S-a reușit ceea ce părea a fi imposibil: fizicienii au creat, în laborator, materia supersolidă. Paradoxal, aceasta se comportă ca un… superfluid!

 

Oamenii de știință de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au creat, recent, o formă de materie cu totul nouă: materia supersolidă! Mai înainte, fizicienii teoretizau că materia supersolidă ar putea exista, numai că încă nu se reușise observarea sau crearea ei în condiții de laborator.

Când vine vorba despre stările de agregare ale materiei, ne gândim la lichide, gaze și solide. La școală, ni să dădea exemplul apei (prezentă în Natură ca lichid, vapori și gheață), pentru a ne ajuta să pricepem rapid ce reprezintă cele trei stări de agregare. La cele trei forme de agregare „clasice” se adaugă și plasma. Dar noua descoperire se referă la cu totul altceva, la starea supersolidă. Materia aflată în această stare prezintă, potrivit MIT, un „amestec de proprietăți ale solidelor cu acelea ale superfluidelor”.

A fost luat un gaz superfluid, numit condensat Bose-Einstein, care a fost modificat cu ajutorul unor lasere pentru a fi generată o fază cuantică a materiei, care posedă o structură dură (la fel ca materia solidă), dar care, de asemenea, se poate scurge cu ușurință, asemenea unui superfluid.

Conducătorul proiectului de cercetare este profesorul Wolfgang Ketterle de la MIT, laureat al premiului Nobel pentru fizică (în 2001) pentru participarea sa la activitatea de descoperire a condensatului Bose-Einstein. Acesta a afirmat, în legătură cu recenta reușită, că „este contrar așteptărilor obișnuite ca un material să constituie o combinație de soliditate și superfluiditate”, precizând că în situația în care cafeaua dintr-o ceașcă ar fi superfluidă iar cineva ar agita-o, ea ar continua să se rotească, în ceașcă, la nesfârșit (sau, oricum, foarte multă vreme, am zice noi).

Recenta reușită a oamenilor de știință a fost publicată în revista Nature. Fizicienii intenționează să experimenteze mai mult cu supersolidele, care pot exista, actualmente, la temperaturi foarte scăzute, sub „condiții de vacuum ultra-înalte”, după terminologia întrebuințată la MIT.

După cum se arată în revista Nature, oamenii de știință elvețieni au raportat, la rândul lor, că un alt mod de a aduce materia în starea supersolidă este folosirea unor oglinzi opuse (în camere de rezonanță optică).


Citiţi şi:

Savanţii au descoperit o nouă fază a materiei: cristalele de timp

A fost descoperită o a doua stare lichidă a apei. Asta înseamnă că, în total, apa poate fi găsită în patru stări!

 

yogaesoteric
4 septembrie 2017

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More