Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Top 10 cele mai mari conspiraţii din toate timpurile

Deși multe dintre controversele lumii actuale, mai ales cele mai incomode pentru guvernanți, sunt catalogate superficial și liniștitor drept „ teorii ale conspirației”, timpul a dovedit că o mare parte dintre acestea sunt de fapt cutremurătoare realități ale conspirației.

10. Marile companii petroliere împiedică de peste 100 de ani dezvoltarea maşinii electrice

Cel mai concis, această teorie a conspiraţiei este expusă în excelentul film documentar Who Killed the Electric Car? din 2006, în care se lansează ipoteza că diversele tehnologii care ar fi permis dezvoltarea ieftină, rapidă şi eficientă a maşinilor electrice au fost suprimate (unele aruncate în aer la propriu) de către un consorţiu obscur format din marile companii petroliere împreună cu diverşi indivizi aflaţi în poziţii cheie în chiar industriile producătoare de maşini.

Prima lovitură de knock-out dată maşinii electrice s-ar fi petrecut în 1899, an în care un prototip foarte competitiv atingea recordul mondial de viteză de la acea dată: 110 km/h, o performanţă uluitoare pentru sfârşitul secolului XIX. În ciuda acestui fapt, nimeni nu a mai auzit nimic de prototipul cu pricina, iar maşinile de serie produse în primii ani ai secolului XX atingeau cu greu 30-40 km/h. A doua mare lovitură ar fi avut loc cândva între 1913-1914, când eforturile comune a celor mai prolifici inventatori din acei ani, Henry Ford şi Thomas Edison, de a produce un vehicul electric, ieftin şi performant au fost împiedicate cu fervoare de tot soiul de indivizi cu largă putere financiară şi influenţă.

În sfârşit, ultima mare bătălie s-ar fi dat recent, în pragul anilor 2000, când General Motors şi-a îngropat „de bună voie” EV1, primul prototip de maşină electrică a unui mare jucător din industria auto, care a intrat pentru o scurtă vreme (1996-1999) în producţia de serie.

9. Tsunami-ul din 2004 a fost provocat de o bombă

Cu cele 229.866 de morţi pe care le-a provocat, Tsunami-ul care a lovit Oceanul Indian pe 26 decembrie 2004, din perspectiva numărului uriaş de victime pe care le-a produs, se afla pe locul 7 în topul celor mai mari dezastre naturale din toate timpurile şi pe locul 2 în topul celor mai sângeroase cutremure. Însă, dacă nu este vorba despre un dezastru „natural”, ci de un genocid care a fost iniţiat intenţionat, cu ajutorul unei aşa-numite bombe-tsunami, o armă nucleară care a fost detonată într-o poziţie strategică din adâncul oceanului?

Conspiraționiștii afirmă că tehnologia capabilă să provoace o tragedie de asemenea proporţii este cel puţin fezabilă, din moment ce o seamă de cercetări în acest domeniu au fost conduse încă din timpul celui de-al doilea Război Mondial, experimente cu bombe-tsunami realizându-se în 1944 şi 1945 în Noua Zeelandă. De asemenea, încă din 1997, cu 7 ani înaintea devastatorului tsunami, Secretarul Apărării de atunci, din Statele Unite, William S. Cohen, afirma că: „ Există grupări care au capacitatea de a se angaja în eco-terorism, prin tehnologii militare capabile să schimbe clim a, să provoace cutremure sau erupţii vulcanice. ” Cu toate acestea, în afara ipotezei că totul a fost un sângeros test la scară mare, cu greu se pot descifra motivele celor care ar fi lovit atât de crunt Sud-Estul Asiei prin tsunami-ul din Oceanul Indian.

8. Atacurile teroriste de la World Trade Center

Reprezintă, poate, cel mai fierbinte subiect care a căzut pradă teoriilor conspiraţiei în istoria contemporană. Pe de-o parte, conspiraționiștii susţin că o seamă de indivizi din Guvernul Statelor Unite şi din serviciile secrete americane au avut date certe despre iminentul atac, însă au ocultat voit această preţioasă informaţie precum s-a întâmplat pe 7 decembrie 1941, în cazul atacului aviatic japonez de la Peal Harbor, din timpul celui de-al doilea Război Mondial refuzând să întreprindă şi cea mică acţiune care ar fi împiedicat producerea atentatelor.

Pe de altă parte, se speculează că explozia celor două avioane care au lovit Turnurile Gemene din New York nu ar fi fost suficient de puternică pentru a conduce la prăbuşirea zgârie norilor WTC, aceasta producându-se în urma unor explozii controlate (există martori care susţin că ar fi auzit aceste explozii), iar Pentagonul nu ar fi fost, de fapt, lovit de niciun avion. Care să fi fost scopul oficialilor americani care au orchestrat sau au permis sângeroasele atacuri? Foarte simplu: declanşarea războiului împotriva terorismului, creşterea justificată a cheltuielilor militare şi îngrădirea, de asemenea, legală, a libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti.

7. Nu există încălzire globală! Totul este o afacere mondială

Conspiraționiștii susţin că aşa-zisa schimbare climatică este o fraudă perpetuată pentru scopuri financiare şi ideologice. Întreaga isterie în masă provocată de iminenta încălzire globală ar fi de fapt o făcătură inventată de către obscurul grup de interese Bilderberg (130 de potenţi financiari şi persoane cu largă influenţă, de la bancheri la politicieni) care se foloseşte de încălzirea globală pentru a impune, în secret, o guvernare mondială. Unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători ai acestei teorii este chiar un climatolog, William M. Gray.

Acesta afirma că alături de terorism, încălzirea globală este inamicul public numărul 1 de care avea nevoie sistemul internaţional de putere după sfârşitul Războiului Rece, pentru a facilita marilor lideri impunerea unei cauze politice cu un larg succes la public, prin care să se ia abuziv măsuri politice, economice şi sociale ce ar fi „absolut necesare” pentru a împiedica schimbarea climatică adică pentru ca jucătorii din umbră să-şi realizeze interesele.

În urma obsesiei mondiale vizavi de încălzirea globală, ar avea de câştigat politicienii, oamenii de ştiinţă, oamenii de afaceri, diverse structuri din ONU, mişcările ecologice, plus numeroase organizaţii secrete, precum Grupul Bilderberg şi Clubul de la Roma.

6. SIDA, Ebola şi SARS au fost inventate în laborator

În ultimii 20 de ani, una dintre temele predilecte ale romanelor şi filmelor de groază este virusul scăpat de sub control, experimentul bacteriologic şi virusologic secret care ar penetra măsurile de securitate, s-ar răspândi instant în întreaga lume şi ar provoca apocalipsa.

Puţini ştiu însă că asemenea subiecte de ficţiune au apărut tocmai în urma ipotezelor unor (pseudo)oameni de ştiinţă care sunt convinşi de veridicitatea lor, publicând, spre sfârşitul anilor ʼ80 din secolul XX, o largă serie de lucrări mai mult sau mai puţin documentate în care afirmau că virusurile HIV, Ebola şi SARS sunt de fapt nişte superarme bacteriologice care au fost create în secret de către Guvernul american.

Mai mult de atât, răspândirea SIDA în Africa, în rândul homosexualilor şi al prostituatelor nu ar fi decât etape ale unui monstruos genocid în masă orchestrat de către elemente puritane şi xenofobe din administraţia SUA, iar gripa aviară de acum 2 ani un test la scară mondială şi un avertisment la adresa Chinei.

Conspiraționiștii care promovează această teorie mai susţin că încă de la bun început exista un remediu antivirus pentru toate cele trei calamităţi bacteriologice, însă acesta este ţinut secret, în vreme ce diversele cercetări independente care urmăresc (re)descoperirea remediilor sunt înfrânate, împiedicate sau, în cele din urmă, eradicate de către cei care au lansat virusurile în lume.

5. Cine l-a asasinat pe Kennedy?

Poate fi considerat exemplul clasic de teorie a conspiraţiei. De altfel, foarte mulţi sociologi afirmă că acesta este punctul de cotitură în istoria conspiraţionistă, momentul în care teoriile despre conspiraţii s-au transformat din joacă intelectuală a unui cerc restrâns de entuziaşti într-un adevărat şi exploziv fenomen de masă.

Explicaţia este foarte simplă, arată psihologii: defunctul preşedinte american John F. Kennedy (29 mai 1917 22 noiembrie 1963), s-a bucurat de o imensă simpatie în rândul americanilor, iar asasinarea sa a fost percepută precum şocul traumatic pe care-l resimţim în momentul în care ne moare un prieten sau o rudă dragă. Toate aceste raţiuni afective şi psihologice, combinate cu numeroasele omisii, controverse şi bâlbâieli din Raportul Comisiei Warren, care l-a decretat drept asasin unic pe Lee Harvey Oswald, au născut o monumentală respingere publică a variantei oficiale, un oprobriu fără precedent în istorie.

Aşadar, cine l-a asasinat pe Kennedy? Probabil, nu vom afla niciodată, pentru că indiferent ce (nou) răspuns oficial ar mai da acum, la 46 de ani de la producerea controversatei crime, diverşi oficiali americani, teoriile conspiraţiei s-au împământenit atât de bine, încât probabil pentru totdeauna vor exista numeroase (şi poate argumentate) dubii în acceptarea unui răspuns final. Cei mai vizaţi adevăraţi killeri ai lui Kennedy (chiar dacă Oswald a apăsat sau nu pe trăgaci) ar fi de fapt, Rezerva Federală (sistemul bancar central din SUA), CIA, KGB, FBI, vicepreşedintele Lyndon B. Johnson, Fidel Castro sau/şi Mafia.

4. Guvernele ascund adevărul: extratereştrii există!

Totul a început în noaptea zilei de 24 februarie 1942, când numeroşi martori oculari afirmă că au văzut mai multe obiecte zburătoare neidentificate pe cerul Los Angeles-ului, OZN-uri asupra cărora artileria anti-aeriană americană ar fi deschis focul. Precum în cazul asasinării lui Kennedy, oficialii americani nu au dat o explicaţie satisfăcătoare opiniei publice trebuie avut în vedere că numărul californienilor care pretind că au văzut OZN-urile se ridică la câteva mii, dar şi faptul că trecuseră nici 3 luni de când America intrase în cel de-al Doilea Război Mondial, după atacul de la Pearl Harbor, iar americanii intraseră în fibrilaţia psihologică a războiului.

5 ani mai târziu, pe 7 iulie 1947 avea loc celebrul incident Roswell atunci, armata americană ar fi recuperat epava unui OZN care s-ar fi prăbuşit lângă orăşelul Roswell din New Mexico. Şi în acest caz, un număr impresionant de persoane peste 100 afirmă că ar fi văzut fie OZN-ul, fie epava acestuia. Mai mult decât atât, conspiraționiștii speculează că americanii ar fi recuperat cadavrul unui extraterestru (sau chiar un extraterestru în viaţă). Explicaţia oficială cum că s-ar fi prăbuşit un balon meteorologic nu a mulţumit, din nou, pe nimeni. De atunci, numărul celor care afirmă că au văzut OZN-uri a explodat, iureşul dezvăluirilor, controverselor şi cercetărilor ştiinţifice şi pseudo-științifice devenind un fenomen în masă, la scară planetară. Psihologi afirmă chiar că în cazul ufologiei avem de-a face cu o primă şi adevărată mitologie modernă, inventată în secolul XX.

3. Lumea este condusă de conjuraţii secrete: masoni, illuminati, Skull&Bones

O organizaţie secretă cu origini obscure, care se pierd în negura istoriei (studiindu-i o parte a simbolisticii, unii cercetători sugerează că ar fi o recrudescenţă a medievalului Ordinul al Cavalerilor Templieri; alţii merg mai departe şi afirmă că „motorul prim” al organizaţiei s-ar situa undeva în Egiptul Antic), Masoneria a răsărit spre sfârşitul secolului XVI, începutul secolului XVII. De atunci, organizaţia s-a menţinut într-un discutabil (semi-)anonimat şi s-a implicat din ce în ce mai activ în viaţa publică, desi oficial declară că este o organizație apolitică. Se pare că, încă din secolul XVIII, au acționat în vederea instaurării unei noi ordini mondiale, ultracentralizate, conduse de o așa-zisă elită, în care restul oamenilor sunt transformați în sclavi utili și obedienți.

Numărul lor a crescut constant conform ultimelor estimări, în prezent, în lume sunt în jur de 5 milioane de masoni – iar Masoneria a strâns în interiorul ei elite politice, religioase şi artistice, astfel încât, dacă o privim din perspectiva sociologiei politice şi o identificăm cu un enorm şi planetar grup de interese, supoziţia conspiraționiștilor cum că masonii ar conduce lumea (sau, mai degrabă, o parte a ei) capăta iz de adevăr.

Illuminati ar fi (în unele dintre ipoteze) crema elitei masonice, iar scopul acestora este mult mai obscur; în vreme ce Skull&Bones este o societate secretă, o frăţie din cadrul prestigioasei universităţi americane Yale, pepiniera studenţească a Marilor Loje americane.

Interesant este că, pe parcursul secolului XX, în Statele Unite, într-o proporţie covârşitoare, aproape toate elitele din politică, administraţie şi finanţe – de la preşedinţi, la secretari de stat şi directori de servicii secrete sau bănci – au studiat la Yale şi, evident, au făcut parte din Skull&Bones.

2. New World Order – guvernul mondial

Este varianta „hardcore” a teoriei precedente. Conspiraționiștii afirmă că un extrem de puternic şi secret grup format din cei mai influenţi membri ai diverselor societăţi secrete (un soi de elită a elitelor) complotează pentru a conduce lumea prin intermediul unui guvern mondial care ar înlocui treptat suveranitatea statelor. Grupul ar fi responsabil de formarea climatului financiar modern din secolul XX – erupţia marilor companii transnaţionale şi, strâns legate de acestea, de fenomenul globalizării.

Interesant la această teorie a conspiraţiei este faptul că le reuneşte într-un enorm amalgam sincretic pe toate celelalte – New World Order face legătura dintre evrei şi masoni, lansând controversata sintagmă „mişcare iudeo-masonică”, îi pune în aceeaşi barcă pe Illuminati şi pe extratereştri, reuneşte nenumărate teorii apocaliptice şi grupuri milenariste creştine (aici intră, de exemplu, toate speculaţiile legate de paşapoartele biometrice şi cipurile subcutanate), pe Hitler, URSS, pe Templieri, terorişti şi cercetătorii care experimentează arme bacteriologice. Susţinătorii New World Order afirmă că întreaga istorie se desfăşoară în parametrii unui enorm plan de înrobire mondială a omenirii, fiecare epocă nefiind altceva decât o nouă etapă în schema de desfăşurare a maleficelor maşinaţiuni.

1. Sionismul – lumea este controlată de evrei

Ocupă prima poziţie a acestui top pentru că este cea mai veche şi mai amplă teorie a conspiraţiei, strâns legată de numeroasele ideologii xenofobe şi politici rasiste care au bântuit istoria şi fiind reinventată, practic, din antichitate şi până în epoca modernă, în fiecare secol în care au apărut mişcări antisemite.

În secolul XX, teoria a fost propulsată de un controversat document, Protocoalele Înţelepţilor Sionului, din care rezultă că evreii dimpreună cu masonii conspiră pentru a acapara puterea mondială şi a controla lumea. Textul are forma unor instrucţiuni de manual prin care noii membri acceptaţi în rândul Înţelepţilor sunt iniţiaţi în politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media şi a finanţelor şi prin înlocuirea ordinii sociale tradiționale cu una bazată pe manipularea în masă.

Într-o proporţie covârşitoare, majoritatea istoricilor şi cercetătorilor care au studiat lucrarea au susținut că aceasta este pe alocuri un plagiat după cartea satirică: „ Dialoguri în Iad între Machiavelli şi Montesquieu” (scrisă, în 1864, de francezul Maurice Joly) şi un fals fabricat cândva între 1895 şi 1902 de către ziaristul rus Matvei Golovinski, la ordinul lui Piotr Rachkovski, şeful diviziei de la Paris a poliţiei secrete ruseşti, Okhrana. Cu toate aceste păreri ale experților, dacă privim la ceea ce se petrece în societatea actuală, descoperim că ideile diabolice regăsite în protocoale sunt puse în practică sistematic.

Pe de altă parte, Protocoalele... au fost des folosite în mod propagandistic pentru a alimenta mişcările antisemite – mulţi analişti considerând ironic că tocmai propagarea lor este o conspiraţie în sine.
 
 
 
 
yogaesoteric
30 ianuarie 2017
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga