Campania de presă anti M.I.S.A. – o persuasiune subliminală?

un articol de Marcel Panait  

Lumea de astăzi stă sub semnul marilor dezastre. Despre cele mai multe dintre ele se spune că sunt provocate. Cine experimentează? Mai multe răspunsuri, unul singur concludent: OCULTA MONDIALĂ. Nu aflăm nimic, dar anxietatea noastră se transformă în spaimă. Ne mai liniştim şi noi…

Mass-media nu a fost ocolită de catastrofe. Războiul din Golf din 1991 a fost un veritabil dezastru mediatic. Fiecare televizor din lumea aceasta devenise un „robinet de imagini”. Concluzia? Evenimentul brut oferit privitorului în timpul real este lipsit de semnificaţie. „Pe cetăţean nu-l interesează evenimentele, ci informaţiile, adică evenimentele puse în formă mediatică prin munca ziaristului” (Dominique Wolton – War game. L’information et la guerre. Paris, Flammarion, 1991). Lapidar, ca inscripţiile de la Delphi: „Fără ziarişti, nu există informaţie”.

Cu oarecare stupoare, ziariştii occidentali descopereau că au fost manipulaţi pentru a doua oară. Cu doi ani mai înainte, Revoluţia Televizată din România bătea toate recordurile în materie de dezinformare. Puţini gazetari s-au trezit din acest taifun mediatic; doar acei care au reuşit să răspundă la întrebarea: când puterea a mai oferit cu atâta generozitate informaţii legate de un eveniment represiv? Răspunsul corect te ajută să descifrezi mecanismul manipulării. Păstrând proporţiile, agresiunea din 18 martie 2004 împotriva yoghinilor face parte din acelaşi scenariu cu celelalte două evenimente amintite mai sus. Torente de imagini pe toate canalele, acuzaţii infamante, o unire „în cuget şi simţiri” a întregii prese româneşti. Finalul, previzibil – un fiasco lamentabil al actului de justiţie – nu i-a descurajat pe gazetarii români. Acolo unde mass-media occidentală a reacţionat violent la încercarea de a transforma jurnalistul într-un scrib jalnic, presa românească a primit supusă comanda OCULTEI MONDIALE. Aşa se explică faptul că la un an şi două luni de la represiunea din 18 martie 2004, tot ce e legat de MISA şi yoghini devine ştire de prima pagină. Cei care scriu despre MISA se împart în trei categorii: în „prima linea” se află patronii de ziare, directorii şi redactorii şefi – membri ai masoneriei române – obligaţi de şorţuleţ şi compas să distrugă MISA din raţiuni satanice. În cea de-a doua categorie intră condeierii năimiţi, delatori înverşunaţi care pentru bani şi-ar vinde şi mama. Ultima serie, cea mai largă, îi cuprinde pe cei pentru care MISA a devenit o statornică persuasiune subliminală (nn. –tentativă de a influenţa gândirea şi acţiunea, folosind imageria intermediată care există sub pragul percepţiei conştiente. Face apel la dorinţele inconştiente). Din această ultimă categorie fac parte presarii cinici, obosiţi, impostori şi diletanţi. Sunt oameni cu structura nervoasă labilă, cu o normă discretă la www. urecheaşitimpanul.ro. Mârlani din neştiinţă, mitocani din convingere, ei sunt ultimii reprezentanţi ai generaţiei baby boom care adoarme la televizor şi se laudă cu piesele rock din anii 50 – hituri de partid şi de stat: „Înfloreşte mazărea/ Mă uit la ea/ Şi simt cum creşte inima” …etc. sau „Hei boom, hei boom, pe şantier/ Frumoasă-i viaţa de brigadier”… etc. Ei nu mai aleargă pe teren: practică ziaristica de birou, pasivă. Sunt specialişti în ştirile supte din deşt, adepţi declaraţi ai comunicării în dauna informaţiei. N-au auzit niciodată de butada jurnalistică: „o ştire este nu când un câine muşcă un om, ci invers”. De aceea, preferă relaţiile strânse cu sursele autorizate – comunicatorii. Nici nu le pasă că dircom-ii (nn. directorii de comunicare) practică cu nonşalanţă cenzura şi manipularea, două fiind procedeele prin care ştirea devine rahat de presă: retenţia, forma clasică a informaţiei zero şi saturaţia. Pentru desk (nn. –ziarişti de birou) s-a străduit Ernest Hemingway: „Cea mai importantă unealtă a unui ziarist este un dispozitiv antişoc de detectat rahatul”.Căţeluşul de pază al democraţiei româneşti refuză cu emfază avertismentul autorului romanului „Pentru cine bat clopotele?” El este vidanjorul de serviciu al ziarului: nici nu mai simte mirosul. Articolele lor sunt înţesate de „scoops-uri” (nn. –informaţii în exclusivitate) care, la o simplă verificare, se dovedesc falsuri grosolane. Totul este servit într-un limbaj fumegos; asociaţii aberante sunt presărate în pagină; comparaţii crepusculare inundă textul care devine aiuritor. Îţi aduce aminte de balada lui Mircea Florian: „Situaţia este tristă şi amară/ Tata nu pluteşte/ Mama nu mai zboară”.

Tipul acesta de gazetar suferă de complexul lui Iuda. Delaţiunea este a doua lui natură. Îl poţi scuza: într-o lume mai dreaptă ar fi fost turnător la securitate sau agent de siguranţă.  Ce nu-i poţi ierta este gramatica. Mai degrabă lipsa uneltelor lingvistice. Parcă le-a închis în peştera lui Ali Baba şi a uitat formula: Gramaticos, deschide-te! 

Nu mai putem accepta ficţionalizarea realităţii prin vocabule pocite, stâlcite de Calibanul jurnalist, cu limbă de lemn şi gândire de mahon. La atâtea greşeli veninoase se impune un harakiri de urgenţă, un sepuku executat cu pixul.

Dar la tipul acesta de ziarist, rezistenţa la ridicol este moştenire genetică, neruşinarea, o calitate exemplară. Cum ar putea fi altfel, când trăim în ţara unde avem corupţie fără corupţi, compromisuri fără compromişi, şi greşiţi fără greşeală? Devastat de subliminale, bântuit de obsesii, scribălăul zilelor noastre îşi închipuie că MISA este troaca zilnică unde-şi poate el prepara lăturile de presă. Nu poţi decât să-l trezeşti din somn şi să-l îndemni: deşteaptă-te şi du-te/ mai lasă-ne că pute!

Citiţi în acest context şi articolele:

Ziariştii de la Ziua de Vest şi-au ratat vocaţia de procurori şi s-au făcut instigatori (o replică la articolul din Ziua de Vest, 24 mai 2005)

Înainte şi înapoi prin Codul Penal în căutare de infracţiuni pentru MISA (o replică la articolul din Adevărul, 23 mai 2005)

01 iunie 2005
yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More