UMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (I)

Un domn mai în etate îi spune unui tânăr:
– Eu îi compar pe majoritatea parlamentarilor și pe alţii ce sunt asemenea lor cu o broască ţestoasă ce stă pe vârful unui stâlp.
Intrigat, tânărul îi răspunse:
– Eu nu înţeleg această analogie… Ce vreţi să spuneţi, domnule?
Domnul explică în continuare, netulburat:
– Dacă te plimbi prin țară și vezi cumva o broască ţestoasă stând în echilibru pe vârful unui stâlp, ce poţi atunci să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe fața tânărului, domnul continuă cu explicaţia:
– În primul rând: nu înţelegi cum de A AJUNS acolo.
În al doilea rând: nu-ți vine să crezi că STĂ acolo.
În al treilea rând: știi sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
În al patrulea rând: e clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
Și, în fine, în al cincilea rând: eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.

☺ * ☺ * ☺

Ea:
– Să ştii că mi-am dat seama că ai chef de ceartă.
Adică luni, marţi, miercuri… toată săptămâna ţi-au plăcut macaroanele cu brânză gătite de mine, iar acum, dintr-o dată, brusc, nu îţi mai plac!

☺ * ☺ * ☺

– La fiecare întâlnire, logodnicul meu vine nebărbierit! Ce aș putea face?
– Ai urmărit vreodată să fii punctuală?

☺ * ☺ * ☺

Cam aşa e omul…
Când nu are bani, mănâncă chiar și legume sălbatice acasă;
Când are mulți bani, mănâncă aceleaşi legume sălbatice într-un restaurant foarte scump și pretenţios.
Când nu are bani, merge la slujbă pe bicicletă;
Când are mulți bani, merge pe bicicleta de cameră pentru exerciţii gimnastice.
Când nu are bani, aleargă ca să-şi câştige pâinea;
Când are mulți bani, aleargă ca să ardă grăsimile în exces.
Când nu are bani, îşi doreşte cu ardoare să se căsătorească;
Când are mulți bani, îşi doreşte să divorţeze.
Când nu are bani, soția îi devine secretară;
Când are mulți bani, secretara devine amantă și apoi soție. 

☺ * ☺ * ☺

Discută între ei doi drogaţi:
– Astăzi e vineri?
– Tâmpitule, astăzi e marţi.
– Aha, deci ieri a fost vineri…
– Mă cretinule, ți-am spus: ieri a fost luni!
– Deci mâine e vineri?
– Imbecilule, gândește-te: mâine e miercuri!
– Deci, fă-mă să înţeleg: săptămâna asta chiar nu avem zi de vineri?

☺ * ☺ * ☺

Urgent! Un copil are mare nevoie de ajutor!!!
Copil de 45 de ani are o nevoie urgentă de un Audi R8 și de o fată foarte frumoasă, blondă sau brunetă, orice grupă sanguină, mărimea sutienului 3 sau 4! Distribuiţi, vă rugăm, în mod gratuit acest mesaj umanitar!

☺ * ☺ * ☺

Intră un tip într-un sex-shop și, după ce se tot învârte în jurul unei păpuşi gonflabile umflate vreo 15 minute, îl întreabă pe vânzător:
– Când e fabricată?
Vânzătorul verifică în calculator și apoi îi răspunde:
– 10 ianuarie 2015.
– Aaaa, nu!! Capricorn nu vreau!!

☺ * ☺ * ☺

Anunţ important:
Caut o persoană de mare încredere și discretă cu care să pot să deschid un magazin mare de electronice.
Cerinţe: fes și levier. Rog seriozitate!

☺ * ☺ * ☺

Doi canibali tocmai stăteau de vorbă, iar unul dintre ei se vaită că îl doare capul.
Celălalt îi spune:
– Ce să-ţi fac dacă te-ai învățat să înfuleci numai intelectuali?

☺ * ☺ * ☺

Doi foşti colegi de clasă se întâlnesc după mulți, mulți ani.
– Ce mai faci, dragul meu? Cum o mai duci, observ că ai o uniformă de pompier pe tine.
– Păi da, ştii prea bine că încă de mic visam să ajung pompier. Dar tu? Ce mai faci?
– Pai m-am căsătorit și am o fetiţă de 5 ani și un băieţel de 3 ani. Și culmea, băieţelul meu visează și el să ajungă pompier. Poate-mi dai și mie nişte sfaturi pentru el.
– Păi, pentru început, eu zic să cumperi o bară s-o pui în mijlocul camerei lui, ca el să se poată obişnui să coboare în viteză pe acea bară.
– Mulţumesc, aşa o să fac.
După vreo 20 ani se întâlnesc iar cei doi.
– Salut, te văd cam abătut, a ajuns băiatul tău pompier?
– Nu! N-a ajuns, a constatat că vrea să devină medic.
– Super! Dar totuşi de ce eşti aşa supărat?
– Păi… datorită acelei bare fiica mea a ajuns dansatoare de striptease!!!

☺ * ☺ * ☺

Într-o firmă mare intră nişte indivizi mascaţi:
– Acesta este un jaf! strigă unul dintre ei.
Casiera exclamă uşurată:
– Vai, ce m-am speriat! Am crezut că e garda financiară.

☺ * ☺ * ☺

Un hoț ameninţă un om pe stradă:
– Dă-mi banii tăi!
– Să ştii că eu sunt un politician.
– Atunci, dă-mi toți banii mei!!!

☺ * ☺ * ☺

Un măcelar vede intrând în magazinul său un câine cu o bancnotă de 10$ și un bilet pe care scria: „10 antricoate de miel, vă rog”. Amuzat, ia banii, pune antricoatele într-o pungă în gura câinelui și închide repede magazinul. Îl urmăreşte pe câine și vede cum se opreşte la culoarea verde a semaforului, se asigură apoi în ambele sensuri și traversează în stația de autobuz. Câinele verifică după aceea lista cu orarul autobuzelor și se aşează pe bancă. Când autobuzul apare, se uită să verifice numărul autobuzului, apoi urcă. Măcelarul îl urmează perplex.
După un timp, câinele merge în față, se așează pe labele din spate și apasă butonul „Stop”, iar măcelarul îl urmează afară. Câinele aleargă apoi până în fața unei case și lasă punga la intrare. Se întoarce după aceea pe alee, mai face o cursă și latră către ușă. Și latră, și latră. Niciun răspuns.
Atunci sare pe perete, aleargă în jurul grădinii, iar apoi bate cu capul de geam, sare și aşteaptă din nou la ușă. Un tip corpolent iese înjurând și bombănind câinele.
Măcelarul începe atunci să strige la tip:
– Ce faci, domnule, nu observi? Câinele ăsta este un geniu!
Stăpânul îi răspunde:
– Geniu, da’ de unde! Este a doua oară săptămâna asta când îşi uită cheia de la intrare.

MORALA: Chiar și unele genii pot fi distrate și uituce.

☺ * ☺ * ☺

Imediat după terminarea filmului, o femeie îşi zăreşte soţul cu două rânduri mai în față și îi strigă:
– Auzi, nesimţitule… aici eşti, în timp ce eu sunt la mama să fac zacuscă?

☺ * ☺ * ☺

O doamnă frustrată se duce la medicul ginecolog. Începe medicul să o consulte, iar la un moment dat îi sună telefonul. Cu o mână în „problema” doamnei, cu cealaltă pe telefonul mobil, începe să poarte o discuţie cu soția, gesticulând în acelaşi timp cu mâna „ocupată”:
– Da, dragă, așa cum ți-am spus, o iei prima la stânga, apoi faci sensul giratoriu, apoi a doua la dreapta și apoi o ții așa tot înainte. Înainte, dragă, ai înţeles, tooot înainte.
Și apoi închide telefonul. La care pacienta, cu fața roşie de emoţie și transpirată toată de plăcere îi spune medicului:
– Domnu’ doctor, vă supăraţi dacă vă rog să mai repetaţi de încă trei ori adresa? Dar de data asta vă implor să insistaţi mai mult în sensul giratoriu!

☺ * ☺ * ☺

Într-un oraş negru-negru, pe o stradă neagră-neagră, într-o casă neagră-neagră, într-un apartament negru-negru, stă un bărbat negru-negru și își spune:
– Niciodată nu am să mai încarc singur cartuşul de la imprimantă!

☺ * ☺ * ☺

Un oltean e condamnat la moarte prin electrocutare.
Este aşezat pe scaunul electric și întrebat care e ultima lui dorinţă.
Olteanul răspunde voios:
– Să mă ţineţi de mână!

☺ * ☺ * ☺

Vine un autocar plin cu turişti americani și aceștia văd niște ţărani români că erau la sapă și întreabă:
– Work, work!?
La care ghidul răspunde:
– Nooo… Hobby, hobby!

☺ * ☺ * ☺

Într-o noapte doi pădurari tocmai merg prin pădure să facă nişte controale și iată că dau de unu’:
– Bă, stai așa, ce faci cu lemnele alea din spate?
– Le dau la iepuri!
– Și dacă nu le mănâncă?
– Le bag pe foc.

☺ * ☺ * ☺

La ora trei noaptea, când noul preşedinte american Trump tocmai dormea buştean, sună prelung telefonul:
– Alo, domnu’ Trump? – se aude o voce.
– Da, zice Trump somnoros.
– Iertaţi-mă că vă trezesc, sunt eu, hackerul Guccifer din România. Nu v-am sunat să vă felicit, pentru că știți bine: eu v-am făcut preşedinte, spărgându-i e-mailul lui Hillary. V-am sunat acum în legătură cu cei trei extratereştri care vă vând tehnologie din altă galaxie.
– Cum, zice mirat Trump, tu ştii secretul nostru cel mai bine păzit și pe care și eu l-am aflat abia acum șapte ore?!
– Da, spune Guccifer, este bine să nu mai cumpăraţi nimic de la ei. Le-am spart e-mailurile… sunt chinezi!

☺ * ☺ * ☺

Două blonde la telefon:
– Vai fată, să vezi ce mi s-a întâmplat! Nebunu’ de bărbatu-meu a plecat în delegaţie și iar mi-a pus centura de castitate, îţi vine să crezi?! Mor de ciudă! Da’ tu ce mai zici, apropo, am auzit că și al tău e plecat, aşa-i?
– Îhmmm… hmmm!!!

☺ * ☺ * ☺

Rabi Iankl avea un câine de rasă. Într-o zi citește-n ziar că la Paris, pentru 5.000 de euro, câinele poate fi învăţat într-o săptămână să vorbească. Imediat îl cheamă pe fiul său Moishole și îi dă 5.000 de euro ca să plece cu câinele la Paris. Băiatul ia banii și pleacă cu câinele la Paris. Acolo, în două zile face praf toţi banii pe felurite distracţii.
Toată noaptea nu doarme îngrozit la gândul că rabinul o să-l omoare că a cheltuit toți banii. În ziua următoare, Rabi Iankl telefonează ca să afle cum progresează câinele.
Moishole îi spune că totul merge strună.
– Cum adică, a început deja să vorbească?
– Turuie ca o morișcă. Apropo, tată, tu mai faci amor cu secretara?
– Cine ţi-a spus asta?
– Câinele!
– Auzi, lasă câinele la Paris și vino imediat acasă!!!

☺ * ☺ * ☺

Doi programatori discută într-un bar:
– Vezi tipa aceea? Vezi ce „properties” are?
– Da. Am testat-o aseară… sunt „read-only”.

☺ * ☺ * ☺

Un bărbat intră într-un magazin de animale și începe să se plimbe printre cuşti. Merge el ce merge și vede dintr-o cuşcă o maimuţă care costă 5.000$. Uimit, se duce la vânzător:
– Domnule, ce ştie maimuţa asta să facă pentru cei 5.000$?
– Păi ştie Windows 95, 98, 2000, Word, C+, Visual Basic și ştie să se joace la calculator!
– Hmm, bună maimuţă, atunci chiar merită!
Pleacă el să se mai plimbe și vede într-o cuşcă o maimuţă care costă 10.000$.
– Ce ştie maimuţa asta să merite 10.000$?
– Păi ştie Linux, Unix, Corel, C++, Autocad.
– Uau! Nici eu nu știu toate astea. Merită cu adevărat!
Se mai plimbă el ce se mai plimbă și vede într-o cuşcă o maimuţă cu 20.000$. Neîncrezător, îl întreabă pe vânzător:
– Dar maimuţa asta ce ştie?
– Nu am văzut-o făcând nimic, dar celelalte două o numesc Project Manager!

Citiți continuarea

aici

Citiți și:

Umor stenic și binevenit

UMOR STENIC PENTRU RÂSOFILII ÎNCEPĂTORI

Anecdote istorice

 

yogaesoteric
6 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More