Anunț important

Vă anunțăm cu bucurie că astăzi 13.09.2017, la ora 11:30, profesorul de yoga GREGORIAN BIVOLARU a fost pus în libertate din Penitenciarul BISTRIȚA în conformitate cu sentința ce a fost pronunțată de judecători la data de 7.09.2017, sentință care apoi, în ciuda unor presiuni insidioase ce au fost exercitate de mass-media, nu a fost deloc atacată prin recurs de procurori.

Profesorul de yoga GREGORIAN BIVOLARU transmite tuturor că se simte, ca de obicei, excelent și se află ca întotdeauna într-o foarte bună stare de sănătate. El vă mulțumește tuturor acelora care în această perioadă ați ales să transmiteți gânduri bune. Profesorul de yoga GREGORIAN BIVOLARU anunță că își va continua cu multă dăruire și entuziasm activitatea pe care, de altfel, nu a întrerupt-o deloc chiar și atunci când s-a aflat în detenție atât în Franța, cât și în România unde a continuat să elaboreze cărți, a participat din plin la corectura și redactarea finală a programelor și a caietelor taberelor spirituale yoghine de vacanță pentru Herculane și Costinești, a pregătit în condiții vitrege conferințe, a scris articole și a răspuns 4-5 ore pe zi, personal, dar în scris la sutele de mesaje ce îi erau trimise atât din România, cât și din străinătate de cursanții și de aspiranții acestei școli de yoga care aveau nevoie de sfaturi competente referitoare la feluritele probleme (inclusiv cele de sănătate) cu care se confruntau.

Toate acestea se făceau însă cu multă trudă fiind de fiecare dată scrise doar de mână pentru că regulamentul penitenciarelor interzice în mod strict utilizarea unui reportofon de către deținuți. Aceasta tripla practic timpul de elaborare a tot ceea ce anterior profesorul de yoga Gregorian Bivolaru dicta pe reportofon, economisind în felul acesta mult timp. Pe perioada detenției profesorul de yoga GREGORIAN BIVOLARU a avut o mulțime de revelații care se vor concretiza în viitorul apropiat în noi inițieri, în noi proiecte spirituale, de o mare anvergură ce vor fi expuse rând pe rând. Toate acestea vizează în primul rând să-i ajute pe cei care sunt pregătiți să le primească așa cum se cuvine, să își accelereze creșterea lăuntrică, expansiunea euforică în nemărginire a conștiinței și, mai ales, descoperirea lui Dumnezeu printr-o experimentare inefabilă, plurivalentă în propriul lor univers lăuntric.

Profesorul de yoga GREGORIAN BIVOLARU ține să vă anunțe că vă așteaptă multe surprize spirituale minunate – unele în premieră – pe care în continuare vi le va oferi numai și numai cu ajutorul ce îi vine de la Bunul Dumnezeu.

 

yogaesoteric
13 septembrie 2017

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More