Un avertisment lucid şi extrem al unui cunoscut academician: Integrarea în UE este pentru România, de fapt, o evidentă dezintegrare

 

Suntem din ce în ce mai mult o colonie pe zi ce trece. Grupările din umbră ale lui Soros au distrus România și au acaparat considerabil instituțiile

 


În curând se vor împlini 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. Bunăstarea și prosperitatea promisă înainte de 2007 întârzie să apară, România scufundându-se în sărăcie. În acest moment, conform statisticilor, depășim ca nivel de trai doar Bulgaria, care însă se apropie cu pași repezi de noi. Există tot mai multe voci care spun că România este acum o colonie, care nu mai produce (aproape) nimic, importând masiv tot.

Este și părerea academicianului român Sorin Dumitrescu, cunoscut pictor și iconar.

Întrebat de către sputnik.md cum se simte România din cadrul Uniunii Europene, Sorin Dumitrescu a tranșat problema fără ocolișuri: „România este actualmente dezintegrată complet, nu mai există practic valori. Suntem o colonie pe zi ce trece. Vreți vești de unde şi cum ne-am dezintegrat. Că aparent e integrare, dar în realitate e dezintegrare deoarece suntem o colonie pe zi ce trece. Cred că Ștefan cel Mare al dumneavoastră din centru se întoarce în mormânt de mânie, și tot aşa fac toți ceilalți”.

El a afirmat că este inacceptabilă direcția pe care o are în momentul de față România. „Suntem într-un proces de dezintegrare ce este urmărită, ce este chiar profesionistă, a sistemului de valori. În România nu se mai vede om de cetățean, toți sunt risipiți pe toate direcțiile, iar pentru cultură este deja ceva de netrăit”, a punctat Sorin Dumitrescu.

„Greșeala după părerea mea… eu n-am spus că noi nu avem hibe, dar greșeala cea mare este a năvălitorului. Năvălitorul este la noi Occidentul pervertitor, de care, spre deosebire de mongoli și alte neamuri agresive, noi ne-am bucurat ca proştii în 1989”, a mai spus academicianul.

Sorin Dumitrescu a precizat că invadatorul nu are deloc nevoie de valorile noastre și ne-a impus cu viclenie false valori străine. Grupările Soros, apărute imediat după 1989 cu o puternică susținere financiară, au distrus foarte multe în România și au acaparat instituțiile.

Citiți și:

România a fost vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

George Soros: «Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum»

Concepte geniale de supravieţuire naţională în era globalizării

 

yogaesoteric
20 mai 2016

 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More