Vă iubesc şi vă îmbrăţisez


În dimineaţa de 13 decembrie 2011, am venit la biblioteca municipală pentru a avea acces la internet. Ma gândeam, chiar inainte de ajunge la bibliotecă, să accesez site-ul yogaesoteric pentru a citi unele articole despre sănătate, rugăciune, deoarce avusesem o noapte grea, plină de gânduri „sinistre”, gânduri conform cărora eu nu puteam să mă iert pe mine pentru greşelile pe care le-am săvârşit în trecut faţă de mine… În acea noapte l-am întrebat despre aceste „gânduri” pe singurul şi cel mai special om pe care l-am întâlnit în această viaţă, el oferindu-mi cel mai bun sfat posibil, de a mă ruga şi de a face o înţelegere cu Dumnezeu. Noaptea a trecut greu, dar m-am rugat şi m-am liniştit.

În cele din urmă am ajuns la bibliotecă, am accesat site-ul şi, trecând de la un articol la altul, am ajuns la cele legate de sărbătoarea Crăciunului: „În 1914, de Crăciun” şi „Crăciunul este în primul rând o sărbătoare spirituală”. Citindu-le, am simţit cum încep să mă emoţionez, totul devenea sensibil, eu reuşeam să mă împac cu mine, simţeam  cum iubesc fiecare persoană care se află în acel moment la bibliotecă; mi-am amintit dintr-o dată de cele mai dragi fiinţe mie şi de iubirea pe care o simt faţă de ele… acel gen de sentiment care te transfigurează total în cel mai frumos mod posibil. A fost minunat să văd că zâmbesc singură, având acelaşi zâmbet, plin de candoare al copilăriei. M-am văzut eu pe mine în acel moment zâmbind. Era ca şi cum atunci m-aş fi născut şi nimic nu s-a schimbat.

Mereu am considerat luna decembrie ca fiind cel mai bun moment pentru a visa, pentru a face lucruri noi, pentru a te bucura de prezenţa celor dragi, fiind luna în care sărbătorim Crăciunul, dar în noaptea de 12 spre 13 decembrie  totul părea terifiant pentru mine. Dar iată că primind ajutor de la cel pe care îl consider mesagerul lui Dumnezeu în viaţa mea, şi căutând unele răspunsuri acolo unde ele se pot găsi cu adevărat (site-ul yogaesoteric), unele probleme pot să-şi piardă însemnătatea în cel mai scurt timp posibil.

Mulţumesc din suflet pentru articolele pe care le publicaţi. Oriunde m-aş afla, când accesez acest site mă simt acasă şi în siguranţă.

Vă iubesc şi vă îmbrăţisez,
Anca

*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa

redactie@yogaesoteric.net

. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 
 

yogaesoteric

17 decembrie 2011 

 
 
 
 
 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More