Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dependența de tehnologia digitală, flagelul care face ravagii în rândul adulților, tinerilor și chiar al copiilor




Psihologul Yekaterina Murashova a efectuat un experiment pe un grup de 68 de copii cu vârste între 12 și 16 ani, prin care s-a încercat ca timp de 8 ore, aceștia să nu aibă acces la nicio formă de comunicare digitală. În schimb, copiii au fost încurajați în acest interval de timp să se implice în activități precum cititul, scrisul, pictatul, cântatul sau să facă puțină mișcare.

Rezultatele experimentului: doar 3 din cei 68 de copii au reușit să reziste fără acces la tehnologie digitală timp de 8 ore. Alți 3 copii au prezentat gânduri suicidare, 5 au avut atacuri de panică, iar 27 dintre ei au avut simptome de greață sau dureri fizice. Iar majoritatea au manifestat stări de frică. Din acest motiv, experimentul a fost oprit înainte de expirarea celor 8 ore.

Imediat după experiment, tinerii s-au logat la rețelele sociale și au deschis televizorul sau tableta cu jocuri.

Însă, cel puțin îngrijorător, dacă nu chiar grav, este faptul că simptomele de frică au dispărut de îndată ce accesul la internet le-a fost dat din nou copiilor. Aceasta arată absorbția foarte mare într-o lume digitală și dependența aproape totală de aceasta.


Citiți și:
Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialiști
Copiii-bufniţă ai erei digitale, generaţia care nu mai doarme noaptea. Ce urmări are obiceiul lor straniu
Dependenţa obsesivă de smartphone şi tabletă, boala care face ravagii printre elevi
 

 

yogaesoteric
28 ianuarie 2017

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga