Megalitul Al Naslaa din Arabia Saudită – Petroglifa este împărțită în două cu o precizie demnă de laserele moderne

Cine sau ce a tăiat uriașa piatră cu semne din secolul al VIII-lea î.Hr?

Imaginați-vă că sunteți într-o expediție prin deșert, când deodată întâlniți o piatră uriașă tăiată în jumătate printr-o linie perfectă. Care ar fi primul lucru care îți vine în minte?


Megalitul Al-Naslaa este unul dintre cele mai neobișnuite și misterioase petroglife antice din Arabia Saudită. Descoperirile arheologice arată că încă din cele mai vechi timpuri regiunea în care se află piatra a fost locuită.

Megalitul a fost descoperit de Charles Huver în 1883 și, încă de la descoperirea sa, a fost subiect de dezbatere în rândul experților care și-au împărțit opiniile în ceea ce privește originea și modul în care piatra a ajuns să fie împărțită perfect în două. De la fulgere și până la tăierea cu ajutorul unor lasere, speculațiile internauților din întreaga lume a readus acest loc plin de legendă și mister în atenția opiniei publice.


Piatra nu se află chiar în mijlocul pustiului. Potrivit istoricilor, aici, în secolul al VIII-lea î.Hr., se afla o așezare asiriană numită „Oaza Tamya”. Un oraș prosper, bogat în puțuri de apă și clădiri frumoase. În plus, arheologii au descoperit inscripții cuneiforme la baza rocii, care datează din secolul al VI-lea î.e.n. Ce este și mai interesant, pentru o lungă perioadă de timp, regele babilonian Nabonidus s-a retras la Tayma pentru a se închina și a căuta profeți, încredințând împărăția Babilonului fiului său, Belșațar.

Ce l-a făcut pe rege să vină aici, nimeni nu știe cu exactitate, însă a lăsa conducerea unui imperiu atât de mare pentru a căuta profeți, nu este un lucru tocmai obișnuit fie și pentru acele timpuri. Acest lucru înseamnă că în această oază din deșert s-a petrecut ceva demn de luat în seamă și extrem de neobișnuit, dincolo de puterea de înțelegere a acelor oameni.


Potrivit membrilor comisiei saudite pentru turism și arheologie (adică varianta oficială), fenomenul care a împărțit megalitul în două este cât se poate de natural, bucata de rocă fiind fisurată de niște activități vulcanice subterane care au modificat ușor terenul de sub cele două suporturi care susțin megalitul. Oricât de ridicol sună pentru orice om cu bun-simț, aceasta este părerea experților!

Mare artistă natura asta, cum a știut ea să fisureze prefect stânca, absolut vertical și pe aceeași lățime de sus până jos!!! Că de, dacă Piramida lui Keops a fost realizată cu „unelte primitive”, de ce nu ar fi și această stâncă „operată laser” de natură?

Citiți și:
Mai mare decât Stonehenge. Situl megalitic din inima Europei prea puțin mediatizat și cercetat
Un artefact misterios – Decalogul de piatră de la Los Lunas, versiunea prescurtată a celor Zece Porunci
Discurile misterioase de la Bayan-Kara-Ula. Istoria unei civilizaţii vechi de 12.000 de ani


yogaesoteric
17 iunie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More