Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
2017 va fi un an «al revoltei împotriva forţelor globalist-liberale»


Clanul Clinton” a pierdut alegerile prezidențiale din SUA din cauza „revoltei clasei de mijloc” şi din aceeaşi cauză a avut loc și Brexit-ul, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban. Acesta a mai spus că 2017 se anunţă a fi un „an al revoltei” populaţiilor din ţările în care a fost impusă corectitudinea politică.

Odată cu apropierea alegerilor din Germania, Olanda și Franța, trebuie să ne aşteptăm la o „revoltă a intelectualilor împotriva izolării și stigmatizării”, a declarat premierul ungar, într-un interviu acordat portalului de știri 888.hu, potrivit agerpres.ro.

Acesta a mai spus că din cauza „revoltei clasei de mijloc”, „clanul Clinton” a pierdut alegerile prezidențiale din SUA și că motive similare se află și în spatele Brexit-ului. El a comentat că 2017 va fi un „an al revoltei” oamenilor aparţinând acestei clase de mijloc, care au fost neglijaţi şi care nu vor mai accepta situaţia de până acum. Orban a afirmat că, în Uniunea Europeană, pozițiile înalte sunt ocupate de „forțe globalist-liberale reprezentând statu-quo-ul”, forţe care urmăresc să înființeze Statele Unite ale Europei.

Premierul ungar a promis că „nu-i va permite Bruxellesului să dicteze prețurile la energie ori să-i interzică Ungariei tăieri în domeniul utilităților publice”. Orban s-a referit şi la relaţiile dintre Ungaria şi Statele Unite, afirmând că legăturile de cooperare cu poporul american și cu oamenii de afaceri din SUA au fost bune, dar că „unii politicieni americani” au dus un război împotriva Ungariei și a regiunii central-europene, deoarece ei credeau că liderii locali „se vor comporta ca niște yesmeni și vor accepta toate condițiile lor”. Acei americani au căutat să-și pună în practică „planul viclean” prin intermediul unor grupări civile, fundații și instituții media finanțate de George Soros.

Prim-ministrul canadian spune că într-o lume în care populismul, dezbinarea și teama sunt în creștere, el are o abordare uşor opusă. Protecţia mediului şi asigurarea locurilor de muncă sunt principalele teme ale lumii de azi.

Oamenii obișnuiți din întreaga lume au ajuns în faliment din cauza globalizării, a declarat într-un interviu pentru The Guardian premierul Canadei, Justin Trudeau.

Primul-ministru al Canadei, Justin Trudeau, a precizat că lumea se află într-o etapă marcată de alegerea lui Donald Trump preşedinte al Statelor Unite, de votul Brexit al englezilor şi de creşterea în sondaje a partidelor naţionaliste. „Cu ceea ce ne confruntăm chiar acum – în ceea ce privește creșterea populismului, a dezbinării şi a istoriilor înfricoşătoare peste tot în lume – se bazează pe faptul că globalizarea nu pare să funcţioneze pentru clasa de mijloc şi pentru oamenii obişnuiţi”, a spus prim-ministrul canadian pentru The Guardian.

Trudeau, 44 de ani, a ajuns premier al Canadei în 2015 cu o platformă ambițioasă, care a inclus abordarea inegalității în creștere și faptul de a crea o schimbare reală pentru clasa de mijloc a țării. În timp ce intră în al doilea an de mandat, Trudeau se află sub presiune pentru a arăta lumii că guvernul său a găsit o alternativă de abordare a preocupărilor celor care se simt că au fost sărăciţi de globalizare. „Cred că există o mulțime de oameni care spun «oh, bine, Canada este un loc special». Dar noi suntem supuși acelorași tensiuni și forțe cu care chiar acum se confruntă atât de mult lumea»”, a subliniat Justin Trudeau.

Politica de mediu a guvernului Trudeau a adoptat o perspectivă lungă asupra tranziției la o economie fără emisii de carbon. Această tranziţie de la globalizare spre o economie prietenoasă cu mediul nu se va petrece într-o zi sau într-o săptămână. „Nu se va întâmpla într-o zi sau într-o săptămână, dar se va face peste ani, probabil, un deceniu sau două. Eu cred că toată lumea poate vedea cel puțin ceea ce încercăm să facem și că suntem în concordanță cu ceea ce am spus mereu, cu protejarea mediului înconjurător și cu construcţia unei economii puternice în acelaşi timp”, a mai menţionat premierul Trudeau. Oficialul canadian este de părere că oamenii au nevoie de locuri de muncă şi de un mediu curat.


Citiți și:
Noua Ordine Mondială: Agenda întunecată satanică, insidioasă din spatele globalismului și a ideologiei graniţelor deschise
Premierul Italiei declară: timpul dictatului și a dictaturii UE a luat sfârșit
 

yogaesoteric
14 februarie 2017


Articole publicate recent

> 17 DecembrieClubul Bilderberg 2017

> 17 DecembrieStop urgent pentru cenzura pe internet!!!… Pentru cine lucrează rețeaua Facebook condusă de Mark Zuckerberg?

> 16 DecembrieCulisele însângerate ale Kremlinului

> 15 DecembrieAscensiunea la putere a lui Hitler nu a fost o întâmplare, el a fost finanțat de către Federal Reserve și Bank of England

> 14 DecembrieOperațiunea Popeye – un program de modificare a vremii în timpul Războiului din Vietnam realizat de armata SUA și CIA

> 14 DecembrieSă fie acesta primul pas către independenţa inteligenţei artificiale? Un nou program al Google creează la rândul lui inteligenţe artificiale

> 13 DecembrieTeorie şocantă a unui fizician din Iași: «Cutremurele din România sunt induse artificial»

> 11 DecembrieGoogle operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

> 11 DecembrieStupefiant: În Turcia, jihadul va fi predat în şcoală!!!

> 11 DecembrieMemoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga