Un membru al Congresului SUA a vizitat în secret Siria şi acum cere Americii să nu mai susţină teroriştii

 

Reprezentanta SUA în Hawaii, liderul democrat Tulsi Gabbard, a cerut Americii să oprească războiul ilegal care are loc în Siria după ce aceasta a vizitat Damascul şi Alepul. În timpul excursiei, aceasta a discutat cu civili, lideri religioşi, reprezentanţi ai opoziţiei şi cu preşedintele Assad.

Gabbard a precizat că această călătorie pe care şi-a finanţat-o timp de 7 zile spre Liban şi Siria a avut ca scop aflarea directă a adevărului. Misiunea a fost secretă din motive de securitate.

Aceasta a vorbit şi cu studenţi sirieni, antreprenori, profesori de prestigiu, asistenţi sociali, lideri religioşi şi în special cu refugiaţi.

Gabbard afirmă că până şi cei care alcătuiesc opoziţia faţă de putere consideră că revolta iniţial paşnică a lor a fost deturnată de jihadişti finanţaţi şi susţinuţi de Arabia Saudită, Turcia, Quatar şi Statele Unite ale Americii.

Contrar discursului oficial din SUA, care spune că grupurile de terorişti cum sunt Statul Islamic şi Frontul Al-Nusra ar putea fi „separate” de opoziţia moderată care luptă de partea lor, Gabbard a explicat că sirienii cu care a vorbit nu fac distincţia dintre diferitele grupări de militanţi.

„Mesajul lor pentru americani este puternic şi consistent: nu există diferenţă între rebelii «moderaţi» şi al-Qaeda (al-Nusra) sau ISIS – sunt acelaşi lucru”, a mai adăugat reprezentanta Congresului SUA.

Citiţi şi:

Carla Ortiz, după opt luni petrecute în mijlocul evenimentelor din Siria, ridiculizează propaganda occidental

E-mailurile lui Hillary Clinton arată că aliaţii SUA au sponsorizat Statul Islamic. Serviciile secrete americane au văzut în ISIS o oportunitate

 

yogaesoteric
23 februarie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More