Va exploda sistemul bancar în curând, în foarte scurt timp? Cu siguranţă…

Va trage după el economia globală? Cu siguranţă. Întregul sistem bancar capitalist este bazat pe fraudă? Cu siguranţă.

 

În ultima perioadă, citim despre tot mai mulți specialişti în poziţii dintre cele mai înalte în sistemul financiar american. Printre ei se află şi Larry Summers, o personalitate în domeniul finanţelor, de altfel şi el un infractor din cadrul sistemului, consilier financiar şi economic al lui Obama şi actual vicepreşedinte al Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), o instituţie menită să acopere mașinațiunile financiare prin asigurări oferite de guvernul american.
 

Cum în capitalism totul este un circ şi o spoială de faţadă, care să ia ochii la milioane de oameni slab pregătiţi, dar votanţi, acest sistem financiar american capitalist nu face excepţie. Dacă îl comparăm, din punctul de vedere al gradului de risc, cu sistemele de securitate de pe aeroporturile americane şi vestice în general, avem imaginea unei totale nesiguranţe şi a unui mediu în care orice este posibil, dar pe hârtie totul arată perfect. Atât în aeroporturi, cât şi în sistemul financiar, nu există decât o iluzie a unei securităţi.

Este foarte clar pentru toată lumea faptul că sistemul financiar capitalist nu funcţionează. Dar dacă privim regulile care îl guvernează sau care ar trebui să îl guverneze, nu rămâne decât să zâmbim şi să rupem orice legătură cu acest sistem criminal şi mincinos în toate detaliile. Dar să mergem în câteva puncte cheie ale lui, unde minciuna, farsa şi frauda sunt mai mult decât evidente şi cu impact major în întregul sistem.

a. Se discută din ce în ce mai mult despre crearea unui grad de risc mai scăzut în bănci şi de efectuarea unor teste periodice pentru a vedea dacă băncile sunt solvabile. Acest tip de test ei îl denumesc „Stress Test”.
Rezerva Federală dar şi BCE şi alte bănci mari capitaliste realizează acest test cel puţin odată pe an, pentru a determina, în opinia lor, dacă aceste mari bănci ar avea posibilitatea să reziste unei crize financiare de proporţii. Acest test este total inutil. Este de fapt o minciună şi o păcăleală care să ofere impresia unui control al sistemului, care de fapt nu numai că nu există, dar nu îl doreşte nimeni din cadrul lui.

Cum se derulează acest test? Băncile centrale şi marile bănci capitaliste creează mai multe scenarii de criză pentru a vedea reacţia acestor bănci, funcţie de balanţele contabile ale băncilor, de o eventuală cădere a pieţei stocurilor, o scădere a PIB-ului şi aşa mai departe. Pare o idee foarte bună şi chiar corectă, pentru ca prin transparenţă, oamenii să ştie situaţia finanţelor lor.

Dar acest Stress Test are o mare problemă, pentru care poate fi privit ca o farsă. El nu ia în considerare faptul că într-o criză reală, ca aceasta prin care trecem, generată în 2008, toate scenariile apocaliptice au loc în acelaşi timp. Piaţa a căzut, şomajul a crescut, mari instituţii bancare şi corporaţii au colapsat economic, ducând la rândul lor la căderea în piese de domino a mai multor instituţii de primă mărime. Aşa s-a petrecut cu Lehman Brothers. Căderea marii bănci a produs un cutremur de proporţii în întregul sistem financiar. Deci acest Stress Test este unul al minciunii, făcut pentru crearea unei imagini idilice, şi este axat exact pe ceea ce doresc mincinoşii de pe Wall Street.

Chiar ştiind că este un test inutil, Rezerva Federală îl publică, pentru că rezultatele convin şi îl fac să pară ca o eliberare şi o binecuvântare pentru un sistem financiar sănătos, ceea ce este o minciună de proporţii.

Trebuie spus că graficele arată că însăşi Rezerva Federală este foarte aproape de insolvenţă şi cu greu ar putea trece chiar testul de stress de tip Mickey Mouse.

b. Regulile aprobate pentru a creşte volumul de capital al băncilor în vederea autosusţinerii lor în cazul unei crize sunt o altă glumă de proporţii.

Aceste reguli sunt chiar mai inutile decât testul de stress. În bănci, capitalul păstrat este un fond de rezervă sau de urgenţă. Dacă lucrurile merg în direcţia greşită, banca poate supravieţuii prin punerea în mişcare a acestui fond. În mod normal, băncile care nu au acest fond sau este foarte mic în raport cu criza, ar trebui să colapseze.

Lehman Brothers a fost una dintre cele mai importante bănci la nivel mondial în domeniul investiţiilor, iar volumul ei de investiţii a fost enorm comparat cu rezervele băncii.
Sunt atâtea posibilităţi de a fi eludată această regulă bancară, încât este foarte simplu pentru instituţiile financiare să deturneze atenţia publicului şi să vină cu un noian de minciuni, care să ascundă situaţia lor financiară, după cum spune chiar Larry Summers.

c. O altă farsă de proporţii este „Volker Rule”, care restricţionează băncile în a cumpăra produse financiare sau bunuri cu risc ridicat şi interzice angajarea în investiţii care nu sunt în beneficiul clienţilor băncilor.

Vor aceşti infractori să treacă de sistemul legislativ această lege? Aşa ar părea…
Dar ceea ce este interesant, este faptul că odată cu apariţia acestei legi, situaţia contabilă a băncilor a fost sau este DEJA încărcată de investiţii cu mare risc, de produse financiare extrem de riscante pe care băncile în disperare după bani le-au acceptat, şi bunuri care nu mai pot fi vândute…

Băncilor americane li s-a dat ultimatumul să se supună lui Volker Rule, până la data de 12 iulie 2012 (da, aţi văzut foarte bine, discutăm de 2012). Evident că nici nu s-a pus problema şi băncile au sfidat această lege, pentru că, până la urmă, ele fac legea. A fost extins timpul de aplicare din nou şi din nou, iar acum, legiuitorii au decis să prelungească aplicarea Volker Rule începând din 2022… Asta ca să ne dăm seama că circul continuă. Deci după 10 ani de la termenul oficial dat inițial. Ce bătaie de joc!

De ce? Foarte simplu, pentru că nimeni nu vrea să cumpere nişte produse financiare perimate şi cu grad de risc ridicat ţinute de bănci ca şi o garanţie a activităţii lor, care de fapt este falimentară fără tipărirea de bani. Cei care ar mai dori să cumpere oferă preţuri derizorii pe aceste produse ale băncilor, ceea ce ar face ca aceste bănci infractoare să piardă sume foarte mari, dar şi credibilitatea din partea Rezervei Federale, banca centrală americană, căreia îi arată balanţe contabile foarte bune, pline cu minciuni nesustenabile, pentru a avea acces permanent la banii tipăriţi. Deci în cazul în care aceste bănci ar vinde balastul deţinut doar ca garanţie falsă, ele ar avea un capital extrem de mic, datorat pierderilor şi, evident, nu ar putea constitui un capital de rezervă la nivelul necesar acestor bănci. Cine doreşte aşa ceva? Nici bancherii şi nici regulatorii bancari. Deci totul este un circ fără logică şi minciuni sfruntate…

Mai degrabă decât să spună adevărul, cei din sistemul financiar extind timpul de aplicare a legilor şi regulilor financiare, care ar trebui să greveze activitatea lor, şi vor extinde acest timp la infinit. Și evident, vor fura la infinit, pentru că de asta au făcut designul sistemului capitalist.

Cum se numeşte acest mecanism? Simplu: FRAUDĂ! Ştiu poporul american şi celelalte popoare capitaliste la ce duce de fapt acest mecanism? Probabil că nu. Însă într-un termen relativ scurt, poate chiar săptămâni sau luni, castelul de nisip denumit economie, ce a fost construit de acest sistem bancar, va fi supus unei implozii de proporţii.

Cele de mai sus sunt numai trei exemple care arată cancerul din sistemul financiar capitalist, care în continuare publică rezultate mincinoase şi irelevante ale testelor de stres ale băncilor, ne oferă balanţe financiare strălucitoare ale acestor bănci şi rezerve de capital de „invidiat”. Însă totul este o iluzie, iar gradul de risc este atât de mare, încât dezastrul nu mai poate fi evitat. Dar politicienii capitalişti ai minciunii spun în continuare că vor curăţa Wall Street-ul de fraudele din fiecare secundă care au loc acolo…. Cine mai poate crede?

Citiţi şi:

Nu simţiţi că sistemul capitalist deja nu mai funcționează?

Cea mai mare bancă europeană, Deutsche Bank, se întreabă dacă nu cumva se fac pregătiri pentru o prăbușire economică… «controlată»

EXCLUSIV: Motivele reale din spatele ratelor negative ale dobânzilor şi a interzicerii cash-ului
 


yogaesoteric
26 octombrie 2016

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More