CDC este forţat să recunoască despre faptul că, deși ştia că adjuvanţii toxici din vaccinuri provoacă autism, tot a impus vaccinările la copii!

 

Peste 100 de cereri făcute în baza legii libertăţii informaţiei (Freedom of Information Act – FOIA) au forţat într-un final eufemisticul Centru de Control şi Prevenţie a Bolilor din SUA să admită că un conservant utilizat pe scară largă la producerea vaccinurilor este echivalentul unui armagedon neurologic.

Datorită biochimistului Brian Hooker, doctor în ştiinţe, agenţia CDC a trebuit în cele din urmă să prezinte faptul că ea ştia de ani de zile că thimerosalul, care a fost interzis în 1999, dar este încă folosit în peste 60 de vaccinuri, determină autism. Robert F. Kennedy a încercat să alerteze publicul american asupra unor aspecte similare cu cele dezvăluite de Hooker, dar el a fost împiedicat adesea, sau mai rău, a fost batjocorit în mass-media de către industria farmaceutică.

În documentele eliberate există declaraţii care indică faptul că CDC a deţinut informaţii care ar fi fost de mare ajutor pentru cei care au investigat ani de zile legătura între vaccinuri şi autism. După cum informa Health Advice: „Când rezultatele studiului Verstraeten au fost prima dată expuse în afara CDC în 2005, nu exista nicio dovadă că altcineva în afară de dr. Verstraeten din CDC ar fi ştiut de riscul foarte ridicat – de 7,6 ori mai mare – de autism din cauza expunerii la thimerosal la vârste tinere”.

Dar acum există dovezi clare. Un rezumat, obţinut recent, al unui material din 1999 intitulat Risc crescut de afectare a dezvoltării neurologice după expunere crescută la vaccinuri ce conţin thimerosal în prima lună de viaţă, a primit aprobarea oficialilor de top de la CDC să fie prezentat la o conferinţă din cadrul programului Epidemic Intelligence Service (EIS).

Thimerosalul, care conţine aluminiu în proporţie de 50%, era folosit înainte de anii 2000 în majoritatea vaccinurilor care se fac la copil şi în vaccinul RhoGAM pentru femeile însărcinate. CDC susţine că „nu există nicio legătură între vaccinurile cu thimerosal şi rata de autism la copii”, în ciuda faptului că informații din chiar baza de date a CDC referitoare la siguranţa vaccinurilor certifică existența unui risc foarte mare.

Există și un număr de documente publice care susţin aceasta, incluzând procesul verbal al Congresului din 1 mai 2003. Refuzul CDC de a recunoaşte riscurile thimerosalului, deși le cunoștea, a fost dezvăluit de o scurgere de informaţii referitoare la o declaraţie a dr. Marie McCormick, președintă a Comisiei de Analiză a Siguranţei Imunizării din cadrul Institutului de Medicină (IOM), sponsorizată de CDC/NIH. În privința vaccinării, ea afirma în 2001: „…Noi nu vom recunoaşte niciodată că acesta (autismul) este cu adevărat o reacţie adversă…”
Este de asemenea, semnificativ că fostul director al CDC, care comercializase vaccinuri în valoare de 4 miliarde de dolari anual, este acum preşedintele diviziei de vaccinuri de la Merck.

Ce este thimerosalul şi de ce ar trebui să ne pese?

Thimerosalul este un adjuvant (conservant) în vaccinuri, pe bază de mercur; din acest motiv determină o serie de afectări ale creierului, printre acestea numărându-se şi autismul. Thimerosalul este de asemenea carcinogen pentru om, mutagen şi teratogen, afectează sistemul imun şi dezvoltarea fetală.

În urma metabolizării, thimerosalul se transformă în metil-mercur, o substanţă foarte toxică şi extrem de periculoasă. Metil-mercurul este transformat mai departe în mercur anorganic, foarte periculos, care rămâne în ţesuturi, neputând fi eliminat, şi distrugând sănătatea. Pentru sensibilitatea sistemului imun, aceasta este echivalentul unei lovituri zdravene. Motivul pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră thimerosalul „sigur” nu poate fi decât acela că efectele lui catastrofale asupra sănătății servesc propriei agende ascunse, criminale, care urmăreşte subţierea turmei.

Nu există niciun nivel de siguranţă pentru expunerea la această neurotoxină, deşi ea este folosită încă pe scară largă de Merck, Eli Lilly şi numeroase alte companii farmaceutice. Este încă folosită în majoritatea vaccinurilor antigripale administrate în prezent.

Conform dr. Hooker, epidemiologul Thomas Verstraeten de la CDC a analizat fişele de vaccinare a sute de mii de copii născuţi între 1991-1997. Hooker a afirmat că acea analiză „dovedeşte fără echivoc că în anii 2000, responsabilii CDC cunoşteau riscul foarte mare de autism, de probleme ale somnului care nu aveau o cauză naturală şi de probleme de vorbire care erau legate de expunerea la thimerosal”.
 

CDC – o agenţie ucigaşă

Aceste fapte alarmante, împreună cu mărturiile celor precum Robert Kennedy demască CDC ca fiind o agenţie guvernamentală periculoasă, chiar criminală, care nu poate prezenta credibilitate. Aceasta a minţit organismele ştiinţifice, a alterat rezultate ale studiilor şi a ţinut secrete informaţii importante care ar fi putut preveni multe cazuri de autism, printre alte probleme de sănătate.

Cu peste 22 de cazuri diferite care dovedesc că vaccinurile determină autism, şi ultimele documentaţii de la Hooker care relevă că CDC a ascuns date, cum ar putea oamenii să aibă încredere că această agenţie este ceea ce ar trebui să fie, un protector al sănătăţii publice?

Speranţă pentru viitor

Dr. Hooker este foarte ferm cu privire la ceea ce trebuie să se petreacă în continuare: „Trebuie să ne asigurăm că aceasta şi alte dovezi ale conduitei perfide a CDC vor fi prezentate Congresului şi publicului cât de repede posibil. Timpul este esenţial. Miza este viitorul copiilor”. Va fi însă nevoie de vigilenţă, având în vedere că suntem bombardați cu propagandă din toate direcțiile.

Citiţi şi:

Vaccinurile, mercurul şi banii murdari – un mesaj de la Robert F. Kennedy jr.

Efectele dezastruoase ale vaccinării asupra creierului uman

 

yogaesoteric
7 iulie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More