Stanley Meyer, unul dintre inventatorii motorului cu apa, a murit la restaurant strigând: «M-au otrăvit!»

Știaţi că vehiculele care funcționează cu apă există de mulţi ani? Dacă vă informați doar din mass-media principală probabil că nu, deoarece acolo nu se pomenește nimic despre acest subiect. Ceea ce este chiar și mai deranjant, este faptul că, în mod bizar, inventatorii fie au încetat să mai lucreze la proiectele lor, din cauza intimidărilor la care au fost supuşi, fie au decedat în circumstanţe mai degrabă stranii.

Interesul Pentagonului pentru motorul cu apă

După spusele lui Stanley Meyer, o maşină echipată cu un motor hidraulic poate traversa Statele Unite de la un capăt la altul cu 83 litri de apă. Inventatorul a subliniat că apa purificată, apa de robinet sau apa sărată sunt opţiuni viabile drept carburanţi pentru motorul cu apă.

Stanley Meyer era sigur că munca sa a fost recunoscută de alte instituţii, deoarece a obţinut interesul Pentagonului şi chiar a fost onorat pentru ceea ce a făcut. De asemenea, British Advanced Energy Institute a trimis un reprezentant pentru a-i studia cercetările şi rezultatele la care a ajuns. Mai târziu, ei au confirmat aceasta declarând că: „am trimis recent o delegaţie pentru a observa munca lui Stan, pentru a o evalua cu adevărat. Este una dintre invenţiile cele mai importante ale secolului.ˮ

Din nefericire, fără să ştie, aceleaşi persoane care păreau că îi recunosc meritele au condus la declinul său misterios. Viaţa lui Stanley Meyer a fost curmată brusc într-o zi în timp ce lua cina cu fratele său geamăn şi câţiva investitori belgieni. Scopul cinei era acela de a sărbători încununarea muncii lor – vehiculul care funcţiona cu apă fusese brevetat.

Totul se derula normal, până când Meyer a băut din cana sa cu suc de merişoare. Brusc, el a început să se sufoce, și-a dus mâna la gât în timp ce s-a ridicat şi s-a îndreptat cu viteză afară din restaurant, vomitând violent. Dându-și ultima suflare în braţele fratelui său, a rostit ultimele sale cuvinte: „m-au otrăvitˮ.

Raportul medicului legist asupra morţii lui Stanley Meyer

Deși cauza morţii a fost în mod oficial clasată ca anevrism cerebral, este extrem de suspect faptul că ultimele sale cuvinte au fost acelea ce arătau o tentativă de asasinat.

Este evident că vehiculul inventat de Meyer, care funcţionează cu apă, putea fi un obstacol imens pentru beneficiile industriei petroliere. Așadar este posibil ca societăţile industriei petroliere să fi pus totul la cale pentru a comite cu sânge rece această crimă, cu scopul de a opri potenţiala ameninţare?

Un fapt este cert, multă lume era foarte interesată de munca lui Meyer. Marile companii petroliere, firme de investiţii, conform zvonurilor și guvernul era de asemenea interesat.

În final, Stanley ar fi primit oferte enorme pentru brevetul său, de ordinul a un miliard de dolari, de la grupuri atât de importante. Cu toate acestea, el a declinat toate ofertele deoarece principalul motiv al construirii unui motor cu apă era acela ca marile companii petroliere şi ţările să înceteze să mai abuzeze de consumatori. Din păcate, acest deziderat nu a mai apucat să prindă contur și, aşa cum ştim, preţurile petrolului şi al gazelor au escaladat, în timp ce vehiculul cu apă nu a mai fost introdus pe piaţă.

Stanley era o persoană rară, unul dintre puținii oameni care doresc cu adevărat să facă lumea mai bună prin intermediul muncii lor.

Există semne de întrebare referitoare la motivul pentru care mass-media nu a spus niciun cuvânt despre ceea ce s-a petrecut cu Stanley Mayer şi despre munca sa!

Dacă ne dorim o lume în care să beneficiem cu toții de energie liberă, este necesar să susţinem oameni precum Stanley Meyer. El a afirmat cu privire la aceasta:
„Dacă toată lumea s-ar putea pune de acord, fără instituţii politice în discuţie, nicio multinaţională nu ar putea să ne învingă.ˮ

Biografie succintă

Inginer în domeniul electricităţii, posedând o mare experienţă, Stanley a studiat procesul de fuziune a hidrogenului la temperatura ambiantă.

A fost autorul a diferite brevete în domeniul oceanografiei, monitorizării cardiace şi sistemelor de validare bancare (42 în total, dintre care 10 în Canada). Începând din 1989, el a avut parte de un tratament special la biroul de brevete: câteva dintre brevetele sale au fost acceptate în 1993. Cea mai mare parte dintre ele țin de secţiunea 101, unde acordarea brevetului depinde de o demonstraţie reuşită. În acest birou, brevetele lui Meyer au fost expediate în 8 luni, ceea ce reprezintă o scurtă întârziere, probând faptul că cei responsabili au considerat că această tehnologie era importantă, cu atât mai mult cu cât se menționează că 200.000 de cereri de acordare de brevete erau în aşteptare.

Stanley Meyer a lucrat pentru fundaţia Batelle în Ohio, pentru punerea la punct a proiectului Gemini al NASA şi, de asemenea, la sistemul de alimentare cu energie pe conceptul EBED, pentru proiectul Războiul Stelelor.

A avut societăţi care fabricau astfel de echipamente şi a ocupat funcţii de co-sponsorizare în lumea afacerilor internaţionale.

Împreună cu fratele său, fost inginer electric la USAF, el a pus la punct o afacere de mai multe milioane de dolari în domeniul transportului şi pieselor de schimb.

Avea un spirit întreprinzător. Tehnologia Water Fuel Cell (WFC – numele tehnologiei şi societăţii lui Meyer) este proprietatea lui Stanley A. Meyer din Grove City, Ohio. În prezent, WFC Interantional nu are reprezentanţi oficiali în Anglia. Dar, în ciuda controverselor, în Regatul Unit, membrii din parlament și cercetători ştiinţifici din Ministerul Apărării studiază WFC a lui Meyer, ca de asemenea mari grupuri industriale şi guverne din străinătate.

Mayer și-a finanţat singur munca ştiinţifică, recunoscută şi recompensată de organisme naţionale şi internaţionale, şi a fost ales inventatorul anului de publicaţia americană Who’s Who, în 1993. Ulterior el a primit finanțări substanţiale din Canada, Anglia şi Suedia.

Citiți și:
Bizara «îngropare» a invențiilor de tipul free energy și sfârșitul suspect al câtorva cercetători geniali
Tehnologia Keshe – o posibilă cale de a revoluţiona umanitatea (I)
O genială invenţie românească ar putea transforma lumea! Maşina care poate merge 5.000 de kilometri cu numai trei litri de apă!

 

yogaesoteric
13 septembrie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More