Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Conferințe noi ale profesorului yoga Gregorian Bivolaru în tabăra yoghină Costinești 2016

Participanții la Tabăra Spirituală Yoghină de Vacanță Costinești 2016 vor avea ocazia să primească daruri spirituale excepționale prin intermediul unor conferințe noi, pregătite pe baza manuscriselor profesorului yoga Gregorian Bivolaru:

- „Aventura iniţiatică şi tainele ei” părţile 12, 13 şi 14, în datele de 16 august, 18 august şi respectiv 19 august 2016;

- „Aspecte ezoterice, inedite, referitoare la Legea Dăruirii Oculte” partea a 6-a, în data de 25 august, care va fi reluată și în data de 31 august 2016. Părțile anterioare ale conferinței, care cu excepția primeia au fost prezentate în premieră în tabăra de la Herculane din acest an, vor putea fi audiate astfel: prima parte în data de 15 august, a doua parte în data de 21 august, a treia parte în data de 22 august, a patra parte în data de 23 august și a cincea parte în data de 24 august.

- „Câte ceva despre starea de umilință și despre valoarea ei imensă în practica spirituală”, urmată de „O dezbatere interactivă în care se vor face comentarii și relatări ale participanților cu privire la valoarea imensă a stării de umilință în practica spirituală” – în data de 15 august 2016;

- „Fascinantele mistere ale timpului și unele dezvăluiri despre tainele călătoriei în timp”, urmată de „O dezbatere interactivă în care se vor face comentarii și mărturii ale participanților cu privire la percepția inefabilă asupra energiei timpului” – în data de 21 august 2016;

- seria de conferințe intitulate „Uluitoarea tehnologie revoluționară Keshe” – în datele de 23, 28, 29 şi 31 august 2016 (prezintă instructor yoga Nicolae Catrina);

- „Uimitoarele experiențe supranaturale ce apar la granița dintre viață și moarte” şi „Mărturii surprinzătoare referitoare la părăsirea trupului și revenirea ulterioară la viață”, urmate de „O dezbatere interactivă în care se vor face comentarii și mărturii ale participanților cu privire la viziunea fiecăruia asupra realității experiențelor aflate la granița dintre viață și moarte” – în data de 29 august 2016;

- „O sui generis sinteză referitoare la așa-zisele ingrediente spirituale care fac să apară o stare complexă de bunăstare lăuntrică spirituală” – în data de 30 august 2016;

- „Activitatea cerebrală și trezirea credinței în Dumnezeu”, urmată de „O dezbatere interactivă în care se vor face comentarii și mărturii ale participanților cu privire la complexitatea trăirilor mistice, spirituale” – în data de 3 septembrie 2016.

Pe lângă aceste conferințe cu participare generală, vor fi prezentate și alte conferințe noi, ce au fost structurate pe baza manuscriselor profesorului yoga Gregorian Bivolaru, atât în cadrul Mişcării Charismatice Teofanice, cât şi în continuarea celorlalte prezentări tematice.

De asemenea, în tabăra de la Costinești vor fi reluate următoarele conferințe ale profesorului yoga Gregorian Bivolaru:
- „Tertipurile şi uneltirile pline de viclenie ale egoului (AHAMKARA) şi efectele lor dezastruoase ce sunt posibile şi pot să survină şi chiar să se amplifice în cadrul proceselor de transformare spirituală accelerată” (părțile 1-14) – în perioada 1-14 august 2016;
- „Aspecte ezoterice, inedite, referitoare la Legea Energiei Oculte” (conferință prezentată în premieră în tabăra de la Herculane din acest an) – în data de 12 august 2016;
- „Aspecte ezoterice, inedite, referitoare la Legea Afinităţii Oculte” (conferință prezentată în premieră în tabăra de la Herculane din acest an) – în data de 14 august 2016;
- „Procese de rezonanţă ocultă ce sunt în mod atent, sistematic, perseverent şi suficient de puternic angrenate şi care generează în universul nostru lăuntric considerabile transformări benefice” (părțile 1-16) – în perioada 16-31 august 2016.

 

yogaesoteric
7 august 2016

 


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga