Scandal în UE: Microciparea angajaţilor

Scopul acestui dispozitiv? Intrarea în firmă sau activarea calculatoarelor fără legitimaţie. Altfel spus, „identificarea subcutanată”. O idee controversată.

Opt salariaţi ai firmei New Fusion, cu sediul în Malines (regiunea Flandra), specializată în tehnologie şi marketing digital, au acceptat implantarea în mână a unui cip (de mărimea unui bob de orez) care costă 100 de euro. În afară de a deschide uşile fără o legitimaţie sau card de acces, „această tehnologie oferă numeroase posibilităţi”, afirmă purtătorul de cuvânt al New Fusion, Vincent Nys, citat de Belga.
„Cipul este dotat cu memorie care permite inserarea cărţilor de vizită. Dacă plasaţi un smartphone în faţa lui, vă puteţi trimite datele de contact imediat”, a adăugat el, precizând că ideea a venit după ce un colaborator al firmei îşi uita frecvent legitimaţia de acces şi că nimeni nu a fost obligat să participe la acest experiment.

„Publicul reacţionează cu îngrijorare, are un sentiment de Big Brother, dar cred că un iPhone este de zece ori mai periculos în acest sens decât un microcip”, a estimat Nys.

Dar, Alex Deswaef, preşedintele Ligii Drepturilor Omului din Belgia a punctat posibilele derapaje ale unui astfel de sistem. „Este un pericol real, este un sistem de control total asupra a ce şi când face un angajat”, a declarat acesta, denunţând o „supraveghere poliţienească”.

Această tehnologie este utilizată însă de mai mulţi ani în SUA, în special pentru evitarea pierderii copiilor sau supravegherea bolnavilor de Alzheimer. Însă angajaţii unei firme nu sunt nici minori, nici bolnavi de Alzheimer iar aici intervine şi o problemă etică, în momentul în care, sub diverse denumiri corporatiste, oamenii sunt supravegheaţi precum mărfurile în tranzit sau animalele domestice. Dincolo de acestea, astfel de micro-implanturi sunt văzute ca deschizătoarele unui drum periculos, unde se va face trecerea de la supravegherea totală la însăşi controlul posesorului.


Citiţi şi:

Cipuri şi human enhancement – ofensiva tehnologiei pusă în slujba obţinerii controlului populaţional absolut

Este uluitor, dar este adevărat: companiile din occident au început să implanteze microcipuri în trupurile angajaților lor

 

yogaesoteric
20 martie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More