Franța a suspendat drepturile omului sub pretextul «luptei împotriva terorismului»

 

Totul se desfăşoară exact aşa cum au spus configuraţioniştii, nu acum, ci de zeci de ani. Fostul şef al FBI-ului pe departamentul din Los Angeles, Ted Gunderson, a explicat că „toate atentatele teroriste sunt orchestrate de către serviciile secrete pentru a ne lua libertăţile”, atentatele fiind operaţiuni de tip „steag fals”.

În Franţa, nu numai că francezii vor fi sufocaţi de legi Big Brother şi legi antiteroriste, dar vor avea şi drepturile omului suspendate, iar acesta este un pas important pe care îl fac globaliştii pe „Marea tablă de șah”, cum a denumit-o Zbigniew Brzezinski în cartea sa cu acelaşi nume.

Publicaţia Ştiri pe Surse a scris pe larg:

„Franţa a avizat Consiliul Europei că măsurile ce decurg din starea de urgenţă instituită după atacurile teroriste de pe 13 noiembrie 2015 ar putea implica suspendarea respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, autorităţile de la Paris invocând chiar o prevedere din această convenţie ce permite întreruperea aplicării ei în anumite circumstanţe excepţionale, transmite miercuri (25 noiembrie 2015) agenţia EFE, citată de Agerpres.

«Contextul internaţional şi informaţiile furnizate de serviciile secrete arată că ameninţarea teroristă în Franţa va avea un caracter durabil», se arată într-o notă transmisă de guvernul francez secretariatului general al Consiliului Europei.

Această notă face referire la articolul 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce menţionează posibilitatea unei derogări excepţionale privind aplicarea ei în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă existenţa unei naţiuni.

Totuşi, această excepţie nu priveşte şi articolele 2, 3, 4 şi 7, ce se referă la dreptul la viaţă, interzicerea torturii, munca forţată sau condamnarea penală atunci când nu există bază legală pentru sancţionarea unei infracţiuni.


În cazul unor eventuale plângeri ulterioare unei decizii efective de suspendare a aplicării Convenţiei, Tribunalul pentru Drepturile Omului de la Strasbourg va trebui să se pronunţe de la caz la caz dacă este vorba despre o încălcare a drepturilor omului ce poate fi sancţionată de cele patru articole sus-menţionate.

Franţa a mai invocat o dată articolul 15 din Convenţie în anul 1984, în timpul tulburărilor din Noua Caledonie, unde o mişcare de secesiune a încercat să obţină independenţa acestui arhipelag din Oceanul Pacific.”

Autorităţile din Franţa continuă mascarada numită „lupta împotriva terorismului”, creând tot felul de alerte false, cu scopul de a acapara noi puteri. În acest sens, statul poliţienesc din Franţa se consolidează, iar oamenii nu vor mai avea libertăţi. Ceea ce părea a fi o „teorie a conspiraţiei” este acum realitate.


Citiți și:

Enigmele atentatului terorist asupra publicației Charlie Hebdo. Răzbunare sau conspirație?
Un înalt oficial al NSA propune: «Ca să scăpăm de terorism, de câte ori are loc un atac terorist, să tăiem fondurile tuturor seviciilor secrete»

 

yogaesoteric
16 februarie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More