Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Gregorian Bivolaru cere «să se facă dreptate»

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a rugat-o pe judecătoarea de la Tribunalul din Sibiu să-i accepte cererea de redeschidere a procesului său, în care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru „act sexual cu o minoră”, repetând că este nevinovat şi că vrea să i se facă dreptate, transmite Agerpres.

Avocaţii tuturor părţilor din acest dosar de la Sibiu au cerut redeschiderea procesului lui Gregorian Bivolaru, motivând că acesta este prezent, poate vorbi direct cu judecătorul şi se poate apăra mai bine. Singurul care se opune redeschiderii procesului lui Bivolaru este procurorul din acest caz, care a spus că liderul spiritual MISA putea să renunţe la azilul în Suedia şi să vină în România, la proces, să se apere şi că niciun membru MISA din ţara noastră nu ar fi fost persecutat politic. Mai mult, Gregorian Bivolaru a cerut clemență instanței și a solicitat să i se facă dreptate.

Consider că este necesar să mi se facă dreptate. Eu am dorit să particip în comisia rogatorie la procesul care s-a desfăşurat la Înalta Curte şi în mod cu totul straniu pentru mine, această cerere nu a fost urmată de audierea mea. (...) eu nu eram vinovat şi am o mulţime de dovezi în această direcţie şi această condamnare a fost un şoc teribil, după ce, în prealabil două instanţe au constatat că situaţia în acest dosar este cu totul alta şi (...) am fost achitat. Aceste aspecte sunt stranii (...) m-au făcut să consider că nu m-am bucurat de un proces echitabil în această ţară, tocmai de aceea vă rog, vă implor, să luaţi în consideraţie aceste fapte care sunt evidente, să dispuneţi totuşi să mi se facă dreptate în sensul de a exista posibilitatea ca acest dosar să fie redeschis. (...) Să se facă dreptate dincolo de aparenţe”, a spus Gregorian Bivolaru.

Gregorian Bivolaru doreşte redeschiderea procesului său penal, la Sibiu, după ce a fost achitat aici şi la Alba-Iulia, dar condamnat în 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.
 
Sursa: evz.ro


 
yogaesoteric
17 octombrie 2016




Articole publicate recent

> 18 OctombrieProiectul «Pandemic» – Virusul prin care CIA are capacitatea de a infesta computerele de la distanță

> 18 OctombrieOtrava din Justiţie – Gigi Becali face publice confesiunile verişoarei sale, fosta judecătoare ICCJ Sofica Dumitrașcu, despre Livia Stanciu

> 18 Octombrie(TU)DOREL A FOST LĂSAT CORIGENT – Bilanţ dezastruos pentru ministrul Justiţiei Tudorel Toader

> 17 OctombrieMobilizare fără precedent în apărarea unui martir al temnițelor comuniste

> 17 OctombrieProfesorul anului! Un indian a înfiinţat o şcoală în stradă, ca să-i educe pe copiii fără adăpost

> 17 OctombrieMark Zuckerberg crede aiurea că, într-o zi, Facebook ar putea înlocui bisericile. Replica unui pastor american

> 16 OctombrieGeorge Soros ar putea fi în sfârșit declarat TERORIST! Toate fondurile și organizațiile sale ar urma să fie SECHESTRATE

> 16 OctombrieMărturia sinceră și cutremurătoare a fiicei unui cuplu de lesbiene: «Am avut o copilărie nefericită…»

> 16 OctombrieMai dăm o lovitură de stat pentru corupţii din Justiţie?

> 15 OctombrieUn călugăr din România spune care este adevărata cauză a îmbolnăvirii de cancer

> 15 OctombrieLăsați in voia minții celei întunecate: Un puști travestit de numai 8 ani a ajuns răsfățatul presei homosexuale

> 14 OctombrieFinlanda construieşte un oraş subteran sub Helsinki, în cazul unei invazii ruse

> 14 OctombrieChina fără cash – Prima ţară din lume care testează introducerea unei monede digitale la nivel naţional

> 14 OctombrieNu e fake news! După atacul de la Manchester, iată ceea ce un ministru german le recomanda creștinilor: Ați putea învăța de la migranții musulmani

> 13 OctombrieUn nou război în Europa: politicienii Germaniei şi-au pierdut răbdarea cu derivele lui Erdogan şi ameninţă voalat Turcia cu sancţiuni economice

> 13 OctombrieGuvernul SUA alocă 65 mil. dolari pentru crearea unei interfeţe computer-creier cu dublu sens

> 12 OctombriePână unde a ajuns inteligenţa artificială: Programul AlphaGo al Google a câştigat în China întâlnirea cu campionul mondial la jocul de Go

> 12 OctombrieCe sunt «fake news»? Despre ce este vorba în scandalul «știrilor false»

> 12 OctombrieRăzboiul total cu lumea islamică este inevitabil. Iată de ce…

> 12 OctombrieCe vor de fapt americanii de la România? Să devină acum pionul nr. 1 în apărarea flancului de sud-est al NATO în locul Turciei

> 11 OctombrieFrânturile unei spovedanii mult prea târzii

> 11 OctombriePicătura otrăvită a lui Bogdan Rareș

> 11 OctombrieQatar-ul, cea mai bogată țară din lume, va fi distrusă? Ce ascunde blocajul celorlalte țări arabe?

> 10 OctombrieFlorin Constantiniu: «Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii»

> 10 OctombrieUn gigant mondial l-a concediat pe primul model transgender din istoria sa după ce acesta a transmis un mesaj dur la adresa rasei albe

> 10 OctombrieFacebook a ajuns la 2 miliarde de utilizatori, dublu faţă de 2012. Un sfert din populaţia lumii foloseşte acum celebra reţea de socializare

> 9 OctombrieScrisoare către Timmermans – Adrian Severin: Reacţia CE faţă de propunerile Ministerului român al Justiţiei este surprinzătoare, nedreaptă...

> 9 OctombrieCNN, redenumit FNN (Fake News Network) de Donald Trump, minte pentru rating

> 8 OctombrieEuropa şi uimitoarele ei recorduri de temperatură, ploaie şi zăpadă – De la «micile Siberii» din sud, la oraşele «fierbinţi» din nord

> 8 OctombrieCine exploatează de fapt resursele României şi câţi bani plătesc pentru ele cei care o fac

> 8 OctombrieÎnchiderea școlilor românești din Ucraina: Deputatul Matei Dobrovie îi cere Guvernului României să ia o atitudine fermă…

> 8 OctombriePolonia vrea reforma UE, astfel încât «să își sublinieze caracterul de adevărată comunitate în cadrul unor state suverane»

> 7 OctombrieSunete ciudate au fost înregistrate în apropiere de Saturn! Experţii NASA nu se aşteptau să audă aşa ceva

> 7 OctombrieRăzboiul pentru Justiție, printre beligeranți Klaus Iohannis cel șantajabil și Laura Kovesi, protectoarea corporațiilor din străinătate

> 7 OctombrieCel mai scabros pariu dement pe care Tommy Lee şi Nikki Sixx de la Mötley Crüe l-au făcut

> 6 OctombrieSRI primeşte fonduri europene în valoare de 25 de milioane de euro pentru un proiect de supraveghere generalizată a cetăţenilor deghizat în eGuvernare

> 6 OctombrieAscensiunea lui George Soros, care a fost adus prima dată în România de Iliescu şi care acum vrea cu orice preţ aurul românesc!

> 5 OctombrieRăzboiul americano-american se extinde la nivel global. Analiză

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga