Câte ceva despre castane

 

Castanele sunt bune nu numai pentru decoraţiuni, ci şi pentru consumul alimentar. Au un gust delicios, iar multitudinea lor de proprietăţi terapeutice le recomandă în tratamentul multor boli.
 

Ce este bine să ştiţi despre efectele curative ale castanelor

Castanele sunt bogate în vitaminele C, B şi A, precum şi în minerale precum potasiu, magneziu, fosfor, fluor, cupru şi în fosfolipidul lecitină. În scopuri terapeutice, se recomandă să folosiți atât castane comestibile, cât şi sălbatice.

Castanele comestibile

Sunt de ajutor în problemele de anemie, gută, boli cardiovasculare şi boli digestive, întrucât au efecte diuretice, anti-inflamatorii şi analgezice. Sprijină circulaţia sângelui, vindecă rănile superficiale, arsurile şi bolile de piele, iar efectele lor astringente le recomandă inclusiv pentru reglarea ciclului menstrual. Castanele sunt eficiente şi în tratarea problemelor respiratorii, a tusei, parodontozei, diareei, precum şi pentru întărirea oaselor.

Castanele sălbatice

Se folosesc în tratamentul varicozelor, hemoroizilor, al rănilor care se închid greu, al durerilor articulare şi musculare, al tendinitelor, crampelor, reumatismului, artritei, sciaticii, al tensiunii arteriale oscilante şi al bolilor sistemului nervos. Având efecte calmante puternice, sprijină inclusiv vindecarea erupţiilor cutanate. Castanele sălbatice intră de multe ori în compoziţia măştilor faciale şi pentru păr, conferind părului un aspect strălucitor şi sănătos şi hidratând şi reîmprospătând pielea.

Tratamente pe bază de castane

Castanele comestibile pot fi consumate fierte sau coapte, întrucât nu îşi pierd din proprietăţile curative în timpul gătirii.

– Pentru uz intern şi extern, se poate face un piure de castane.

– În scopuri curative se poate face inclusiv făină de castane.

– Pentru administrare internă, sucul de castane se diluează cu apă în raport de 1:2.

– Din scoarţa de castan poţi obţine un preparat pentru probleme renale, boli de stomac şi răni purulente.

– Se poate face inclusiv miere de castane, care posedă proprietăţi antibacteriene, astringente şi imunostimulatoare. Mierea este de culoare închisă şi are gust ușor amărui.

– Frunzele de castan se pot folosi pentru a prepara ceaiuri şi infuzii.

– Tinctura de castane este de folos în tratarea bolilor articulare, a durerilor musculare şi de ligamente.

– Unii oameni consideră că aşezarea unei castane sub pernă asigură un somn odihnitor şi contribuie la relaxare.

Citiţi şi:

Ceapa – unul dintre cele mai vechi alimente-medicament

Quinoa este un aliment minune (Dovezi semnificative)


 

yogaesoteric
9 septembrie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More