Procurorii români şi capcanele adevărului

Un articol de Marcel Panait

Am recitit de curând câteva din plângerile penale ale celor agresaţi de jandarmerie şi Procuratură în 18 martie 2004. Şi atunci şi acum (deşi a trecut mai bine de un an de la acele evenimente), nu mi-am putut reprima mirarea: un uriaş aparat de represiune pus în mişcare pentru a strivi o organizaţie care numără câteva mii de oameni. Îmi vine în minte imaginea unui rinocer furios încercând în van să zdrobească un fluture!

Şi toate aceste fapte scandaloase denotă o mentalitate comunistă despotică a acelor procurori servili (şi aici îi putem numi fără reţinere pe prim-procurorul George Bălan şi pe procurorul Chaborsky Anton Grigore), care au coordonat de la nivel central întreaga acţiune din data de 18 martie 2004 şi care au dat ordine precise celor aflaţi în subordinea lor, terorizând oamenii atât în intervalul primelor anchete cât şi după aceea, şantajându-i, răpindu-i de pe stradă, nedându-le posibilitatea să recurgă la un avocat, aşa cum prevede legea.

O acţiune dură şi brutală a jandarmilor şi a procurorului Delcea Marian a avut loc pe stradă, la încercarea unei cursante yoga de a fotografia intrarea în forţă a jandarmeriei într-unul din imobilele luate cu asalt de aceştia. P.B. a fost scoasă din maşina proprie sub ameninţarea armelor de foc şi împinsă în incinta imobilului percheziţionat. „Când am solicitat avocat şi am precizat că nu voi răspunde la întrebări decât în prezenţa acestuia, procurorul Delcea a cerut unuia dintre jandarmi să-mi pună cătuşe. După 5 ore am fost urcată cu forţa împotriva voinţei mele în maşina jandarmeriei şi dusă la sediul Parchetului.” 

Oameni, a căror singură „vină” este faptul că practică non-violenţa, au fost trataţi ca nişte criminali periculoşi. Trântiţi cu faţa la pământ sub ameninţarea armelor, au fost ţinuţi în poziţia „infractor” ore în şir. „Tiparul” deja clasic de percheziţie şi  terorizare a celor aflaţi în acele incinte (interesant este faptul că la fiecare locuinţă în care s-a intrat cu „bocancii”, jandarmii şi procurorii au aplicat aceleaşi metode de intimidare, parcă trase la xerox) este evident, şi reiese din declaraţiile celor care au fost percheziţionaţi: intrare cu forţa în imobile a jandarmilor, spargeri de geamuri şi uşi de la intrare, neprezentarea legitimaţiei de serviciu, a mandatului de percheziţie şi a motivului pentru care se face percheziţia de către procurorii însărcinaţi să conducă acele percheziţii, printre care au fost Nica Andreea, Ionescu Alexandru, Nelu Ogarca, Şerbănoiu, Delcea Marian, Gavadia Elena şi alţii, care se fac vinovaţi de încălcarea legii penale interne, ale drepturilor fundamentale ale omului şi ale codului deontologic al magistratului.

Împotriva yoghinilor şi a organizaţiei MISA au fost formulate public acuzaţii abominabile: consumatori de droguri, traficanţi de carne vie, organizaţie paramilitară şi trafic de arme, precum şi alte acuzaţii hilare dar prezentate ca şi cum ar fi veritabile crime: deţinerea de materiale pornografice (care se găsesc de vânzare peste tot) sau urinoterapie. Încercarea aceluiaşi procuror Delcea de „a fabrica” o probă pentru a dovedi că yoghinii se droghează a fost dejucată de zecile de simpatizanţi MISA, care s-au prezentat la IML pentru analize: în absolut toate cazurile nu s-a putut dovedi prezenţa drogului în sânge.

Toate aceste învinuiri au căzut rând pe rând, neputând fi probate nicicum. DACĂ, DUPĂ UN AN, NU S-A GĂSIT ÎNCĂ NICI O DOVADĂ, E EVIDENT CĂ NU EXISTĂ NICI O JUSTIFICARE A ACŢIUNII DE PROPORŢII ANTI-MISA.

Mai nou în această perioadă,  îngoziţi de perspectiva  că ar putea fi traşi la răspundere, procurorii se căznesc să găsească noi capete de acuzare pentru a justifica în felul acesta  o acţiune gigantică , cea mai mare acţiune a poliţiei române  (aşa cum au numit-o ei) din ultimii 15 ani, care în realitate s-a dovedit a fi un mare fâs.

La distanţă de mai bine de un an de „aceste mult prea triste şi prea urâte fapte” nu rămâne decât imaginea hâdă a unui joc politic: PSD-ul şi premierul Adrian Năstase aveau nevoie, în preajma alegerilor, de „panem et circens” (pâine şi circ). Guvernanţii de anul trecut ca şi cei de acum două mii de ani aruncau poporului firimituri. Deosebirea dintre împăratul Caligula şi ex-premierul Adrian Năstase este una de substanţă: primul oferea plebei şi pâine, pe când cel de-al doilea doar circ.

Şi subliniem încă o dată implicarea grotească a lui Adrian Năstase în planurile francmasonice care au vizat de la bun început  scoaterea din funcţiune a organizaţiei MISA propunând-o pentru rolul de ţap ispăşitor. Pentru toate neajunsurile guvernării – corupţie, deficit economic, democraţie avariată – erau vinovaţi yoghinii. Procurorii României au primit „comanda politică” şi au acţionat. Sprijiniţi de o presă obedientă au desfigurat Adevărul, au împins românii într-o „democraţie originală” pe care acum cu greu se căznesc să o ducă în spate. Este o democraţie cu picioare de lut.

Modul pueril, naiv-grotesc al Procuraturii de a acţiona în cazul MISA, îmi aduce aminte de o fabulă africană. Un tată – vânător vestit – îl învaţă pe fiul său să pună capcane. Silitor, aplicat, îndemânatic, fiul a ajuns să-şi întreacă tatăl. Înfumurat, şi-a anunţat părintele că va pune capcană drumului către sat. Degeaba l-a implorat genitorul să renunţe la ideea sa nebunească. Ce trebuia să se petreacă s-a petrecut. De atunci, întregul trib rătăceşte în jurul lumii, nemaigăsind drumul spre sat (adică spre centru).

Spre deosebire de copilul naiv, egolatru, procurorii României ştiau ce fac. Dovadă că şi astăzi continuă represiunile împotriva yoghinilor. Şi toate astea pentru că MISA este o organizaţie „criminală” (yoghini ce „ucid” egoul) aşa cum o numesc ei: ea scoate din circuitul de consum 35.000 de oameni; treizecişicinci de mii de inşi care nu consumă carne, nu fumează şi nu beau cafea şi băuturi alcoolice! Iată cum yoghinii au subminat sistemul economic românesc! Ba mai mult: îşi permit să gândească liber, să apere valorile democraţiei, să depăşească condiţionările omului obişnuit şi să nu consume E-uri!

Procurorii României preferă însă să pună capcane Adevărului. Ei ne scot de pe drumul firesc către democraţie, către o umanitate exemplară şi ne propun în schimb faţa hidoasă a unei civilizaţii scălâmbe.

Inacceptabil!!!

31 martie 2004
yogaesoteric.net

Citiţi de asemenea în detaliu care au fost INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE DE AUTORITĂŢI ÎN CAMPANIA ANTI-MISA, DUPĂ LITERA LEGII…
Iată şi dovada incontestabilă a „regizării” scandalului MISA pentru a oferi poporului „pâine şi circ”, în celebrele Stenograme ale Delegaţiei permanente a PSD…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More