Istoricul Alex Stoenescu face dezvăluiri despre generația facebook: În următorii 15-25 de ani va fi un dezastru al competenței


Ideea că ne vor conduce tinerii școlarizați în Vest este și mai catastrofală, fiind îndoctrinați cu un globalism ce este deja eșuat acolo


În ultimii 25 de ani, dar cu precădere după exodul tinerilor din România spre Occident de după integrarea în UE, în societate circulă un adevărat mit: venirea tinerilor care au studiat în străinătate în politică va duce la salvarea ţării. Ideea a prins şi mai mult avânt după alegerile din 2014, atunci când simpla apartenenţă la „diaspora” te făcea dintr-odată competent în treburile ţării.

De cu totul altă părere este istoricul Alex Mihai Stoenescu, intelectual erudit şi scriitor premiat. Într-un interviu recent, acesta spune interlocutorului că trăsătura a minimum două generaţii născute după 1989 – aşa-numita generaţie facebook – este analfabetismul în toate domeniile. Stoenescu numeşte generaţiile noi drept „ale tomberonului Wikipedia.”

„Pe de altă parte, presupunând că vom rezista noi doi ca ultimi supravieţuitori ai generaţiilor dinainte de 1990, ceea ce vom observa la cel puţin două generaţii postdecembriste este analfabetismul în toate domeniile. Timp de douăzeci de ani şcoala şi-a bătut joc de ei, iar ei şi-au bătut joc de şcoală. Nu îmi ascund opinia: în următorii 15-25 de ani va fi un dezastru al competenţei. Ideea că ne vor conduce tinerii şcolarizaţi în Vest este şi mai catastrofală, fiind îndoctrinaţi cu un globalism care deja a eşuat acolo”, susţine autorul Istoriei Loviturilor de Stat din România.

Stoenescu, unul dintre puţinii istorici profesionişti recunoscuţi ca atare de către Academia Română, afirmă că eşecul educaţiei în România a fost cauzat de către faptul că după 1989 au fost promovate drept repere două grupuri mediocre: este vorba despre promotorii „anticomunismului postcomunist”, respectiv grupul care a îmbrăţişat „curentul negativist antinaţionalist”.

„Fenomenul este extrem de complex, iar ceea ce se întâmplă la noi este doar un simptom local. Globalismul încurajează mediul de consum, mediocritatea care cumpără orice, chiar dacă, şi asta mă sperie, consistenţa lui principală este E-ul chimic.

La noi, revoluţia a adus la putere, în politică şi în cultură, o mediocritate agresivă, în bună parte conţinând şi submediocritate, nebăgată în seamă sau marginalizată de partid şi de Securitate, în primul rând din cauza mediocrităţii ei şi abia în al doilea rând politic. Pe de altă parte, generalul Vlad mi-a spus că în 1989 erau aproximativ 2000 de intelectuali, inclusiv studenţi, colaboratori ai Securităţii. Suntem vreo doi-trei care am recunoscut colaborarea (eu, I. Ghişe, C. Turturică, nu mai ştiu alţii). După decembrie 1989, această mediocritate, împopoţonată cu tot felul de nume «mari», dar fără operă sau cu câte o mărgică scremută ca în «Punguţa cu doi bani» sau furată de la autori occidentali necunoscuţi în România, a preluat agresiv ideea anticomunismului postcomunist, favorizat tocmai de instalarea ilegitimă la putere a grupului prosovietic. Apoi, o gaşcă foarte lucidă de indivizi fără niciun sentiment patriotic, dimpotrivă, au găsit o altă sursă de bani decât statul român şi au îmbrăţişat curentul negativist antinaţionalist. Nulitatea lor culturală nu se vede, pentru că presa care îi cultivă şi îi promovează ca valori este la fel de nulă.

De aceea, a doua trăsătură a acestei mediocrităţi agresive este unitatea ei împotriva valorilor autentice. În ce priveşte binomul democraţie – economie de piaţă, profesorul A.G. Hopkins de la Cambridge a rostit două lucruri esenţiale: «1. Comerţ liber nu înseamnă şi comerţ cinstit, 2. Efortul occidental pentru democraţie şi economie de piaţă în Est nu are niciun scop de dezvoltare naţională, ci doar de organizare a mediului necesar pentru ca acele state să funcţioneze ca piaţă sigură, neconflictuală şi complet deschisă, pentru marile puteri economice»”, a declarat Stoenescu într-un dialog cu Marian Nazat.


Citiţi şi:

Analfabetismul alarmant din România şi cum profită instituțiile bancare şi BNR de români

Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României
 

yogaesoteric
7 noiembrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More