666 – Numărul Fiarei

Implementarea „semnului fiarei” în viaţa de zi cu zi a oamenilor, face parte dintr-un plan diabolic al sectei satanice planetare, francmasoneria

de Ariana Anghel

Motto: „Şi această fiară a făcut aproape ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci,
slobozi şi robi,
să primească un semn anume pe mâna dreaptă sau pe frunte
şi, făcându-se aceasta, s-a urmărit
ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde,
fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul secret
al numelui ei.
Aici este necesară priceperea şi înţelepciunea. Cine cu adevărat pricepe,
să socotească numărul fiarei. Căci acesta este un număr de om.
Şi numărul  ei este şase sute şaizeci şi şase.”
– Apocalipsa lui Ioan

„Semnul fiarei”, 666, este un simbol teribil, folosit de francmasonerie şi instituţiile aservite acesteia. Este în mod excesiv utilizat de toate organizaţiile masonice de talie mondială. Barele de cod pentru preţurile produselor, stemele şi bancnotele multor state, telecomunicaţiile, siglele unor companii transnaţionale poartă semnul fiarei (666) sub diferite forme. Unii autori afirmă că numărul 666 corespunde ocult celebrului www din adresele de internet şi că acelaşi număr malefic va fi imprimat oamenilor în cipurile pentru monitorizarea amănunţită cu privire la informaţii personale, sănătate, comportament.

Dincolo de toate speculaţiile care s-au făcut pe marginea acestui subiect, acest articol îşi propune să vă atragă atenţia asupra modalităţilor prin care acest număr apocaliptic a fost introdus în mod insidios şi aproape pe nesimţite în vieţile noastre, de către cei care vor să supună şi să conducă această planetă, prin instaurarea aşa-numitei Noii Ordini Mondiale.
    
Implementarea acestei cifre satanice în viaţa de zi cu zi a oamenilor face parte, fără îndoială, dintr-un plan diabolic, bine pus la punct de această sectă satanică planetară, care este francmasoneria şi care are ca scop ultim crearea unui guvern fascist planetar şi subjugarea populaţiei întregii planete.

Semnificaţiile esoterice ale lui 666

Există în Biblie o profeţie – Apocalipsa lui Ioan – care pomeneşte despre un mare guvern mondial. O caracteristică fundamentală a acestei guvernări va fi un sistem economic în care fiecare om va avea asociat un număr. Fără acest număr, nimeni nu va putea cumpăra sau vinde. Pentru a obţine acest număr, oamenii vor trebui să jure credinţă şi loialitate faţă de acest guvern mondial şi faţă de religia mondială stabilită atunci. Biblia spune că persoana care va primi acest număr nu va mai putea fi salvată.
De ce primirea acestui număr este un act atât de greşit? Apocalipsa lui Ioan spune că oamenii vor primi acest număr numai cu condiţia de a se supune şi de a jura credinţă guvernului mondial unic şi dictatorului acestuia. Cine nu va face aceasta, nu va putea obţine numărul respectiv, va fi sancţionat de noul sistem economic al Noii Ordini Mondiale şi nu va putea cumpăra sau vinde nimic. Însă supunerea faţă de acel dictator mondial şi faţă de guvernul său va însemna un act împotriva lui Dumnezeu, căci va fi, de fapt, supunerea faţă de Anticrist.

Numărul fiarei la loc de cinste

Ce înseamnă de fapt primirea acestui număr? Priviţi cu atenţie în jur. Până să ne dăm noi seama ce anume se petrece cu adevărat, aproape toate magazinele din care ne facem cumpărăturile au devenit pline de alimente, tricouri, agende, genţi, postere, reclame etc., inscripţionate cu tot felul de lozinci diabolice, care mai de care mai oribile, capete de morţi, diavoli în flăcări şi alte astfel de grozăvii cu chip de demon, care încet, încet au devenit o modă foarte apreciată, mai ales de către cei tineri. Am devenit atât de obişnuiţi cu aceste bizarerii malefice, încât prezenţa lor la tot pasul a ajuns să ni se pară normală.

Trupe de muzică modernă sau cântăreţi, care au un foarte mare succes la publicul tânăr, afişează cu naturaleţe numele sau numărul Anticristului; firmele ale căror logo conţine în mod stilizat, ascuns, acest număr satanic sunt din ce în ce mai numeroase; jocurile pe calculator pentru copii îi invită pe aceştia în lumile infernale; diverse jocuri pentru copii ce se vând în librării, în care ei sunt învăţaţi cum să facă magie neagră etc. Să nu mai vorbim despre diversele sisteme computerizate, codul de bare, cipurile biometrice etc. Toate acestea ne impregnează întreaga viaţă, zi de zi, cu numărul şi cu chipul fiarei, fără ca noi să fim conştienţi de acest lucru. Nu trebuie decât să fim puţin atenţi, pentru a observa peste tot în jurul nostru prezenţa acestuia.

Ştiinţa, în loc să facă eforturi să descopere, de exemplu, răspunsurile la întrebările esenţiale ale omenirii, munceşte cu râvnă să găsească cea mai bună modalitate de a ne însemna ca pe nişte vite, cu semnul fiarei, sub pretextul necesităţii odioaselor cipuri biometrice.

Iată doar câteva exemple din zilele noastre de vedete sau formaţii care proliferează din plin Numărul Fiarei:


Există numeroase trand-uri satanice foarte popularizate pe internet, unde site-uri întregi cu firme specializate în realizarea de logo-uri, fac reclamă la demoni.

Există produse din diverse domenii ce poartă chiar Numărul Fiarei: „Flamingo Computers anunţă lansarea oficială pe piaţa românească a sistemului Flamingo Diablo 666G, cea mai puternică configuraţie a acestui sistem…. Flamingo Diablo, câstigător a numeroase premii decernate de revistele de specialitate, se numără printre favoritele cititorilor acestor publicaţii…
Aprecierea şi succesul de care se bucură sistemul Diablo, încă de la lansarea primei variante în urmă cu opt ani, ne-a determinat să îmbunătăţim permanent acest sistem, care a devenit un adevărat trade mark pentru Flamingo.”

De parcă acestea nu ar fi îndeajuns, există până şi restaurante care şi-au luat astfel de nume diabolice, care mai de care mai oripilante („Sat-an”), care te invită să iei masa în Iad sau chiar să stai la masă cu Lucifer.
Şi lumea nu ia în seamă semnificaţia acestui nou trend, ba chiar agreează aceste bizare distorsiuni demoniace ca fiind ceva la modă, ceva cool!!! Aceasta este problema! Intrăm în lumea demonilor de bună voie, în mod inconştient, pentru că nu facem nici măcar minimul de efort de a judeca singuri ce se petrece de fapt şi ne lăsăm duşi de valul „noului”, al „ineditului”. Am face bine să deschidem larg ochii, căci direcţia în care merge societatea acum, nu este deloc una bună, pentru niciunul dintre noi!  

Codul de bare a făcut ceva foarte important pentru a ajuta aducerea în scenă a numărului 666, Semnul Fiarei

Codul de bare a deschis uşa (de fapt nu numai că a deschis-o, ci chiar a dărâmat uşa) către intrarea în „lumea digitală”. Acum totul este un număr. Totul primeşte un cod de bare. După cum a spus cineva, cu tristeţe, „Dacă există, pune-i cod de bare”.
Nu este uluitor faptul că după 25 de ani nimeni nu se mai gândeşte la codul de bare ca fiind un semn clar al implementării pretutindeni a numărului fiarei şi toată lumea îl acceptă ca fiind ceva firesc?
Companii demonice, produse demonice, logo-uri demonice


Ce mesaje transmit unele din cele mai mari corporaţii ale lumii prin alegerea numelor companiilor şi a logo-urilor lor? De exemplu, numele companiei „Lucent” este prin el însuşi îndoielnic. Unii spun că înseamnă Lucifer’s Enterprises (Fabricile lui Lucifer). Bineînţeles că purtătorul de cuvânt al companiei neagă cu vehemenţă această asociere.
Lucent Technologies testează pe piaţă cea mai nouă inovaţie în materie de software, ce poartă marca „Inferno”. Inferno! Ce mesaj încearcă să ne transmită această companie mega-gigant, cunoscută anterior sub numele de AT&T’s Bell Labs?

Lucent poate fi sau nu o firmă malefică, dar dacă este, ea are cu siguranţă multe surate. De exemplu, binecunoscuta firmă Reebok International, compania producătoare de încălţăminte atletică a lansat recent pe piaţă o nouă linie de încălţăminte de alergat pentru femei, cu numele Incubus. În tradiţia medievală, incubus este un demon care violează femeile în timpul somnului!
Când acest fapt a fost adus în mod public în atenţia managementului companiei, purtătorul de cuvânt a afirmat că nu ei aveau nicio cunoştinţă despre semnificaţia cuvântului incubus. Cât de credibilă este această afirmaţie în cazul acestei mega-companii care nu lasă cu siguranţă nimic la voia întâmplării, cu atât mai puţin numele unui nou produs lansat pe piaţă?

Honeywell, firma gigant de computere din Minnesota îşi obligă, mai nou, angajaţii (mare parte dintre ei creştini scandalizaţi de această iniţiativă anti-creştină) să participe la un nou program, numit „Diversity Training” (Pregătire în Materie de Diversitate), un seminar în cadrul căruia sunt ridicate în slăvi virtuţile şi beneficiile vieţii homosexuale.
De ani de zile, Honeywell deţine o companie subsidiară în Europa numită –credeţi sau nu – Lucifer Manufacturing! Exact, Lucifer. Probabil o altă surpriză stânjenitoare. Ar trebui să credem că executivii de la Honeywell nu aveau nicio idee despre cine este Lucifer?
Honeywell lucrează îndeaproape cu Oracle, o corporaţie de software activă în producerea tehnologiilor Big Brother. Împreună, Honeywell şi Oracle produc sisteme computerizate de control pentru Noua Ordine Mondială, inclusiv echipament de scanare pentru operaţiuni de securitate.
În SUA există şi alte companii care folosesc numele lui Lucifer, cum este, spre exemplu, Lucifer Lighting Co. Să fim serioşi! Ce proprietar de companie în toate minţile ar da companiei sale producătoare de becuri numele „Lucifer”?

Doar o coincidenţă?

Peste tot în lume, logo-urile diverselor companii par să ne transmită mesaje. Sunt oare formele acestor logo-uri doar nişte coincidenţe? Trebuie să admitem faptul că simbolurile asociate diverselor companii au semnificaţiile lor. Iată că Satana, „stăpânul temporar al acestei lumi” (II Corinteni 4:4), împreună cu „agenţii” săi este foarte ocupat în aceste vremuri să condiţioneze minţile oamenilor şi să le programeze simţurile cu tot felul de efecte vizuale şi sonore magice, captivante, fascinante, halucinante, pentru a le distrage atenţia de la ceea ce se petrece cu adevărat în lume.

Vi se pare normal ca demonii să fie atât de prezenţi în viaţa noastră?

Prezentat şi perceput ca fiind foarte la modă, numărul fiarei a căpătat o popularitate extraordinară, mai ales în rândul tinerilor. Vremurile în care oamenii preferau imaginile cu îngeri sau cu zâne, imaginile care evocă sentimente frumoase, înălţătoare, care te fac să simţi o stare de bine, de fericire sunt demult apuse. Locul acestora au fost luate de aceste vremuri în care demonii sunt la rang de cinste, iar îngerii sunt consideraţi demodaţi, fiind chiar ridiculizaţi. Ceea ce vedem în lume în aceste timpuri sunt de fapt semnele slăbiciunii noastre spirituale, îndepărtarea noastră de Dumnezeu, îndepărtarea de ceea ce este frumos şi sublim în fiinţa noastră şi în Universul în care trăim.

Neatenţia, nepăsarea şi lipsa de reacţie ne vor costa, până la urmă, libertatea!

Pentru cineva care priveşte cu atenţie în jur la ceea ce se petrece în societatea noastră modernă la ora actuală, este foarte lesne de observat că valorile morale şi spirituale au fost în mod evident răsturnate şi înlocuite cu opusul lor. Acesta este rezultatul de necontestat al planurilor criminale ale francmasoneriei mondiale, planuri ce au fost consemnate în protocoalele maeştrilor francmasoni şi care urmăresc cu încrâncenare să subjuge şi să îndobitocească întreaga planetă, pentru a o aduce la sclavie şi a o conduce astfel cu uşurinţă, în spiritul răului, al diabolicului, al satanicului şi împotriva lui Dumnezeu.

Toate aceste manipulări criminale, care au fost aplicate şi implementate pas cu pas, aproape pe nesimţite, în decursul timpului şi care ne pavează realmente drumul către o societate subjugată, anticristică, întunecată, ne-au adus în situaţia în care răul predomină – datorită ignoranţei majorităţii oamenilor, care sunt letargici, nepăsători sau ahtiaţi după bani şi interese proprii – în detrimentul binelui, al frumosul, al sublimului şi  dumnezeiescului.

Răspunsul majorităţii societăţii noastre la toate acestea este încă, din nefericire, aproape inexistent. Lipsa de reacţie a maselor de oameni vizavi de această situaţie realmente dezastruoasă, decadentă, în care a ajuns la ora actuală omenirea, încurajează şi chiar ajută extraordinar de mult implementarea continuă a planurilor criminale ale francmasoneriei mondiale pe întreaga planetă. Nepăsarea şi lipsa noastră de reacţie la ceea ce se petrece în jurul nostru ne va costa, în cele din urmă, libertatea, sub toate aspectele ei!

Citiţi şi:
Apocalipsa lui Ioan
Asaltul diavolilor

yogaesoteric
28 iulie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More