Un raport destinat preşedintelui SUA arată că «supravegherea în masă a populaţiei nu are niciun efect în detectarea teroriştilor»



Un raport asupra Programului Preşedintelui de Supraveghere a Populaţiei arată că practica guvernului american de înregistrare şi de colectare a convorbirilor telefonice şi a emailurilor populaţiei, fără mandat, nu este eficientă în identificarea teroriştilor.
 
Guvernul Statelor Unite ale Americii a declasificat, pentru ziarul The New York Times, un raport din 2009 referitor la programul de supraveghere în masă a populaţiei iniţiat în 2001 de fostul preşedinte George W. Bush, după atacurile de la 11 septembrie. Întregul raport a fost transmis ziarului american pe 24 aprilie, ca răspuns la o cerere formulată de publicaţie în baza legii accesului liber la informaţie.

Raportul arată detaliile programului Stellarwind, un proiect comun realizat în urmă cu şase ani de inspectorii generali ai Departamentului de Justiţie, ai Pentagonului, ai agenţiilor de spionaj CIA şi NSA şi ai Biroului Directorului Serviciului Naţional de Informaţii (National Intelligence). Stellarwind propunea un nou tip de investigaţie, numit „estimare”.

„Estimările” permiteau agenţilor FBI să urmărească îndeaproape numere de telefon care erau considerate suspecte în baza unor indicii aflate prin operaţiuni de supraveghere. Agenţii au raportat că erau îngrijoraţi în legătură cu programul pentru că lor nu li se spunea de ce anumite numere erau considerate a fi suspecte.

Practica „estimărilor”, investigaţii de slabă eficacitate, nu s-a dovedit a fi utilă, întrucât se consideră că numai 1,2% dintre indiciile furnizate între 2001 şi 2004 au contribuit semnificativ la identificarea unui terorist, la expulzarea unui suspect de terorism din ţară sau la descoperirea unui informator care să ofere date despre terorişti.

În următorii doi ani, între 2004 şi 2006, nici măcar o singură pistă apărută în urma practicii înregistrărilor fără mandat în cadrul programului Stellarwind nu s-a dovedit utilă serviciilor de informaţii şi agenţiilor care impun respectarea legii, arată raportul.

Programul este secret, ceea ce, potrivit raportului, a făcut ca acesta să fie mai puţin util decât ar fi putut fi, întrucât numai un număr limitat de analişti CIA aveau cunoştinţă de existenţa lui. Munca agenţilor şi analiştilor FBI ar fi putut fi cu mult mai eficientă dacă nu ar fi existat extraordinare restricţii legislative legate de natura secretă a programului.

Raportul a ieşit la iveală înaintea datei de expirare a controversatului Patriot Act, care autorizează colectarea în masă a datelor telefonice. Această lege a expirat la 1 iunie 2015, anulând puterea agenţiilor de informaţii din SUA de a exercita drepturi de supraveghere în masă a populaţiei în această ţară.

La începutul lunii aprilie 2015, senatorul american Mitch McConnell a propus măsuri legislative care extind puterea amplă a agenţiilor de informaţii de a monitoriza şi de a strânge date despre cetăţenii americani, dar aceste măsuri nu au fost deocamdată aprobate de Congresul SUA.

Sursa: sputniknews.com



Citiţi şi:

Decizie istorică în SUA: Curtea Federală de Apel din New York a decis că programul NSA de monitorizare a populaţiei este ilegal

Dezvăluirile extraordinare făcute de un fost angajat al serviciilor secrete despre supravegherea populaţiei

yogaesoteric
28 iulie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More