Eşti ajutat atunci când îi ajuţi pe alţii

Simt nevoia de a vă împărtăşi o „întâmplare” aparent banală, dar cu o încărcătură sufletească enormă pentru mine. A fost dat să fiu întrebat dacă nu cumva vreau să mă alătur unui tapas de grup pentru o persoană bolnavă. Tapasul consta din meditaţii şi binecuvântări realizate în fiecare seara la o oră prestabilită. Am fost de acord să-mi aduc şi eu contribuţia în  AJUTORAREA acestei persoane.

După o meditaţie foarte frumoasă din cadrul acestui tapas am realizat că de fapt atunci eu nu o ajut doar pe acea persoană, ci mă ajut şi pe MINE. Prin tot cea ce fac pentru alţii, necondiţionat, se revarsă asupra mea GRAŢIA DOMNULUI.

DA. Este foarte rău că există atâta suferinţă, precum boala persoanei respective, dar fără aceste lucruri progresul nu ar fi cu putinţă. Eram conştient de această realitate şi înainte, dar numai atunci am simţit-o cu adevărat.

Am participat la tapasurile comune pentru şcoala noastră de yoga, pentru că am văzut cum ne sunt refuzate dreptatea şi adevărul. Am crezut că o fac pentru şcoală şi pentru oamenii care sunt cei mai vizaţi de aceste nedreptăţi (mentorul nostru spiritual Gregorian Bivolaru, cei care au avut de suferit în urma evenimentelor din martie anul trecut etc.), dar de fapt totul era, şi este, pentru mine.

Atunci am fost foarte recunoscător pentru tot şi mi-au trecut prin mine următoarele gânduri:

Am crezut că ştiu tot despre viaţa mea dar mi-am dat seama că defapt eram un ingnorant.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Am crezut că prin intelect voi înţelege Universul şi legile sale, acum mă mulţumesc să Te simt în inima mea, pe tine, Doamne.
Pentru asta îţi mulţumesc,DOAMNE!

Am crezut că pot distinge între bine şi rău, dar mi-am dat seama că de fapt sunt fără hartă, pierdut în lumea asta de aparenţe înşelătoare.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Am căutat mereu drumul meu în viaţă. Am învăţat multe prin şcolile prin care am trecut dar lipsa de profunzime am completat-o (şi o fac şi acum) prin yoga.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Am şansa de a practica yoga şi prin aceasta de a mă întâlni cu oameni extraordinari.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Am crezut că o cale spirituală este privită cu mult respect de către toţi semenii mei, dar trebuia să-mi dau seama că nu-i chiar aşa.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Tu m-ai creat după chipul şi asemănarea ta. Eu am început să mă cunosc prin Tine.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Am renăscut aici şi acum pentru că simt importanţa momentului de faţă, când este nevoie de unitatea tuturor celor care sunt de partea Ta.
Pentru asta îţi mulţumesc, DOAMNE!

Îţi mulţumesc, DOAMNE! şi… Facă-se voia Ta!

 
Scrisoare primită de la S.E., anul IV 

*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa

redactie@yogaesoteric.net

.  Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 

yogaesoteric

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More