Vara – Atunci când devine cu putinţă iluminarea divină

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Al doilea sfert al călătoriei noastre spirituale este o perioadă în care este necesar să fim prezenţi, să ne stabilim şi să ne împlinim scopurile şi să ne bucurăm de viaţă. Este un moment de pauză în călătoria noastră spirituală, în care ne putem întreba ce cale trebuie să ne alegem de acum înainte. Aşa cum a spus un mare înţelept: „Orice mare călătorie se face pas cu pas.”

Cerul devine tot mai albastru, Soarele ne încălzeşte cu razele lui, iar noi ne aventurăm să ne găsim adevăratul nostru loc în viaţă. Pe măsură ce energia noastră vitală şi puterea noastră activă şi dinamică se expansionează sub căldura soarelui de vară, renunţăm la vechile idei limitatoare care ne ţineau prizonieri şi ne împiedicau să ne manifestăm adevăratul nostru potenţial.

Turcoazul apelor marine, zgomotele parcului de distracţie şi ale pescăruşilor care zboară pe deasupra noastră, senzaţia de gâdilare fină pe care ne-o provoacă nisipul între degetele de la picioare – toate aceste senzaţii ne ajută să evocăm vacanţele pline de armonie de pe vremea când eram copii. Armonia este un aspect important al acestui anotimp, iar metodele descrise de tradiţia înţelepciunii orientale se raportează în mod explicit la ea.

Căldura verii pătrunde în vieţile noastre, umplându-ne de recunoştinţă. Când ne concentrăm asupra acţiunilor binefăcătoare şi a intenţiilor nobile, sufletul nostru se îmbogăţeşte cu puritatea acestor activităţi şi emoţii spirituale. Reflectăm asupra iubirii şi a calităţii esenţiale a energiei din Univers.

Iunie

Să cerem un sfat plin de înţelepciune lumii spirituale

Energia noastră sufletească a ţâşnit în lume, dar înainte de a ne continua călătoria spirituală, este util să cerem sfatul unui prieten înţelept în legătură cu ceea ce urmează să facem.

Atunci când ne acordăm privilegiul de a lua cunoştinţă de existenţa celor mai înţelepţi dintre toţi prietenii noştri – Ghizii spirituali, înţelepţii din vechime şi fiinţele spirituale din tărâmurile Lumii spirituale – este firesc apoi să intrăm în legătură subtil-telepatică cu ei şi să le cerem sfatul. Aceste fiinţe spirituale reprezintă culmea iubirii, a energiei şi a înţelepciunii sufletelor care veghează asupra noastră şi care ne vor binele. Ele continuă să trăiască în eternitate, ca mesageri ai Spiritului, în care putem avea totală încredere, la fel ca şi în fiinţele de lumină ale lui DUMNEZEU – îngerii, heruvimii, serafimii – care oferă o puternică vindecare, o mare binecuvântare şi o energie plină de iubire, pentru a ne îmbogăţi şi spiritualiza vieţile.

Arta ocultă a divinaţiei

Tehnicile de divinaţie ne permit să percepem într-un anumit mod vocile subtile ale Ghizilor noştri, pentru ca ele să ne sfătuiască în privinţa viitorului. Cea mai bună direcţie în care putem realiza acest lucru este să le cerem sfatul cu privire la dezvoltarea noastră spirituală. Există mai multe metode de divinaţie ce pot fi utilizate pentru a obţine sfaturi spirituale, printre care I Ching-ul taoist şi cărţile cu îngeri. Divinaţia presupune să realizăm întâi o meditaţie până când avem încredere deplină că suntem în comunicare cu Spiritul Divin. După aceea, folosim efectiv metoda divinatorie aleasă de noi, cea pe care o considerăm mai adecvată.

Când medităm asupra unor probleme profunde sau atunci când avem nevoie de un comentariu clar, fără echivoc, asupra unui anumit aspect practic, este recomandat să consultăm de asemenea I Ching-ul (Cartea Transformărilor), redată într-una dintre traducerile sale reuşite.

Să fim întotdeauna autentici faţă de noi înşine

Perioada efervescentă de expansiune a Naturii de la începutul călătoriei noastre cedează acum locul unei etape de maturizare, în cursul căreia începem să înţelegem cine suntem şi ce putem realiza în viaţă. Căldura şi plenitudinea acestui anotimp, senzaţia de relaxare pe care Soarele puternic o suscită, ne oferă ocazia de a face o pauză şi de a reflecta asupra propriei noastre naturi interioare. Shakespeare scria în Hamlet: „Mai presus de toate, fii autentic faţă de tine însuţi/ Şi-apoi, aşa cum noaptea urmează zilei/ Nu o să mai poţi fi fals faţă de nimeni.”

Puterea cel mai adesea nebănuită şi extraordinară a cunoaşterii profunde şi autentice de sine

Adeseori, normele societăţii ne sunt prezentate cu afecţiune şi amabilitate, pentru a trezi în noi imboldul de a ne conforma şi a ne manifesta acceptabil pentru comunitatea din care facem parte. Este important să respectăm credinţele sincere ale celorlalţi, însă cunoaşterea profundă de sine ne eliberează de acele opinii ale societăţii care nu ne conferă nicio energie.

Când suntem siguri de identitatea noastră adevărată, putem să ne integrăm în lume cu încredere. Modul în care noi înşine ne percepem este factorul determinant. Dacă intrăm într-o cameră gândindu-ne că nu suntem demni să fim remarcaţi, ceilalţi se vor comporta ca şi cum am fi invizibili. Oamenii care intră într-o încăpere încrezători în energia lor îi determină astfel pe ceilalţi să se întoarcă şi să observe sosirea lor.

Brusc, s-a decis să acţioneze întocmai ca o SHAKTI

O prietenă a regretatei Marilyn Monroe povestea că, într-o frumoasă zi de vară, ea şi Marilyn se plimbau prin Manhattan, vorbind cu însufleţire despre un subiect care le era drag amândurora. Celebra actriţă nu era machiată, purta un şal pe cap şi un mantou simplu şi nimeni nu a remarcat-o. Când au terminat de vorbit pe tema respectivă, Marilyn i-a şoptit prietenei sale: „Şi dacă acum voi deveni EA?”

Atunci, aproape instantaneu, ea a fost recunoscută şi înconjurată de o mulţime de oameni, care a provocat un blocaj imens al circulaţiei. Prietena sa a spus că, pentru ea, cel mai uimitor fapt este că Marilyn nu a părut să modifice nimic în exterior; ea s-a decis doar să gândească diferit referitor la ea însăşi, iar efectul a fost imediat şi uluitor.

Când avem încredere în noi înşine, modificăm informaţia din aura noastră şi transmitem un mesaj diferit Universului. Acest lucru se petrece astfel deoarece fiecare gând este încărcat cu energie spirituală. Când avem un gând benefic referitor la noi înşine, canalizăm astfel energie benefică în aura noastră. Cineva mărturisea la un moment dat că a participat împreună cu multe alte persoane la un seminar condus de un yoghin indian şi că a intrat într-o stare hipnotică – detaşându-se de obstacolul emoţional al fricii şi îndoielii – ceea ce i-a permis apoi să calce pe cărbuni aprinşi fără să capete nici cea mai mică arsură. Mersul pe foc a convins acea persoană că suntem cu toţii capabili de realizări extraordinare dacă ne eliberăm de credinţele distructive, malefice. Trebuie să ne păstrăm însă bunul-simţ şi să nu ne aruncăm pe fereastră, gândindu-ne entuziasmaţi de această idee, că vom reuşi să zburăm. Cel mai bine este să stabilim anumite scopuri binefăcătoare şi să facem tot ceea ce ne stă în putinţă ca să le realizăm!

Să facem neîntârziat ordine în existenţa noastră

La fel cum este necesar să eliminăm din fiinţa noastră răutatea care ne împiedică să ne realizăm visurile benefice, este în egală măsură util să facem ordine în mediul înconjurător din existenţa noastră fizică. În mod surprinzător, când transformăm ceva în planul fizic, ceva se transformă, de asemenea, şi în dimensiunea spirituală.

Un spaţiu ordonat destinat traiului şi lucrului este unul dintre primele principii ale artei aranjării spaţiale sau, altfel spus, ale arhitecturii sacre, numită în India VASTU VIDYA. Există tot mai mulţi oameni în Occident care sunt interesaţi de VASTU VIDYA. Cei care îi folosesc principiile stabilesc o armonie spirituală dinamică în viaţa lor, în loc de a manifesta o preocupare superficială, obsedantă, legată de bani, de relaţii amoroase sau de succes.

VASTU VIDYA permite alegerea locurilor celor mai adecvate pentru construirea de locuinţe şi oferă o înţelegere profundă a influenţei energiilor telurice şi cosmice şi a configuraţiilor topografice asupra habitatului uman, ca şi a corespondenţelor analogice dintre fiinţa umană şi locuinţa sa. Prima casă a sufletului nostru este trupul. A doua este locuinţa, apoi urmează locul de muncă. Atunci când un iniţiat în tainele artei VASTU VIDYA face recomandări şi creează un spaţiu sacru, purificând incinta şi împrejurimile locului de muncă, cei care frecventează acest loc pot beneficia de o energie sporită, pentru sănătatea şi bunăstarea lor.

Bucuria profundă şi râsul spontan, sănătos

Gândurile şi acţiunile noastre impregnate de amabilitate sunt o cale care conduce la apariţia bucuriei spirituale, o experienţă foarte accesibilă în acest anotimp. S-a constatat că în timp ce copiii râd în medie de 60 de ori pe zi, adulţii nu râd, în medie, de mai mult de două ori pe zi. Practic, omul occidental a ajuns să-şi reprime râsul pe măsură ce înaintează în vârstă.

Se spune că râsul este cel mai bun remediu care fortifică sistemul imunitar şi ţine boala la distanţă. De fapt, acţiunea terapeutică a râsului se explică prin influenţa sa mecanică, fiziologică, psihică şi subtilă asupra organelor şi structurilor fiinţei. În urma unor cercetări aprofundate, s-a observat că râsul are efecte fiziologice benefice uluitoare. Astfel, râsul provoacă eliberarea de endorfine, acei hormoni secretaţi de hipotalamus care au efectul de a creşte buna dispoziţie şi de a induce starea de plăcere, alinând durerea şi îmbunătăţind considerabil starea generală. Râsul stimulează pe termen lung sistemul nervos parasimpatic, ceea ce are o acţiune de încetinire a ritmului cardiac, de diminuare a tensiunii arteriale, de reglare a digestiei, de ameliorare a funcţiei respiratorii şi de control al funcţiilor genitale, ca şi de reducere a efectelor stresului. Totodată, râsul generează întotdeauna o senzaţie de bunăstare generală – atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic – astfel că numeroase tulburări de sănătate cauzate de modul nostru defectuos de viaţă pot fi vindecate într-un mod extrem de plăcut. Râsul ridică bariera optimismului împotriva micilor depresii ale vieţii cotidiene. […]

Râsul operează un veritabil masaj al trăsăturilor feţei, contribuind la menţinerea frumuseţii, supleţii şi tonusului acesteia şi luptând astfel împotriva „buhăirii” feţei. Strălucirea privirii poate fi în acest mod repusă în valoare, odată cu bucuria de a trăi. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, există strânse relaţii între simţul umorului şi longevitate. Într-adevăr, dacă ţinem seama de faptul că stresul este principalul responsabil de îmbătrânirea prematură, ce antidot mai puternic am putea găsi? Este cunoscut cazul longevivei Jeanne Calment, care a depăşit vârsta de 120 de ani. Chiar dacă gerontologii n-au reuşit încă să pătrundă secretele extraordinarei sale longevităţi, ei au fost în schimb cu toţii uimiţi de inalterabilul său simţ al umorului.

Ştiind toate acestea, vom căuta să ne bucurăm şi să râdem cât mai des, atitudine care are darul de a ne reaminti de dreptul fundamental la fericire pe care ni l-a acordat Creatorul.

Tehnică yoghină simplă

O imagine profund evocatoare a stării de fericire

Întotdeauna o imagine profund evocatoare a fericirii este o reprezentare deosebit de valoroasă pentru transformarea noastră benefică şi ea ne ajută să medităm şi să comunicăm cu tărâmurile paradiziace. Este binecunoscută afirmaţia că „o imagine binefăcătoare face cât o mie de cuvinte”. Imaginile clare şi deosebit de frumoase care ne transmit stări profunde de fericire, mulţumire, exuberanţă, entuziasm şi bucurie reprezintă în realitate mijloace directe de acces în tărâmurile subtile astrale corespondente stărilor binefăcătoare pe care ele le evocă şi ni le transmit.

1. Ne aşezăm confortabil pe un scaun şi începem să evocăm o perioadă minunată din viaţa noastră, perioadă în care eram cu adevărat fericiţi.

2. Urmărim să identificăm cât mai clar contextul de atunci, reamintindu-ne cât mai exact ce am făcut cu adevărat minunat în acea perioadă, cum am ajutat o altă fiinţă, fie ea chiar şi un animal, cum ne-am apropiat de o fiinţă umană care ne-a devenit dragă, ce altă fiinţă umană minunată am cunoscut atunci ori cum se desfăşura într-un mod armonios viaţa noastră în acea perioadă, care erau gândurile, stările şi convingerile noastre benefice din acele clipe de fericire din trecut.

3. Creăm apoi cu ochii minţii o imagine cât mai vie care să reprezinte acea stare de fericire şi o păstrăm pentru câteva clipe în minte. Dacă avem la dispoziţie, ne putem ajuta de o fotografie a acelor clipe încântătoare pe care le-am trăit.

4. Urmărim apoi să realizăm o evocare cât mai fidelă în minte a condiţiilor de atunci, pentru a putea astfel să recunoaştem prezenţa tainică a energiei sublime a fericirii, ce este impregnată în imaginea acelor momente sublime, pe care noi le evocăm acum. Realizăm că această imagine aleasă ne transferă în mod aproape miraculos starea model ce a fost trăită mai demult de către noi.

5. În final, realizăm totodată că această imagine este prezentă în conştiinţa noastră şi că ea este disponibilă oricând pentru noi, de fiecare dată când simţim nevoia să ne conectăm din nou la această bucurie spirituală pe care am avut-o anterior.

Fragment preluat din Tehnici yoghine simple şi unele metode tradiţionale ce generează efecte benefice intense, profunde şi surprinzătoare, de profesor de yoga Gregorian Bivolaru, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.
 

Citiţi şi: 
Optimismul ne permite să descoperim fericirea

VASTU SHASTRA – Ştiinţa iniţiatică sacră a arhitecturii (1) 

„Yoga” râsului pentru începători şi avansaţi 


 

yogaesoteric

22 iunie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More