua cercetările în acest sens şi a recomanda măsuri de precauţie.

Potrivit articolului „Proceduri obstetricale obişnuite şi legătura lor cu autismul” („Common Obstetrical Procedures and Their Link to Autism”), „Cercetările arată că populaţia expusă la ecografii are un risc de naştere prematură de 4 ori mai mare, rată crescută de afecţiuni cerebrale, demielinizarea celulelor nervoase, dislexie, întârziere în vorbire, epilepsie şi tulburări de învăţare”. Sună cunoscut?

2) Coca Cola

Am băut Coca Cola în fiecare zi a sarcinii. Îmi era incredibil de greaţă şi mă făcea să mă simt mai bine. Dar după ce dau pe repede-înainte câţiva ani, Coca Cola a fost implicată într-un scandal monstru legat de cele mai mari doze de mercur găsite într-o băutură carbogazoasă. Nu am mâncat nici măcar o gură de peşte pe durata sarcinii de frica intoxicaţiei cu mercur. Cu toate că nu am ştiut că era mercur în Cola, recunosc că a bea şi a mânca porcării nu era bine pentru bebeluşul meu.

3) Lortab/Acetaminophen (Paracetamol) în timpul sarcinii

Eu am fibromialgie. Această afecţiune provoacă dureri suportabile în mod normal, dar în timpul sarcinii depăşeau orice limită. Ginecologul meu mi-a prescris Lortab (substanţe active: bitartrat de hidrocordonă = calmant opioid şi acetaminophen = paracetamol), spunându-mi că nu traversează placenta şi că este perfect sigur pentru copil. Mă durea atât de rău încât nu aveam de gând să aflu mai multe. Am avut încredere în ginecologul meu şi aveam nevoie să mă simt mai bine.

Încă o dată, am crezut oare SINCER că e bine pentru bebe? Logic că nu. Lortab este un medicament de categoria C (considerat de FDA), lucru care înseamnă că nu există suficiente studii umane pentru a-l pune în categoria „sigur”, dar, potrivit studiilor pe animale, nu există dovezi că ar face rău. Nu am putut găsi nicio cercetare sau niciun studiu care să lege în mod direct Lortab-ul de autism, dar instinctul de mamă îmi spune că nu a fost în regulă.

4) Pitocin (Oxitocină administrată intravenos)

Două dintre ecografiile pe care le-am făcut spre sfârşitul sarcinii arătau că nivelul lichidului amniotic era extrem de scăzut, aşa că ginecologul meu m-a sfătuit să inducem travaliul. După câteva ore de administrare de pitocin la nivel scăzut, prin perfuzie, personalul din spital m-a încurajat să semnez un act prin care eram de acord să crească nivelul de pitocin peste limita legală. Acum pare absurd, dar atunci eram în nişte dureri crunte şi cei de la spital mi-au spus că e totul perfect sigur şi că acel nivel e folosit la spitale din mai multe state americane. Potrivit lor, Montana are niveluri maxime scăzute faţă de media naţională. Am primit pitocin timp de 36 de ore. Aici este o explicaţie foarte clară a riscurilor folosirii de pitocin:

În cazul folosirii crescute sau pe durată lungă a pitocinului, debitul de sânge, implicit cel de oxigen, către uter este redus foarte mult. În timpul contracţiilor naturale există un interval suficient între contracţii pentru oxigenarea bebeluşului până la următoarea contracţie. În travaliul indus sau asistat, contracţiile foarte apropiate în timp sunt menţinute pentru o perioadă mai lungă, scurtând intervalul în care bebeluşul poate primi oxigen. Reducerea cantităţii de oxigen pe care bebeluşul o primeşte în timpul travaliului poate avea consecinţe pe termen lung asupra funcţionalităţii creierului.

5) Cezariană


George Malcom Morley, un excelent obstetrician şi medic ginecolog a făcut cercetări masive asupra legăturii dintre cezariană şi autism, concluzionând: „Un copil născut prin cezariană are de 3-4 ori mai multe şanse să sufere de autism”. Teoria lui se bazează pe tăierea rapidă a cordonului ombilical, şi sunt suficiente motive să îi dăm dreptate. Sunt multe elemente ce fac parte dintr-o cezariană încât e greu să determini adevărata problemă: anestezia, imobilitatea post-partum, trauma travaliului, tăierea prematură a cordonului ombilical, medicamentele post-operatorii sau lipsa bacteriilor „bune” existente în flora vaginală ce se transmit la naşterea naturală; toate aceste elemente constituie, individual, un suspect în legătura dintre cezariană şi autism. Şi dacă le punem la un loc, este uşor să vedem cum combinaţia lor poate avea un impact negativ asupra bebeluşului.

Dar, pentru că am luat decizia proastă de a face ecografii, care au dus la decizia asupra travaliului indus cu ajutorul pitocinului => trauma travaliului, a rezultat cezariană. Încă nu pot să cred câte femei aleg să facă cezariană din motive de ordin estetic – nu voi dezvolta acest subiect. O să fiu sinceră; încă am un gust amar când mă gândesc la asta. Chiar îmi doream o naștere naturală. Soţul meu şi cu mine am fost la orele de pregătire pentru naştere, am exersat acasă… şi după 36 de ore de iad indus, tot m-am ales cu o cezariană. A fost o „aşa” urgenţă, încât mi-au făcut anestezie generală, cu toate că cerusem epidurală.

6) Antibiotice

Oh, Doamne, de unde să încep? Am atâtea sentimente cu privire la antibiotice, dar uite ce ştiu: fiul meu a fost expus la antibiotice în timpul travaliului. Apoi, după naştere, timp de două săptămâni, prin transfer din laptele matern. Apoi a avut 5 ture de antibiotice până la vârsta de un an, pentru o infecţie cronică la ureche. Cu toate că tot ce am spus până acum este crunt, există un moment care pentru mine iese în evidenţă şi mă face să vărs: o singură doză de augmentin, când avea 6 luni. La vizita de rutină de la 6 luni a fost diagnosticat pentru a doua oară cu infecţie la ureche. I s-a făcut vaccinul împotriva celor 7 boli, cu toate că era bolnav şi am plecat cu o reţetă pentru amoxicilin. Peste 6 zile, făcuse o infecţie a căilor respiratorii superioare, iar infecţia de la ureche i se agravase. Pentru că amoxicilina nu îşi făcuse efectul, pediatrul a prescris augmentin. După prima doză, în 24 de ore, copilul meu a avut 35 de scaune acide, lichide. Pur şi simplu pielea de pe funduleţ i se desprindea ca foile de ceapă. Nu văzusem vreodată aşa ceva, şi nici nu am mai văzut de atunci. Durerea era de nedescris. Am sunat doctorul şi mi-a schimbat antibioticul… cu un altul… în 8 zile puiul meu a avut în el 3 tipuri diferite de antibiotic. Episodul ăsta a fost crunt. Sistemul lui digestiv nu a mai fost la fel de atunci. Nimic nu a mai fost la fel de atunci.

Şi acum vine partea pe care ar trebui să o ştie toată lumea despre augmentin: este implicat în apariția autismului. Augmentinul este făcut din amoxicilină şi clavulanat de potasiu. În timpul fabricării, acidul clavulanic e fermentat, fapt care implică mari cantităţi de amoniu/uree. Şi cea mai mică doză de uree ingerată poate duce la inflamarea ţesutului digestiv şi a ţesutului cerebral. Vă sfătuiesc să citiţi bine despre acest antibiotic înainte să îl folosiţi.

7) Vaccinuri


Nici nu ştiu ce să spun despre vaccinuri în afară de faptul că dacă aş putea să o iau de la capăt, copiii mei nu ar face nici măcar unul. Dintre toate greşelile pe care le-am făcut, dacă doar pe una singură aș putea să o iau înapoi, aceasta ar fi dozele de vaccin, fără a sta pe gânduri. La puţin timp după ce băiatul meu a împlinit trei ani, am renunţat la idiotul de pediatru care m-a dus pe calea terorii. Noul doctor s-a uitat la analizele de sânge ale puiului meu şi la testele pentru metale grele şi m-a informat fără loc de întoarcere că fiul meu a fost afectat de vaccinuri şi nu a fost niciodată un candidat pentru imunizare. Mi-a spus că datorită fibromialgiei mele şi a faptului că boli autoimune şi probleme digestive sunt comune în familia mea şi a soţului meu, băiatul meu nu ar fi trebuit vaccinat niciodată. Dacă adaug şi tot ce i s-a petrecut de la naştere şi faptul că avea icter, şi un cefalohematom care s-a dizolvat în aproape 6 luni, iritaţii severe, reflux gastroesofagian, rinită cronică, infecţii ale urechii şi eczemă atopică, era foarte clar faptul că sistemul lui imunitar nu funcţiona cum trebuie. Vaccinurile trebuie făcute doar când sistemul imunitar funcționează corect, fapt care explică de ce la el imunizările făcute prin vaccinuri sunt ZERO. Potrivit CDC şi prospectelor de pe vaccinuri, copiii nu trebuie vaccinaţi dacă sunt bolnavi sau sub tratament cu antibiotice. Copilul meu a fost bolnav şi/sau sub tratament la aproape fiecare tură de vaccin. Oameni buni, eu ştiu ce i s-a petrecut copilului meu. EU ŞTIU. Am văzut totul. Ginger Taylor a adunat de-a lungul anilor o listă cu studii care leagă în mod direct autismul de vaccinuri. Şi lista aia are peste 60 de studii.

Încă ceva – nu vă obosiţi să scrieţi comentarii despre vaccinuri. Nu lei voi posta. Sunt perfect conştientă că sunt copii cu autism care nu au fost niciodată vaccinaţi. Nu spun că vaccinurile sunt de sine stătătoare responsabile pentru autismul fiecărui copil. Dar ştiu că au făcut un rău ireparabil sistemului imunitar al copilului meu, care a dus la autism. Gata, am zis-o.

8) Acetaminophen/Paracetamol

Copilul meu a primit o cantitate incredibilă din acest această moarte roşie, lichidă. Acetaminophenul opreşte producţia de glutation, antioxidantul principal al organismului uman. Glutationul este esenţial în lupta organismului cu toxinele şi în eliminarea lor. Asta înseamnă că probabil cel mai rău lucru pe care îl poţi face e să îi dai unui copil paracetamol când este vaccinat sau când are o infecţie în corp. Asistenta de la cabinetul pediatrului meu i-a dat paracetamol instantaneu când l-a vaccinat. Când infecţiile la ureche, durerile de stomac şi febra au început, ca rezultat al răului făcut de vaccin, i-am dat paracetamol pentru a-i uşura durerea. Începeţi să vedeţi cum toate ororile astea formează o ţesătură? O problemă are nevoie de o soluţie care creează o altă problemă şi tot aşa.

9) Fluor

Probabil fluorul mă enervează cel mai mult dintre toate lucrurile de pe lista asta. Sunt convinsă că programul de fluorizare este una din cele mai mari realități a conspiraţiei şi țepe din istoria umanităţii. Dacă aveţi vreodată timp şi va place istoria, daţi o căutare pe Google „istoria fluorului”. Se citeşte ca un roman de Dan Brown şi ar fi perfectă în cazul în care copiii nu ar avea afecţiuni ale creierului din cauza apei fluorizate pe care o beau. O să vă las pe voi să căutaţi mai multe, eu vă prezint doar rezumatul: fluorul conţine fluorină. Fluorina este doar puţin mai puţin toxică decât arsenicul şi mai toxică decât plumbul. În acelaşi timp este o moleculă-cărăuș (purtătoare). Adoră să se combine cu alte materiale şi să creeze molecule şi mai toxice. În acelaşi timp trece bariera sânge/creier. Aşa că dacă, spre exemplu, copilul are în organism aluminiu de la adjuvanţii din vaccinuri sau plumb de la o ţeavă ruginită în apa pe care o bea, fluorina se lipeşte de acestea şi le conduce direct spre creier. Potrivit Consiliului Naţional de Cercetări, 36 de studii au arătat o legătură directă între fluor şi IQ scăzut la copii.

Şi hai să vă spun partea cea mai tare. Aia în care îmi vine să strig: „Proasto! Proasto! Proasto!” Noi nici măcar nu avem apă potabilă fluorizată. Am cumpărat-o şi i-am dat-o băiatului meu în mod special. Pediatrul meu mi-a spus că are nevoie de asta. Aşa că am cumpărat sticlele alea mici şi drăguţe. Şi i-am dat şi suplimente cu vitamine şi fluor. Şi după toate astea, până a făcut copilul 5 ani, tot am avut o factură de 4.000 de dolari la dentist pentru el. Iar intervenţiile dentare au necesitat anestezie generală care conţine… da! Fluor! Şi îl mai găseşti şi în multe medicamente, cum ar fi picăturile de urechi pe care i le-am pus atâta timp. Cum de am avut grijă să nu îi dau pastă de dinţi cu fluor pentru că ştiam că e otrăvitoare, dar i-am dat apă fluorizată? Dacă vreţi să vă speriaţi puţin, citiţi ce scrie pe tuburile de pastă de dinţi cu fluor. Ingestia a jumătate de tub de către un copil mic poate duce la moarte. Şi cu toate astea, nouă ni se baga fluor în apa potabilă. O crimă, din punctul meu de vedere.

Mă pot gândi la multe alte lucruri greşite care au contribuit la starea de sănătate a fiului meu. Menţionez: dieta, vesela, gelul calmant pentru gingii când îi dădeau dinții, pe bază de benzocaină şi materiale de construcţie dăunătoare, dar nu voi mai continua din bun-simţ.
Scriu aceste rânduri pentru a deschide ochii celor care încă pot lua decizii mai bune decât ale mele.

Anticipez 3 tipuri de răspunsuri la postarea asta:

1) Vor fi oameni care vor spune: Femeie, cât de proastă poţi să fii. Ce ai făcut e egal cu abuzul asupra copilului. E logic că băiatul tău are autism.
Nu am cu ce să vă contrazic, aveţi dreptate. Bravo vouă că ştiţi sau aţi ştiut mai bine decât mine.

2) Câţiva veţi înţelege exact prin ce trec, căci prin asta treceţi şi voi. Pentru voi, toată consideraţia şi compasiunea mea. Vom trăi toată viaţa ştiind că am greşit, aşa că acum nu putem decât să ne spunem povestea, urmărind să îi ajutăm pe alţii.

3) Şi vor fi cei cărora li se va face milă de mine şi vor încerca să mă încurajeze. Nu o faceţi. Nu mă ajută. Daţi mai departe povestea mea şi ajutaţi-i pe alţii până nu este prea târziu!

Greşelile pe care le-am făcut au fost, în mare parte, recomandate de medici specialişti. Asta nu este o scuză, ştiu. Sănătatea fiului meu era responsabilitatea MEA! Am avut puterea de a decide să ascult recomandările lor sau nu. Măcar puţină muncă de cercetare din partea mea ar fi putut schimba soarta fiului meu. Sunt femei care în momentul ăsta se duc la doctor pentru a doua sau a treia ecografie în sarcina. Sunt mame care acum le dau paracetamol copiilor lor. Sunt mame în travaliu cu oxitocina în vene. Sunt mame care îşi tratează copiii pentru infecţii la urechi fără să realizeze că sistemul lor imunitar este în neregulă. Şi sunt multe mame care aud, pentru prima oară: „Copilul tău are autism”. Ajutaţi-le.

Sunt convinsă că autismul băiatului meu putea fi prevenit. Gândiţi. Căutaţi şi citiţi. Nu vă permiteţi să nu o faceţi!


Citiţi şi:
30 de studii ştiinţifice pertinente și edificatoare care dovedesc cu prisosință că vaccinările provoacă autism!
Dr. Stefan Lanka – Autism provocat prin vaccinare (I)



yogaesoteric
29 noiembrie 2017





Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga