O minunată aventură spirituală începe pentru cei care sunt pregătiţi



Sub semnul lui Dhumavati

de Maria Nicola

Pe calea spirituală, o zi pierdută poate să însemne mai mult decât „doi paşi înapoi”. Continuitatea, perseverenţa, stăruinţa, consecvenţa, efortul constant, toate acestea sunt necesare pentru ca practica spirituală să rodească şi să producă transformări semnificative. Oare putem să ne luăm vacanţă pe calea spirituală? Adică, pentru o zi să nu ne mai gândim la Dumnezeu? Să nu ne mai străduim să trăim la înălţimea celor mai înalte idealuri ale noastre? Categoric, nu.

„Vacanţa” yoghină nu este în sens literal „vacanţă de la yoga”. Înseamnă în schimb vacanţă de la toate celelalte preocupări ale noastre care ne ţin ocupaţi tot timpul anului. Dacă în timpul anului deseori suntem mult prea ocupaţi pentru a pune practica spirituală pe primul loc, în vacanţă putem face un gest eliberator şi să lăsam acasă toate îngrijorările şi preocupările noastre curente, pentru a participa trup şi suflet la activităţile spirituale propuse în cadrul Simpozionului Internaţional de Yoga – Costineşti 2007.

Nenumăratele noastre preocupări, obligaţii, ţeluri, cele care ne fac să fim prea „ocupaţi” pentru a-i acorda lui Dumnezeu primul loc în viaţa noastră, ne ţin într-adevăr sub o veritabilă „ocupaţie”. Noi suntem în stare de asediu, asaltaţi de toate aceste aspecte cotidiene mărunte sau presupus importante, insistente şi sâcâitoare, care ne ţin mai tot timpul „ocupaţi”. Câţi dintre noi realizăm că, datorită puterii pe care lăsăm să o aibă toate acestea asupra noastră, ne suntem cei mai mari duşmani? Câţi dintre noi avem libertatea interioară de a profita de toate şansele spirituale minunate care apar în cursul vieţii noastre, şi care unele dintre ele poate sunt chiar unice pentru această existenţă? Câţi dintre noi descoperim că suntem uneori prea ocupaţi, prea puţin curioşi, deschişi sau atraşi de posibilitatea de a trăi anumite experienţe spirituale extraordinare? Atunci când analizăm cu luciditate motivele sau scuzele pe care ni le găsim de obicei pentru a amâna practica spirituală descoperim că sunt toate banale şi lipsite de importanţă.

La începutul Simpozionului Internaţional de Yoga Costineşti 2007 vă adresăm (practicanţilor yoga) invitaţia entuziastă de a participa cu deschidere, curiozitate, interes şi aspiraţie, la toate activităţile pe care vi le propunem în cadrul Simpozionului. Vă sugerăm să priviţi fiecare exemplificare spirituală, fiecare conferinţă, fiecare spirală, fiecare iniţiere, ca pe o şansă spirituală care vi se oferă, ca pe o veritabilă „hrană spirituală” care vă va ajuta ca, prin acumulare, să realizaţi adevărate salturi spirituale.

Prin tragere la sorţi, Marea Putere Cosmică DHUMAVATI a apărut ca fiind Marea Putere Cosmică sub oblăduirea şi inspiraţia căreia se va desfăşura întreaga activitate a Simpozionului Internaţional de Yoga din acest an.

În microcosmosul fiinţei umane Marea Putere Cosmică DHUMAVATI se manifestă în special sub forma Vacuităţii inefabile şi beatifice.
Energia sa subtilă specifică face, printre altele, posibilă negarea şi transcenderea suferinţei, a răului, a ignoranţei şi a inconştienţei. Privită din acest punct de vedere, se poate spune că Marea Putere Cosmică DHUMAVATI îl ajută cel mai eficient pe aspirantul sincer să depăşească rapid în existenţa lui şi, totodată, să transforme în ceva minunat tendinţele sale inferioare cum ar fi: incompetenţa, lipsurile, frustrările, stările de gol, plictiseala, suferinţa. Prin comuniunea amplă şi profundă cu sfera infinită de forţă a Marii Puteri Cosmice Dhumavati, aceste aspecte inferioare pot fi cel mai uşor anihilate şi sublimate în elevatele energii ale Vidului Beatific Divin.

Marea Putere Cosmică Dhumvati ne poate ajuta să atingem starea de detaşare eliberatoare faţă de toate ataşamentele noastre limitatoare, fie că este vorba de lucruri, fiinţe, sau acele preocupări inferioare care ne fac deseori să nu acordăm atenţia şi importanţa cuvenită şanselor spirituale.

Programul de meditaţii din cadrul Simpozionului Internaţional de Yoga Costineşti 2007

yogaesoteric
3 august 2007

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More