Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>
Paris: Protest semnificativ împotriva căsătoriilor homosexuale cu sute de mii de participanți

 

Sute de mii de protestatari au ieșit în stradă în Paris, în luna octombrie, pentru a manifesta împotriva legislației care acordă din 2013 dreptul la căsătorie cuplurilor gay.

Protestatarii au fost adunați de către „ManifpurTous” (Manifest pentru toți), iar protestul s-a desfășurat în vederea deschiderii unei campanii care caută să revoce legea adoptată în 2013, în perspectiva alegerilor prezidențiale, ce vor avea loc în Franța în luna mai, potrivit FoxNews.

Protestul a fost format din trei rânduri de manifestanți, care s-au reunit în zona Place de la Concorde, din apropierea Turnului Eiffel, scandând „o mamă și un tată – așa este ereditar” și „în 2017, vom vota pentru familie”.

Sunt împotriva căsătoriilor între homosexuali și contra liderilor politici siniștri care promovează așa ceva, în detrimentul voinței poporului”, a spus Michel Delaune, un pensionar de 72 de ani.

Organizatorii au decis să pună în practică demonstrația, care a fost planificată pentru a oferi posibilitatea francezilor de a-și exprima dezacordul față de legea adoptată în 2013, dar și pentru a-și arăta frustrarea față de președintele Franței, Francois Hollande, care a susținut legalizarea căsătoriei persoanelor gay încă din campania pentru prezidențiale din 2012.

Mai mult, protestatarii s-au declarat siderați de posibilitatea ca un cuplu non-heterosexual să aibă dreptul de a adopta copii. Deși această prevedere făcea parte din pachetul legislativ propus în 2012, și adoptat în 2013, ea nu a fost adoptată, fiind exclusă din legea care a fost promulgată de Hollande.

Ministrul de Justiție francez, Christiane Taubira, a fost în 2012 inițiatorul legii care permite legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. Proiectul de lege a fost privit critic de francezii conservatori și de credincioșii catolici, care au folosit această ocazie pentru a sublinia din nou că o căsătorie este un legământ între un bărbat și o femeie și că eventualii copii rezultați ar trebui educați într-o familie cu mamă și tată, informează France 24.


Citiţi şi:
1 milion de italieni sunt pentru familia tradiţională. Protest uriaş la Roma împotriva proiectului de adoptare a parteneriatelor civile homosexuale
Lovitură pentru lobby-ul LGBT: Guvernul României a anunțat că NU susține căsătoriile homosexuale deoarece încalcă bunele moravuri

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2017
 
 

Articole publicate recent

> 23 IunieCIA, «incompetență devastatoare»

> 23 IunieMihai Stoian face dezvăluiri despre dedesubturile dosarelor fabricate împotriva lui Gregorian Bivolaru – Preluare de pe Nașul TV

> 22 IunieDeclinul demografic din România s-a agravat şi în martie, chiar dacă natalitatea a crescut

> 22 IunieCompania Coca-Cola a fost dată în judecată pentru fals și dezinformare în cadrul campaniilor de marketing pentru promovarea băuturilor

> 21 IunieAdevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (3)

> 21 IunieAnaliză dură a lui Cozmin Gușă: «Elitele financiare își impun favoriții»

> 21 IunieMădălina Dumitru – o poveste de Hollywood. Preluare de pe Nașul TV

> 20 IunieIlie Șerbănescu: «Satan de la Bruxelles sau de fapt, de la Berlin, îți mai pregătește una…»

> 20 IunieA fost găsită veriga lipsă

> 19 IunieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (I)

> 19 IunieS-a reușit prima terapie genetică anti-îmbătrânire

> 19 IunieRelația dintre Klaus Werner Iohannis și R.C.S. – R.D.S.

> 19 IuniePrecedent în justiție – A fost condamnat pentru că a dat like unui articol defăimător pe Facebook

> 19 IunieDupă Germania, și Olanda cere Europei «să-și ia destinul în propriile mâini»

> 18 IunieDragă sclavule vorbitor de limba română, lasă la o parte emisiunile proaste la care te uiți în fiecare zi!

> 18 IunieEști cetățean european și n-ai drepturi: Cazul Smicală arde, Meleșcanu se piaptănă, România iese în stradă

> 18 IuniePoliţia indoneziană a arestat peste 140 de homosexuali. Alţi doi au fost biciuiți pentru sodomie

> 18 IunieIstoria oficială a României este răsturnată! Descoperiri bulversante!

> 17 IunieŢara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru

> 17 IunieSchimbarea periculoasă de macaz a lui Donald Trump în privința Siriei

> 16 IunieIsteria tâmpeşte România. O graţiere excesiv restrânsă, o execuţie publică nemeritată

> 16 IunieAdevăruri despre «statul de drept»

> 16 IunieMascarada cea jalnică a Eurovisionului, o propagandă globalistă cântăcioasă

> 16 IunieAcademia Regală de Științe a Serbiei vrea să dea NATO în judecată pentru bombardamentele din 1999

> 16 IuniePeste 20 de milioane de oameni riscă să moară de foame. Cea mai gravă criză umanitară din ultimii 70 de ani

> 14 IunieRăsturnare de situaţie. Proiectul Legii graţierii a fost trimis la comisie, pentru a fi adoptat în forma trimisă de Guvern

> 14 IunieAdevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (2)

> 14 IunieIsraelul are un nou sistem antirachetă

> 13 IunieTeatrul documentar M.I.S.A.PĂRUT – De pe scena Reactor din Cluj, la București și Târgu Mureș

> 13 IunieIntoleranța progresistă este aproape nazistă și nu are limite. Încă puțin şi nevaccinații vor fi obligați să poarte steaua galbenă

> 13 IunieEfectul Bumerang. Bitdefender: «WannaCry» poate fi un pretext ca actorii statali să-şi creeze arme cibernetice mai sofisticate

> 13 IunieAgenți secreți intrați în istorie

> 13 IunieImpasul Uniunii Europene

> 12 IunieDecizie militară radicală a lui Donald Trump

> 12 IunieSUA, Coreea de Nord, China – diplomație și zăngănit de săbii

> 12 Iunie200 de personalități din Serbia, inclusiv 50 de academicieni, cer eliminarea teoriei evoluționiste a lui Darwin din școli

> 11 IunieBRUA 40 mld euro – Care este adevărata miză a gazului de la Marea Neagră

> 11 IunieCe Constituție? De ce să dispună fiecare persoană de ea însăși? Vă spun Digi24 și rețeaua progresistă «cât de bine» e să fiți vaccinați cu forța

> 10 IunieCâteva concluzii revelatoare desprinse la o evaluare lucidă asupra atacul chimic de la Khan Shaykhun, Siria

> 10 Iunie«Golanii din presa noastră». Media alternativă versus media compromisă

> 10 IunieChina a testat o nouă armă. Ce moment a ales Beijingul și care este semnificația

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga