Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Creierul se obișnuiește, în timp, cu minciuna (studiu)


Minciunile pot fi asemănate cu bulgării de zăpadă care, odată lansați la vale, devin din ce în ce mai mari, potrivit unui studiu realizat recent la University College London. Oamenii de știință au aflat că, pe măsură ce obiceiul de a minți continuă, creierul se obișnuiește și se desensibilizează, informează New Scientist.
 
 

În multe cazuri, minciunile încep de la mici neadevăruri nevinovate și ajung să escaladeze, iar exemplele sunt peste tot, fie că e vorba de domeniul științific, politic, financiar sau de infidelitate, după cum susține Tali Sharot de la University College London.

Sharot și colegii săi au încercat să afle dacă mințitul desensibilizează creierul, așa cum se petrece în cazul unei imagini violente pe care o vedem de multe ori și care ne impresionează din ce în ce mai puțin. În urma experimentelor, ea a descoperit că voluntarii care mințeau în beneficiul partenerilor de teste au făcut acest lucru fără rețineri, iar în fiecare dintre aceste runde minciunile s-au situat la același nivel.

Dar când lucrurile neadevărate erau rostite în beneficiu personal, lipsa de onestitate a voluntarilor a escaladat în timp, fiecare minciună fiind mai mare decât cea de dinainte.

Scanările realizate la nivelul creierului au demonstrat că prima minciună este asociată cu o creștere a activității amigdalei cerebrale, zona implicată în răspunsurile emoționale. Însă, pe măsură ce minciunile progresează, această activitate se diminuează.

Efectul observat a fost atât de pregnant încât echipa s-a putut folosi de datele provenite de la amigdala cerebrală pentru a prezice cât de mare va fi următoarea minciună a subiecților testați.

Atunci când minți sau înșeli în beneficiul personal, acest lucru te face să te simți răuˮ, a spus Sophie van der Zee de la Universitatea Free din Amsterdam. „Dar când continui să minți, această senzație dispare, așa că ai mai multe șanse s-o faci din nouˮ, a explicat ea.

Sharot a atras atenția că „acest lucru subliniază pericolul pe care îl reprezintă implicarea în acte mici de lipsă de onestitateˮ și că „persoanele care mint des devin din ce în ce mai bune la acest lucru și mai greu de prinsˮ.

Rezultatele testelor au fost publicate în Nature Neuroscience.


Citiți și:
Ştiinţa de a depista minciuna prin recunoaşterea indiciilor pe care ea le generează la nivel trupesc şi comportamental în fiinţa celui care minte
Yama şi niyama în lumina legii rezonanţei
Un nou studiu arată că suntem înzestrați cu un creier «pregătit» pentru a aborda orice problemă pe care o fiinţă umană ar putea să o întâlnească

 

yogaesoteric
5 februarie 2017

 

Articole publicate recent

> 29 MartieONG-uri care aduc migranți ȋn UE sunt finanțate de George Soros și de donatori ai lui Hillary Clinton

> 29 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (II)

> 29 MartieColonizarea biotehnologică a agriculturii românești și biopirateria semințelor

> 28 MartieEuroparlamentari cer demisia președintelui Comisiei Europene. Juncker, acuzat că a blocat măsurile UE de impozitare corectă a multinaționalelor

> 28 Martie«Experimentul Philadelphia» din Marea Neagră, cu participare românească

> 28 MartieO nouă reformă experimentală în educație. Canonul literaturii române, desființat în noua programă pentru gimnaziu

> 27 MartieCiudata «încălzire globală» – A nins la tropice!

> 27 MartieLampă foarte ieftină, o poți face chiar și tu acasă! Cum poți să ai o sursă bună de lumină fără să utilizezi deloc curentul electric

> 27 Martie«Greşalele în politică sunt crime»

> 26 MartieBancuri spumoase cu personaje istorice

> 26 MartieJon Gabriel, omul care a slăbit 100 de kg fără a ţine o DIETĂ!

> 26 MartieAșa se petrece la loviturile de stat!

> 25 MartieȘtiință revoluționară, etică, generozitate – Conferință a genialului savant iranian Mehran Keshe la București, invitat de MISA

> 24 MartieRaport nazist din 1940 pentru colonizarea României. Un proiect care iată a revenit în actualitate sub patronajul Uniunii Europene

> 24 MartieRespect pentru educaţie în perioada interbelică: 17% din PIB

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga