Misterele Egiptului antic: Coordonatele Marii Piramide sunt similare cu constanta vitezei luminii

Marea Piramidă din Gizeh este o comoară în care au fost codate cele mai multe dintre secretele și cunoștințele celor care au construit-o. Un fapt bizar, printre multe altele, este strania „coincidenţă” între coordonatele acesteia și viteza luminii.

Chiar dacă la prima vedere, Marea Piramidă de pe platoul Gizeh pare o construcție oarecare, ridicată de vechii egipteni, așa cum ne învață cărțile de istorie, pentru a servi drept mormânt unuia dintre cei mai mari faraoni, descoperirile din ultima perioadă contrazic această teorie.

Coordonatele acestei piramide sunt 29,9792458°N, în timp ce viteza luminii este de 299.792.458 metri pe secundă. Cei mai sceptici ar spune că este vorba despre o simplă coincidență și nimic mai mult, dar Marea Piramidă ascunde alte numeroase informații despre sistemul nostru solar și implicit despre Terra, Lună și Soare.

Alte aspecte misterioase ascunse în Marea Piramidă

În primul rând piramida a fost ridicată cu ajutorul a aproximativ 2.300.000 de blocuri de piatră, care cântăresc între 2 și 50 de tone. Acest aspect pare îngrozitor pentru niște bieți sclavi, care erau nevoiți să transporte aceste blocuri de piatră.

Mantaua exterioară a piramidei a fost „confecționată” din 144.000 de pietre, care au fost lustruite printr-o tehnică necunoscută încă omului modern. Precizia este una uimitoare și conform unor specialiști nici într-o 100 de ani nu o vom stăpâni.

Dacă înmulțim înălțimea piramidei cu 1 miliard, aflăm cu mare exactitate distanța de la Pământ la Soare, adică 150 milioane de kilometri.

Dacă împărțim perimetrul pătratului care formează baza piramidei lui Keops la înălțimea sa, atunci obținem un rezultat fascinant de 6,28, adică 2π (3,14). Oare vechii egipteni stăpâneau aceste cunoștințe atât de bine? Interesant este că această constantă a fost redescoperită de omul modern abia în 1670.

Raportul dintre apotemă (perpendiculara coborâtă din vârful piramidei până în laturile ei) şi baza triunghiurilor care formează fețele piramidei este egal cu aproximativ 1,1618, care nu este altceva decât faimosul număr de aur Φ.

Greutatea piramidei este estimată la 5.955.000 tone. Aceasta înmulțită cu 1018 oferă o estimare rezonabilă a masei Pământului.

Sistemul de galerii ascunde o scală cronologică cu unităţi de timp, există corespondențe cu perioada de răspândire a creştinismului (lungimea tavanului galeriei este egală cu 12×153; se consideră că reprezintă pe cei 12 apostoli care trebuiau să creştineze câte 153 de oameni, asemeni lui Petru care prinsese în plasă 153 de peşti). Așadar, cei care au ridicat această piramidă știau despre ceea ce se va petrece peste 2500 de ani.

În consecinţă, trebuie să uităm tot ceea ce ne învață istoria modernă și bazându-ne pe descoperirile uimitoare despre acest edificiu antic ne putem forma singuri o imagine cu privire la originea, însemnătatea și utilitatea acestei piramide.


Citiți și:

Noi rezultate extraordinare în cercetarea piramidelor (I)

Ce se ascunde și ce este cu adevărat în interiorul unei piramide egiptene? Imagini realizate recent cu o tehnologie de ultimă oră
Misterul piramidei Kukulcan

 

yogaesoteric
13 februarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More