Observațiile unei cititoare legate de o replică recentă ne oferă șansa de a explica de ce este necesar să replicăm la toate calomniile ce ni se aduc

Dragă redacţie,

Sunt cursantă în anul 21, de profesie medic şi psihoterapeut, şi aş vrea să fac câteva comentarii referitoare la conţinutul dreptului la replică
scris cu ocazia unui articolului calomniator apărut pe agentia.org, care sper că vă vor fi de folos cu altă ocazie:

În respectivul drept la replică nu s-au punctat anumite afirmații făcute de Berdeli total false şi asumate ca atare – făcând parte din cadrul unor presupuneri false, nedovedite şi necorectate de către Biroul de presă MISA, ca de exemplu:
         1. încă din start nu s-a amendat afirmaţia că MISA e o sectă; acest aspect s-a punctat mai târziu, dar după ce se făcuse apologia talentului Devas, chestiune care nu cred că era fondul problemei, pentru ca Berdeli nu a pus accentul pe faptul că s-au invitat nişte oameni netalentaţi, cât pe faptul că făceau parte din așa-zisa sectă MISA,
          2. că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru nu se sustrage justiţiei, fapt dovedit de succesul sau în dosarele judecate deja,
          3. și mai ales că dacă un grup sau o persoană este cursant yoga, acest lucru nu înseamnă că nu are şi o viaţă privată, şi că respectivul grup sau persoană nu aparţine MISA, nu este manipulat şi în nici-un caz nu este proprietatea MISA – lucru susţinut şi insinuat în articol. Ceea ce aduce şi cu traficul de persoane… nu?

Faptul că trupa Devas a fost prezentă (și) la anumite evenimente organizate de MISA nu înseamnă că aceștia nu au o viaţă şi o activitate independentă de MISA şi nici că școala de yoga MISA este implicată în proiectele lor.

Ca psiholog, cred că perseverenţa lui Emil Berdeli şi a Ceciliei Tiz în a face rău școlii de yoga nu poate fi explicată decât prin:
           – beneficiile materiale obţinute în urma acestei activităţi, adică sunt plătiţi pentru aceasta,
           – sau, în cazul în care acest lucru nu este adevărat, este vorba de o obsesie, de o tulburare de tip obsesiv compulsiv.

Şi o altă observaţie: am sesizat că de multe ori sunt preluate articole nefavorabile nouă, apărute pe site-uri minuscule sau în obscure fiţuici de provincie, şi astfel acele măgării sunt amplificate şi popularizate prin intermediul yogaesoteric. Cred că niciodată nu am fi aflat de problemele din India sau alte articole stupide apărute prin provincie dacă yogaesoteric nu le-ar fi preluat. Yogaesoteric este un site puternic şi nu ştiu dacă ne face bine nouă, ca școală de yoga, să popularizăm chiar noi jignirile şi măgăriile scrise la adresa noastră.

Vă doresc mult succes,
Georgeta Demetre

Am publicat această scrisoare din mai multe motive. În primul rând pentru a propune cititorilor noştri care doresc să se implice în activitatea Biroului de presă de a replica articolelor calomnioase din mass-media, să ne trimită replici scrise de ei şi, dacă aceste replici sunt pertinente, le vom putea publica pe site-ul yogaesoteric.

În al doilea rând, mulţumim Georgetei Demetre că ne-a semnalat faptul că este foarte important să reluăm în fiecare replică ideile legate de apelativele jignitoare de sectă şi sectanţi (legat de MISA şi yoghini) atunci când, desigur, articolul respectiv le conţine.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte ideea cu care se încheie această scrisoare (şi pe care am întâlnit-o destul de des la cursanţii yoga) trebuie să vă semnalăm faptul că jurnaliştii care scriu despre MISA în campaniile de dezinformare şi calomniere a şcolii noastre de yoga se folosesc întotdeauna de pretextul că noi nu am replicat la un anumit articol (insinuând astfel că minciunile lor sunt adevărate şi noi de aceea nu replicăm) pentru a-l relua ulterior, cu şi mai mult aplomb, în presa centrală şi chiar la televiziune. Este acel principiu al „suveicii”, despre care aţi putut citi în acest articol extrem de interesant Dezvăluiri şocante ale unui angajat al serviciilor secrete privind implicarea autorităţilor în campania împotriva MISA.

Noi trebuie să ne facem datoria de a replica la toate articolele calomnioase despre MISA, căci dacă nu o facem, articolele respective sunt reluate peste un anumit interval de timp aşa cum v-am spus, cu şi mai mult aplomb, în ziare centrale sau la TV.

Mulţumim cititoarei noastre şi aşteptăm şi opiniile dumneavoastră despre acest subiect.

Redacţia yogaesoteric şi Biroul de Presă MISA

3 februarie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More