Un agent israelian retras, specializat în contrainformații, afirmă că turnurile WTC au fost prăbușite prin detonarea de dispozitive nucleare W-54

In memoriam 11 septembrie 2001

Deși au trecut atâția ani de la marea minciună cu cel mai mare atac terorist din istoria Statelor Unite, în ciuda tuturor dovezilor care au ieșit la iveală în acest timp, guvernanții americani nu dau semne că vor să spună adevărul despre tragicul eveniment. Cu ocazia comemorării, anul trecut, a 15 ani de la acel abil orchestrat dealtfel steag fals, președintele Obama, un președinte ilegal (fapt dovedit – nu a fost născut în SUA, certificatul de naștere fiind fals și, conform legislației americane, cine nu este născut în SUA nu poate ajunge președinte), a ținut un discurs într-un limbaj de lemn, fluturând lozinci de genul „America nu va ceda terorismului” etc. Iată că și după atâția ani, minciuna continuă cu aceeași nonșalanță…

În acea dată fatidică și-au pierdut viața aproape 3000 de suflete – un monstruos sacrificiu ce a fost planificat de cabală și pus în scenă de acoliții de atunci aflați la putere: George Bush Jr. (un alcoolist pedofil în tinerețe, care a fost dat afară din Academia Militară din cauza chefurilor deocheate cu droguri și femei și a fost reprimit datorită intervenției tatălui său, care este șeful facțiunii naziste a cabalei și oficial, fost șef al CIA și apoi președinte al SUA, care cu acceptul lui Lyndon Johnson a pus în aplicare asasinarea lui John Kennedy), Dick Cheney, Colin Powell, Condoliza Rize, Donald Rumsfeld, alături de șefii Comandamentului Strategic Aerian, Apărării Aeriene și mulți alții care au participat atunci la această mare mascaradă planetară.

Termenul „sacrificiu” nu a fost folosit întâmplător, căci așa-zisul atentat a fost de fapt un sacrificiu enorm în numele lui Satan, „șeful” elitelor criminale, căruia la anumite conjuncturi astrale, niciodată întâmplător, i se aduc ofrande prin sufletele celor decedați prin spaimă și teroare, prin acest gen de evenimente de tip steag fals, puse la cale cu premeditare, cum au fost toate așa-zisele ,,atacuri teroriste” de atunci până în prezent, inclusiv operațiunile acelor ,,lunetiști singuratici” din SUA.

Revenind la informațiile apărute între timp despre această operațiune criminală, care se pare că și în prezent mai este percepută, datorită propagandei deșănțate, de către foarte mulți ignoranți ca ,,atacuri teroriste”, se poate afirma că a fost pusă la cale și executată de către Mossad, CIA și serviciile secrete ale Casei Regale a Arabiei Saudite.

Cum au fost demolate clădirile WTC? În niciun caz cu holograme de avioane, care au fost văzute lovind clădirile.

Potrivit unui agent israelian retras FXX, specializat în contrainformații: pe 9/11 s-au folosit dispozitive nucleare care au fost o versiune modificată a obuzelor de artilerie nucleare W-54, furnizate în secret israelienilor între 1988 și 1998 din stocurile excedentare ale SUA, exportate ilegal în timpul epocii Bush / Clinton. Toate focoasele bazate pe plutoniu au o amprentă chimică prin care se poate identifica tipul de proiectare, de unde provine plutoniul și cât de vechi este. Acesta a fost șantajul cu privire la 9/11 exercitat asupra administrațiilor Bush 1 și 2 și motivul pentru care se continuă acoperirea: transferul ilegal de arme nucleare din excedentul american către israelieni, alături de aurul furat (este vorba despre aurul care trebuia returnat chinezilor, în urma hotărârii Tribunalului Internațional de la Haga, datorită înțelegerii de la Bretton Woods din 1945 și declararea legii NESARA) și frauda acțiunilor care a avut loc pe Wall Street etc.

Analiza chimică efectuată de către DOE Sandia a fost capabilă să identifice amprenta chimică / radiației sau amprenta din aer bazată pe probe prelevate după 9/11 din rămășițele din „zona zero”.

A fost nevoie de un dispozitiv de 2 kilotone pentru a scăpa de clădiri. Un dispozitiv de 2 kilotone produce o mingie de foc de aproximativ 45 – 60 de metri în diametru, de peste 4000 de grade Celsius. Suficient de mare pentru a topi grinzile din nucleul central al clădirii pentru ca această să se poată prăbuși. Flash-ul de lumină ar fi durat mai puțin de o secundă fiind inițial în spectrul de lumină UV. Suprapresiunea ar fi doar la 60 psi max. și direcționată în sus cu explozia (a se vedea efectul subteran).

Astfel, prăbușirea clădirilor s-a produs pe o rază mică față de ,,zona zero”. Radiațiile ar fi scăzut la un nivel acceptabil în termen de 72 de ore după explozie. Majoritatea rămășițelor radioactive au fost prinse în praful de ciment, provocând numeroasele decese din cauza cancerului la care asistăm acum în New York.

Oțelul topit și oxidul de fier sau „nano-termita” este un produs secundar al foarte înaltului flux de raze gama / neutroni, indus în miezul de oțel central. Radiația dizolvă oțelul în oxid de fier consumând carbonul și siliciul din oțel.

Aceasta explică dispariția coloanelor de oțel și foarte importantul indiciu al „vaporizării” turnului de antenă de 20 tone din vârful turnului de sud. Explozia ascendentă de radiație literalmente a vaporizat-o. Înregistrări video dovedesc acest lucru că este adevărat.

Fișierul total de date de la DOE Sandia pentru evenimentul 9/11 are mai bine de 72 de MB. (Snowden nu a avut acces la aceste date, astfel că a ratat aceste informații.) Carnaberry a avut o ascunzătoare destul de bună a documentelor pe această temă.

Întreaga poveste de neproliferare a armelor nucleare și furtul de material nuclear provenind din Rusia a fost o poveste de acoperire israeliană pentru a ascunde sursa originală a armelor provenite din stocurile din SUA. Distribuirea ilegală de materiale nucleare din SUA pentru aliații din străinătate nu a fost limitată la Israel. Practic, toți aliații NATO au făcut parte din această înșelătorie. Dick Cheney a fost personajul negativ pentru toate acestea. Bush / Cheney au comercializat arme nucleare în țări străine, în scopul de a obține ceea ce au vrut. Tom Countryman, un agent israelian bine-cunoscut, în mod curios a ajuns responsabil de NNP la Departamentul de Stat sub Obama. El a fost pus acolo de Ram Emanuel  

Se pare că arma aleasă pentru israelieni a fost W-54 și au urmat o serie de arme nucleare luate de la groapa de gunoi din depozitele Amarillo, TX. Aceasta a fost ceea ce Carnaberry a lucrat pentru Bush senior în Houston.

Un total de peste 350 de astfel de bombe au fost transferate israelienilor într-o perioadă de 10-20 de ani. Tipul W-54 de proiectare a fost cel mai de dorit din cauza a două puncte de implozie. Aceste bombe sunt cel mai ușor de reconfigurat și modificat în comparație cu alte modele circulare de muniție nucleară.

Designul în formă de pastilă al armei W-54 conține peste 1,5 ori mai mult plutoniu decât o armă cu plutoniu standard. Acest lucru permite ca suficient plutoniu să fie recuperat după ce a fost utilizat în arme, chiar și după 32 de ani. Americium au construit astfel de arme de-a lungul timpului dar în cele din urmă au devenit inutilizabile ca armă, acestea având un termen de valabilitate limitat în funcție de cât de repede sau lent a fost produs plutoniul în reactorul de la Hanford. De obicei, timpul este de aproximativ 150 zile maxim. Timpul de iradiere în reactor în procesul producției determină perioada de valabilitate a nucleului ca material de calitate în arme.

Toate microbombele nucleare folosite de israelieni sunt dispozitive reconfigurate de tip W-54. Aceste dispozitive au fost folosite în atacurile cu bombă din Bali, Londra și la reactoarele din Japonia. (Utilizarea armelor nucleare în Bali a fost confirmată și de alți cercetători.) S-au folosit de asemenea în Damasc, Irak și Afganistan de către Statele Unite.

Acestea sunt stocate în cele mai multe ambasade israeliene pentru ușurința de a fi utilizate. Bombele folosite la 9/11 au fost păstrate la consulatul israelian din New York până când au fost plasate în WTC. După 9/11, FBI-ul verifică toate valizele diplomatice cu un contor Geiger înainte de a intra sau a părăsi SUA. Armele din Africa de Sud au fost, de asemenea, proiectile de artilerie W-54 excedentare achiziționate din Israel, asamblarea finală și testarea lor făcându-se cu asistență israeliană. Aceasta s-a făcut pentru că israelienii au nevoie de un teren de testare pentru a se asigura că armele reconfigurate de ei funcționează așa cum au fost proiectate.

Armele din Coreea de Nord sunt, de asemenea, proiectile de artilerie de tipul 155 mm, așa cum furnizează Israelul. Adevăratul program al armelor nucleare al Coreei de Nord se bazează pe utilizarea artileriei nucleare și nu a rachetelor. Planul este de a utiliza un șlep masiv de artilerie împotriva Coreei de Sud în pauzele de război, aceasta incluzând utilizarea de mici proiectile de artilerie nucleară pentru a contracara tancuri, rachete și artilerie.

Saudiții au, de asemenea, depozitate în secret W-54 achiziționate de la SUA sub președintele Bush 2. Israelienii le-au oferit, de asemenea, în India, Brazilia, China, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud și de Nord etc. Dimona (Israel) este un reactor termic de 75 MW standard, deschis pentru programul lor de producere a armelor cu plutoniu, la fel ca cel din Franța, versiunea lor de Hanford.

Israelienii, știind că materialul nuclear pe care l-au achiziționat are o durată de viață limitată, au scăpat de el înainte de a nu mai putea fi folosit ca arme, apoi a încercat să arunce pe piață surplusul cât de repede posibil, înainte de a nu mai fi de nici un folos pentru ei. Deci, l-au aruncat unor națiuni încrezătoare, care nu ar fi capabile să îl testeze. Despre aceasta a fost vorba la testele cu rachete din Coreea de Nord. Când toți s-au prins de înșelătorie, cum ar fi țări ca Japonia și Coreea, au fost supărați pentru că au plătit bani buni pentru un gunoi. Aceasta a făcut să înceapă un minirăzboi rece între Israel și vechii clienți.

Cu toate acestea, cu microbombe cu plutoniu chiar și învechit, care este încă fisionabil, se poate produce o detonare de dimensiune mai mică de 2 kilotone. Astfel că acestea pot fi folosite ca bombe mici „murdare” sau ca bombe foarte mici tactice, cum a fost în cazul loviturilor de artilerie nucleară din Damasc, asistate cu rachete W-54. Bombele W-54 sunt proiectate sub formă de pastilă, având numai aproximativ 10 cm în diametru și cântăresc aproximativ 11 Kg.

Cea mai mare parte din combustibil este consumată în mingea de foc din plasmă atunci când bomba este detonată, deci foarte puțin plutoniu ajunge să scape. Dacă este combinat cu alte materiale, rămășițele de plutoniu pot fi reduse la niveluri mai scăzute, cum ar fi într-un dispozitiv de radiații selecționate sau așa numita bombă cu neutroni. Aceasta este ceea ce a fost folosit pe 9/11!

Scopul principal al folosirii armei nucleare pe 9/11 a fost acela de a produce un flux masiv de raze gama/ neutroni care să vaporizeze grinzile din oțel de aproximativ 45-90 cm lățime și 15 cm grosime care constituiau nucleul central al clădirilor WTC. Aceasta a creat căderea liberă a turnurilor gemene, așa cum s-a văzut la televizor în acea zi.

Blițul de lumină nu a putut fi văzut datorită detonării în subteran a bombei. Oricum, cea mai mare parte a luminii a fost emisă în spectrul invizibil ochiului uman. Presiunea s-a redus la 6 psi datorită ascensiunii fluxului exploziei prin miezul central al clădirilor și radiația de neutroni a vaporizat antena TV plasată pe turnul de sud.

Căderile din atmosferă în urma vaporizării au constat în principal din ciment/beton și oxid de fier. Acesta este motivul pentru care, după 9/11 toată lumea a spus la TV că oamenii sunt arși de radiațiile beta existente în praful de ciment caustic și nu din cauza efectelor radiațiilor de la căderile de ciment radioactiv.

Oxidul de fier găsit peste tot a fost ceea ce a mai rămas din grinzile de oțel. Acesta a fost așa-numita nano-termită care a fost descoperită peste tot. Căderile radioactive au fost limitate la o zonă de 1 milă în jurul Down Town New York.

Diminuarea radiației s-a redus la un nivel de siguranță după 72 de ore, în afară de „zona zero”. Acesta este motivul pentru care zona a fost blocată pentru public timp de 3 zile de la eveniment, în scopul de a permite scăderea radiației la niveluri de siguranță.
 
 
 

Citiți și:

Oamenii de știință confirmă în mod indubitabil că Turnurile Gemene au fost demolate pe 9/11 cu anumite materiale explozive

Alte două posibile motive declanşatoare ale evenimentelor din 11 septembrie 2001: aurul şi N.E.S.A.R.A.


Un fost pilot CIA depune mărturie: niciun avion nu a lovit turnurile gemene pe 11 septembrie 2001




yogaesoteric

9 aprilie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More