Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Articole >
Se restartează America?

 

Donald Trump este supus încontinuu, de la instalarea sa în funcţie, unei canonade intense de atacuri, fie ele subtile sau abjecte, cu arme de toate tipurile, de la praştia şcolarului mânuită de gazetarul mediocru până la racheta balistică a impeachmentului. De la începutul anului şi până acum, multimiliardarul devenit preşedinte, atipic – dar după cum se vede de succes în ambele ipostaze, inclusiv în aceea de „realizator tv”, de altfel – îşi urmează cărarea-n codru, cum ar zice poetul, cu aceeaşi energie, imprevizibilitate şi rezilienţă care-l definesc.

Rareori a trăit America, în vremurile moderne, o asemenea stare de fapt zbuciumată şi neliniştită (sau cel puţin aşa se vede de afară), deşi deloc calme n-au fost nici Marea Depresiune din anii 1930, preliminariile celui de-al Doilea Război Mondial, criza Berlinului şi cea a rachetelor din Cuba sau agonia preşedinţiilor Nixon, care au solicitat toate profund resorturile Americii profunde.

Bizar este, deşi până la urmă explicabil, şi faptul că spre deosebire de trecut când, după instalarea la Casă Albă a noului preşedinte, încăierările politice, inclusiv cu lovituri sub centură, inerente oricărei campanii electorale democratice, luau sfârşit, acum lupta politică internă din Statele Unite continuă la aceeaşi înaltă tensiune. Iar în această isterie domestică sunt antrenate cele mai felurite şi mai eclectice forţe anti-Trump, de la doi ex-preşedinţi, Bush and Son, la înfrânţii în alegeri Hilary Clinton şi Bernie Sanders, prima acum în sondajele popularităţii sub Trump, iar celălalt dat constant în sondaje deasupra lui Trump, dar mereu perdant.

Ostili în diverse feluri actualului preşedinte sunt nu doar democraţii (din Congres sau nu), dar şi unii republicani (care l-ar prefera pe vicepreşedintele Pence), şi ziare, periodice şi posturi tv redutabile şi influente din SUA şi din lume, lideri vest europeni şi ong-uri finanţate sau nu de Soros, institute politice şi de sondare a publicului (vestitul Pew susţine că Putin e mai popular în lume decât Trump, cine ştie?). Enumerarea acţiunilor, mişcărilor, şicanelor etc. anti-Tump, dar şi împotriva fiicei şi fiului său, poate continua oricât, dar mai trebuie amintită doar începerea unei proceduri de impeachement, care însă, spun comentatori politici occidentali dintre cei mai de crezare, nu are şanse de reuşită.

Şi totuşi, ce-l face pe preşedintele Trump să stea pe grumazul taurului furios în această partidă rodeo care a devenit preşedinţia SUA, mai mult de cele opt minute câte trebuie pentru a fi declarat victorios? Păi, programul său electoral începe să se producă, deşi foarte anevoios, ceea ce înseamnă oricum speranţă, economia şi afacerile merg (chiar dacă Wall Streetul e puţin îmbufnat pentru moment), un ministru israelian apropiat al premierului său declară că Trump este „cel mai bun preşedinte american pe care l-a avut vreodată Israelul”, ţările europene din flancul estic al NATO îşi tot fac şi ele planuri cu actuala Administraţie (şi nu doar militare).

Dureroase şi potenţial periculoase sunt însă derapajele de la normal precum incidentele violente de la Charlottesville şi încercările de demolare a istoriei americane. (Asta i-ar mai trebui Americii – război civil; iar unii chiar delirează pe tema asta.) Şi, la urma urmei, de ce atâta înverşunare împotriva preşedintelui democratic (dar republican…) ales al Statelor Unite? Între altele, sau poate în primul rând, sau poate numai pentru asta, fiindcă şi-a luat lozinca „America First” si înţelege să aducă la parametri normali, rezonabili, hiperexcitațiunea globalizării oricum şi oricât…

Dar poate ar mai fi ceva. Din când în când, marile imperii trebuie să se înnoiască, să năpârlească. Iese bine sau iese rău. Germania, Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman au făcut-o prin războaie mondiale (dar în Turcia, Ataturk a aplicat corecţia salutară), China prin revoluţia culturală, Rusia prin perestroika, Marea Britanie încearcă probabil ceva prin Brexit. Înşiruirea nu e prea dătătoare de optimism. Şi totuşi, dacă şi America are nevoie să-şi deschidă, chiar dacă rarisim, toate uşile şi ferestrele pentru o aerisire generală?

 
yogaesoteric
17 noiembrie 2017

 

Articole publicate recent

> 20 FebruarieMai răi ca SIPA – DNA a folosit o delațiune din pușcărie pentru a bloca eliberarea avocatului Ioan Sava

> 19 FebruarieEminescu și Manoilescu sunt fondatori ai Braziliei moderne

> 19 FebruarieAdministraţia SUA: Creştinii sunt supuşi unui genocid în Orientul Mijlociu

> 19 FebruarieIluzia optică care îi face pe șoferi să încetinească. Măsura a redus numărul de accidente în care sunt implicați pietonii

> 18 FebruarieGaura din stratul de ozon s-a restrâns considerabil. Oamenii de știință cred că până în 2070 se va închide de tot

> 18 FebruarieDescoperire stupefiantă: ADN-ul spermatozoizilor poate supraviețui în trupul femeii ani de zile, putând ajunge și în creier!!!

> 17 FebruarieȘocant – Planul secret pentru România: Vor să ne aducă între 350.000 și 1.000.000 de imigranți

> 17 FebruarieSEXGATE homosexual la vârful BOR! Nume grele pe lista celor cu apucături nefirești

> 16 FebruariePutin avertizează despre super-soldaţii modificaţi genetic

> 15 FebruarieȚara care face prima secție de poliție fără polițiști umani

> 15 FebruarieOmul care a plantat câte un copac în fiecare zi, în ultimii 48 de ani. O poveste adevărată despre simplitate și recunoștință față de Natură

> 13 FebruarieLa câtă suveranitate am ajuns să renunțăm?

> 13 FebruarieMircea Cărtărescu: «La anul ajungem și noi în situația Venezuelei»

> 12 FebruarieO «societate secretă» care a acționat împotriva lui Trump şi la care au aderat şefi ai serviciilor secrete a fost dezvăluită...

> 12 FebruarieAceastă prezentatoare susţinea live o sesiune de yoga. Cameramanii au rămas mască când i-au văzut «costumaţia»

> 12 FebruarieFă ce spune Germania, nu ce face Germania

> 11 FebruariePeste 1 milion de cetățeni ai UE cer stoparea exportului de animale vii

> 11 FebruarieProfesorul Dinu Giurescu: «Suntem sub imperiul prăbușirii noastre ca neam. Românii mai au o singură șansă: să lupte pentru ei înșiși»

> 10 FebruariePe fata: Ora de istorie LGBTQ în compania unui travestit în chip de drac cu coarne (SUA)

> 10 FebruarieA fost creat un promițător dispozitiv de dezinfectare a apei, care acționează prin simpla expunere la Soare!

> 9 FebruarieSe anunţă un adevărat cutremur în SUA. Acuzaţii fără precedent ale lui Donald Trump la adresa FBI: «Este o ruşine»

> 9 FebruarieChina este pe cale să scoată în totalitate banii cash de pe piață

> 9 FebruarieChinezii vor să contracareze superioritatea navală americană

> 9 FebruarieViolul este permis împotriva femeilor păgâne

> 8 FebruarieCriza coreeana între isterie şi prudenţă

> 8 FebruarieUn oficial UE recunoaşte că în Europa sunt 50.000 de jihadişti

> 7 FebruariePreședinta MISA a acordat un interviu unei jurnaliste a redacției Libertatea

> 7 FebruarieSite-ul Libertatea a publicat un reportaj obiectiv despre așezămintele spirituale MISA

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga