Un design nou pentru yogaesoteric

de Maria Nicola
redactor-şef yogaesoteric
 

Dragi cititori,

 

Săptămâna aceasta vă întâmpinăm cu un nou design, care sperăm să vă facă mai plăcută şi  uşoară navigarea pe site-ul nostru. Vă invităm să exploraţi pe îndelete coloana centrală de articole de yoga şi spiritualitate, precum şi casetele speciale cu articole de actualitate, articole recomandate şi dezvăluiri despre fracmasonerie.
 
Dacă aţi participat săptămâna trecută la spirala YANG care s-a organizat în Bucureşti, sau dacă nu aţi participat şi sunteţi curioşi să aflaţi care a fost atmosfera, am reunit câteva relatări sub titlul „O nouă meditaţie în spirală a atras mii de yoghini în Bucureşti.” Din păcate, în presă au mai apărut ceva calomnii despre yoghini, calomnii care ne-au determinat să facem la rândul nostru o anchetă. Am descoperit că la sursa acestora se află un mai vechi „amic” al yoghinilor, care ani de zile a scris aberaţii despre MISA. Mai multe detalii în grupajul de două articole „Când «investigatorul» se transformă în instigator.”
 
Dintre noile apariţii ale săptămânii, vă recomandăm un articol zguduitor preluat din celebra revistă Nexus (pentru cititorii care cunosc limba engleză). Articolul „Toxic secrets: Fluoride and the A-Bomb Program” trage un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi. Ştiaţi că apa de la robinet şi pasta de dinţi conţin o doză mare dintr-o otravă cumplită? Citind acest articol o să vă convingeţi că nu este de glumit cu fluorurile…
 
Vă mai oferim în această săptămână o secvenţă de articole despre fazele lunii. Grupajul de cinci articole intitulat „Luna ne influenţează viaţa, dar şi evoluţia spirituală” vă pune la dispoziţie o serie de elemente iniţiatice privind incidenţa energiilor lunare asupra vieţii noastre. Vreţi să ştiţi ce activităţi sunt indicate când luna este în descreştere, ce aspecte sunt favorizate de luna în creştere sau ce şanse spirituale vă oferă momentele privilegiate ale ciclului lunar?
 
O nouă apariţie şi la capitolul de Tantra. Subiectul orgasmului pare să nu poată fi niciodată epuizat. „Orgasmul – dansul extatic al energiilor” merge mai departe decât a compara fuziunea amoroasă cu dansul frenetic. Ca să beneficiaţi de trăiri extraordinare, e necesar să cunoaşteţi ce posibilităţi vă oferă Tantra şi care sunt metodele adecvate care vă permit să ajungeţi la aceste realizări de vârf.
 
Arhitectura iniţiatică – Egiptul antic şi descoperirea centrilor de forţă” vă invită la o călătorie iniţiatică în Egipt. O călătorie prin templele Egiptului, asimilată cu călătoria iniţiatică interioară care ne permite să ne descoperim tainele universului nostru lăuntric.
 
Nu în ultimul rând, vă oferim un articol clasic de yoga, un fragment din una dintre cele mai frumoase cărţi cu povestiri cu şi despre yoghini, scrise de un mare yoghin, „Relatările unui discipol despre maeştrii spirituali din Himalaya”. Cartea lui Atmananda nu este la fel de cunoscută ca şi Autobiografia unui yoghin a lui Swami Yogananda, dar are aceeaşi amprentă a autenticităţii spirituale. „Orice maestru a fost mai întâi discipol” este titlul sub care am reunit câteva povestiri legate de transcenderea egoului.
 
Am lăsat la urmă cel mai inedit articol publicat în această săptămână. Acesta descifrează tainele unui banal subiect cotidian, despre care poate vă veţi convinge acum că nu ştiaţi prea multe lucruri. Ce sunt de fapt banii? Cum ne influenţează ei viaţa din punct de vedere ocult? V-aţi întrebat vreodată? Detalii ezoterice despre acest subiect incitant citiţi în articolul „Banii: o descifrare ezoterică a unui «rău necesar» .”
 
Vă urăm lectură plăcută şi vă mulţumim că aţi ales site-ul yogaesoteric!
 

yogaesoteric
24 octombrie 2006

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More