CEDO constată încă o ilegalitate în cazul lui Gregorian Bivolaru

Astăzi, 28 februarie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român la plata a 7.000 de euro către Gregorian Bivolaru, pentru faptul că acesta a fost în mod ilegal privat de libertate după decizia de eliberare din arest dispusă de Curtea de Apel București pe 1.04.2004.

Decizia de la Strasbourg confirmă încă o încălcare a drepturilor omului în cazul Operațiunii Christ, lansate de autoritățile române în 2004 împotriva lui Gregorian Bivolaru și a altor practicanți yoga. 

Reamintim că pe 28 martie 2004 Gregorian Bivolaru a fost reținut în clădirea vămii din Nădlac, în timp ce se interesa asupra unei eventuale interdicții de a părăsi țara, interdicție care s-a aflat ulterior că nu exista. Pe 29 martie a fost acuzat de încercare de trecere frauduloasă a frontierei, iar pe 30 martie s-a dispus reținerea sa în vederea judecății, decizie la care Gregorian Bivolaru a făcut apel. Pe 1 aprilie 2004, la ora 12, Curtea de Apel București a decis eliberarea sa de îndată, dar polița a refuzat să-l pună în libertate, reținându-l în mod ilegal încă 10 ore.

Tot în legătură cu Operațiunea Christ, CEDO s-a pronunțat deja referitor la perchezițiile abuzive și ilegale din 18 martie 2004, obligând statul român la plata unor despăgubiri de aproape 300.000 de euro către mai mulți practicanți yoga.

Biroul de presă MISA

28 februarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More