MINCIUNI MIZERABILE SPUSE CU APLOMB DE O FAŢĂ BISERICEASCĂ. Citiţi şi vă cruciţi!


Despre vindecările înşelătoare


Extras din lucrarea Părintele Adrian Făgeţeanu. Viaţa mea. Mărturia mea

Sunt atâtea terapii complementare, părinte.
Părintele Adrian Făgeţeanu: Sunt. Dar şi diavolul face minuni. Şi spune Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, în Matei 24, că antihriştii în epoca modernă, unde tehnica a ajuns la o perfecţiune neobişnuită, se fac numai convorbirile telefonice prin satelit, se vor face proiecţii şi alte minuni care vor păcăli toţi gură-cască, chiar din cei aleşi. De aceea, trebuie să fim atenţi, că vor veni mulţi prooroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi şi vor face minuni. Vă dau un exemplu naiv şi o să mă înţelegeţi mai bine. Un sectar spune unui bolnav: „Vezi că tu ai fost la biserica ortodoxă şi nu te-au vindecat popii. Vino la noi, că noi ne rugăm toată comunitatea, şi-ai să vezi că te faci bine”. Deci, diavolul îl ajută dacă îşi părăseşte credinţa. Însă aparent! Nu mai simte durere, nu mai simte ameţeli, nu mai simte cutare, dar cade în altă stare şi dă vina pe necazuri şi ajunge la deznădejde, la sinucidere. Şi dă vina şi pe Dumnezeu.

Despre yoga ce ne puteţi spune, părinte?
Părintele Adrian Făgeţeanu: Acelaşi lucru pe care vi-l spun şi alţii.

Şi radiestezia?
Părintele Adrian Făgeţeanu: Este tot, tot, tot, numai de la diavol. Şi yoga, şi radiestezia…

Şi homeopatia? Şi acupunctura?
Părintele Adrian Făgeţeanu: Nu, eu am încredere în medicina clasică, şi Dumnezeu la fel. Dumnezeu îndeamnă să mergi la medic când eşti bolnav, dar nu la ăla care vindecă cu formule şi cu ştiu eu ce pase şi cu ştiu eu ce medicamente, nici măcar astea naturiste.

Dar nu erau tot din plante, la început?
Părintele Adrian Făgeţeanu: Nu, astea naturiste nu pot să-ţi facă rău, dar ideea că numai acestea te salvează nu e de la Dumnezeu.

O formă de vrăjitorie este bioenergia, radiestezia.
Părintele Adrian Făgeţeanu: Da, da. Şi toate influenţele din Extremul Orient, şi yoga, şi toate astea.

Dar ei se pretind ortodocşi. Claudian Dimitriu, dacă-l ştiţi… Aţi auzit de Claudian Dimitriu?
Părintele Adrian Făgeţeanu: Nu numai de ăsta.

Ei zic că sunt ortodocşi.

Părintele Adrian Făgeţeanu: Prima dată am auzit de Bivolaru. S-a dat drept Dumnezeu şi a spus unor tineri – erau la etajul IX, undeva în Bucureşti – zice: „Uitaţi-vă, eu, ca să vă dovedesc că-s Dumnezeu, dacă vă aruncaţi pe fereastră, eu poruncesc la îngeri să vă păzească, să nu se lovească de piatră piciorul vostru. Voi aruncaţi-vă pe fereastră!” Noroc că nu s-au aruncat. Dar el a spus: „Eu sunt Dumnezeu şi eu le dictez la îngeri să vă păzească.”

Acolo înşelăciunea e mai limpede. Dar la radiestezie ei pretind că sunt chiar ortodocşi. Acolo e mai greu de sesizat.

Părintele Adrian Făgeţeanu: Da. Adică sunt mai camuflaţi, mai… Şi înşeală mai uşor, spunând că sunt ortodocşi.
Da, da, da! Fac vindecări în numele Sfintei Treimi.
Da… şi unii sectari spun: „Uite, vezi că Biserica ta nu-ţi ajută? Vino la noi, că ne rugăm noi toţi, toţi din sectă ne rugăm, şi ai să vezi că te vindeci!” Şi, într-adevăr, acela are senzaţia că nu-l mai doare. Pentru că dacă unui om îi spui: „Nu te mai doare, nu te mai doare, nu te mai doare!” îl influenţezi, în sensul că nu mai simte.

Psihic!
Părintele Adrian Făgeţeanu: Psihic, da. Ăştia care hipnotizează: „Ai să adormi… ai să adormi… ai să adormi…”, până ce asculţi.

Dar, părinte, cum îi convingi că greşesc? Că ei nu ascultă! Cum îi convingi că sunt în erezie?
Părintele Adrian Făgeţeanu: La mine au venit mulţi, chiar mulţi, care mi-au spus ce-a făcut Bivolaru. Şi mi-au spus că multe lucruri au ascultat. După ce s-au lepădat, i-am primit ca fii duhovniceşti, însă le-am pus condiţii grele, foarte grele. Că e mai mare păcatul ăsta, când crezi că altul e Dumnezeu, nu?

O persoană care a făcut yoga poate fi hirotonită, chiar dacă se întoarce?
Părintele Adrian Făgeţeanu: Da… oricine se leapădă… aşa cum la botez spui: „Mă lepăd de Satana şi mă unesc cu Hristos”, aşa oricine se leapădă de diavol, nu? Și se uneşte pentru veşnicie cu Hristos, şi nu numai că nu mai crede, nu mai face nicio practică şi nu mai…

Da, tocmai asta este problema, că voiam să vă întreb, că poate… Am văzut la cineva, am văzut un caz aşa şi… cum să zic eu? Încă manipulează, încă… cum să zic? Se foloseşte, practic, de taina Sfintei Spovedanii pentru a manipula, ca nimeni să nu… să nu iasă…
Părintele Adrian Făgeţeanu: Atunci, nu. Dacă el numai teoretic s-a lepădat şi practic nu, atunci nu. Cunosc şi eu un preot care are lipsă ceva la degete, care deschide cartea… Nu s-a lepădat decât spunând că s-a lepădat, dar în practică, el face tot ce-i spune diavolul.

A recidivat. Combină. Anumite reminiscenţe de acolo, cu spovedanie şi cu… De aceea şi interzice celor care se spovedesc la el să meargă la alţi duhovnici.
Părintele Adrian Făgeţeanu: Da, e adevărat ce spuneţi. V-am spus şi de ăsta care are ceva lipsă la degete… Deschide cartea, spune viitorul şi interzice să mergi la alţi duhovnici.


Citiţi şi:

Mărturia unui yoghin creştin – Părintele Dechanet

O prorocire a Domnului pentru timpul nostru actual. Necesitatea revelaţiilor divine

O altă discriminare incredibilă la care sunt supuși practicanții yoga în România: refuzul unor reprezentanți ai Bisericii de a boteza yoghini!
 

yogaesoteric
21 septembrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More