Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Geniile citesc gândurile lui Dumnezeu

de Zoltan Marosy

În 23 noiembrie 1654, filozoful, matematicianul şi fizicianul care a inventat prima maşină de calcul are o trăire extatică. „Tată drept, lumea nu Te-a cunoscut deloc, dar eu Te-am cunoscut! Bucurie, bucurie, bucurie şi plâng de bucurie”, notează Blaise Pascal în jurnalul său.
 
Unii savanţi nu mai au dubii. Şi ştiinţa este opera lui Dumnezeu, iar descoperirile pe care le fac ei sunt un fel de primă intuire a miracolului.
Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera. Este un îndemn rostit acum două milenii, dar se aude cu un sens reînnoit în zilele noastre. Multe religii consideră că drumul către dumnezeire se face cu ceea ce are omul la îndemână, mijloacele care îi sunt lui accesibile.
 
Natura înconjurătoare este permanent un subiect de meditaţie. Dar cum o înţelegem şi o definim depinde în bună măsură de KARMA colectivă, care depinde la rândul său de YUGA, era spirituală în care se află planeta noastră. Străvechi texte indiene vorbesc despre diferite faze ale umanităţii: era de aur, SATYA, era de argint, TRETA, era de bronz, DVAPARA, şi era de fier, KALI. În fiecare vârsta a omenirii sunt preponderente anumite energii – anumite frecvenţe de vibraţie – care determină calitatea vieţii şi a conştiinţei pe Pământ. Ştiinţa a evoluat şi pare pregătită să deschidă o cale către cunoaşterea Adevărului sacru, pe care îl proclamă până mai deunăzi doar mistica. Deşi asemenea amănunte biografice nu sunt de notorietate, savanţi celebri şi-au făcut descoperirile revoluţionare în timpul unor stări extatice. Chiar dacă au vrut sau nu au vrut (cei mai îndărătnici), ei au ajuns să recunoască în acele momente speciale existenţa lui Dumnezeu.
 
Este cazul lui Pascal. Pentru căutătorii spirituali, convertirea sa spectaculoasă are valoarea unui mesaj. Este ca şi cum o realitate mai înaltă s-a manifestat în şi prin scepticul om de ştiinţă pentru a ne încredinţa că adevarata natură a cunoaşterii se revelează în starea de profundă unire cu Conştiinţa Supremă.
În general biografii lui Newton, părintele mecanicii clasice, au neglijat latura spirituală a vieţii sale. Marele fizician are pe nedrept o faimă de ateu, atâta timp cât în prefaţă operei sale scrie: „Cu ajutorul lui Dumnezeu”, iar printre manuscrisele descoperite după moartea sa se află o mulţime de studii despre alchimie şi Biblie.
Iată, aşadar, că pentru asemenea savanţi adevărul este mai presus de viziunea care se poticneşte la graniţa materiei.

Se impune o etică a cunoaşterii
 
Multe fiinţe cu o cunoaştere modestă au avut revelaţii ale naturii divine. În acelaşi timp, oameni care nu sunt pregătiţi neapărat pentru un anumit domeniu au făcut mari descoperiri ştiinţifice. Einstein, de exemplu, a fost doar un „simplu” subinginer, considerat nu de puţine ori prost sau chiar nebun.
Clarvăzătorii şi iniţiaţii au o explicaţie surprinzătoare: asemenea oameni nu sunt îngreunaţi de cunoaşterea sterilă, de aceea mintea lor poate fi penetrată de Conştiinţa divină care sădeşte germenele adevărului spiritual. Trăirile mistice declanşează stări speciale de conştiinţa şi diferite moduri de a le exprima. Conform învăţăturilor yoga atât starea de trezire spirituală, cât şi starea de descoperire genială sunt atribute ale purei Conştiinţe divine. Nu informaţiile pe care le intepretează inteligenţa aduc bucurie şi trăiri extatice, ci uimirea, iubirea sau sincera deschidere către necunoscutul şi miraculosul etern, Dumnezeu.
 
După ce şi-a demonstrat teoria referitoare la natura luminii Einstein a fost întrebat de ziarişti cum a reuşit să depăşească bariera impusă de un alt renumit om de ştiinţă care, folosind aproximativ aceleaşi idei şi cam acelaşi suport matematic, a demonstrat exact opusul descoperirii sale geniale. Răspunsul lui Einstein este şocant: „Nu cunosc demonstraţia. Dacă aş fi cunoscut-o poate că nu ajungeam să demonstrez propria mea idee.” Savantul care a produs mutaţii în gândirea ştiinţifică a secolului XX s-a bazat pe propria intuiţie, fără a intra în hăţişul cunoaşterii oficiale. Poate deloc întâmplător tot Einstein a declarat: „Pe mine mă interesează gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii.”
 
Merită să vorbim în asemenea situaţii despre o ştiinţă atee prin natura ei? Ar fi cel puţin riscant. Este drept că ştiinţa poate trezi un sentiment de siguranţă şi trufie datorită acumulării de cunoştinţe. De-a lungul timpului o asemenea atitudine a făcut, desigur, numeroase victime. Câte victime au făcut însă disensiunile religioase? Avem dreptul să judecăm ştiinţa numai după tendinţele sale inferioare?
 
Numeroşi savanţi contemporani, cercetători ai domeniilor de frontieră şi ai domeniilor ezoterice sunt în consens astăzi. Ştiinţa trebuie folosită ca o cale către Dumnezeu, nu urmărită ca scop în sine. Ştiinţa fără iubire de Dumnezeu şi respect pentru natura eternă a Universului este născătoare de rău şi conduce la decădere spirituală. La fel – religiile care nu sunt dublate de cunoaştere ajung să semene ignoranţă şi intoleranţă. Civilizaţia contemporană a păşit deja pe drumul unei transformări spirituale radicale, iar oamenii de ştiinţă sunt răspunzători de modul în care vor folosi cunoaşterea.
În anii 1990 - 1995 s-au purtat numeroase dezbateri pentru o etică a ştiinţei. Numeroase domenii ca ingineria genetică, armele de distrugere în masă, aparate de inducere a stărilor psihice au deschis probleme care nu fuseseră încă luate în seamă. Cel puţin nu atât de serios precum se cere în actualul context internaţional. Descoperirile semnificative din prima jumătate a secolului trecut au condus la un punct de cotitură: abordarea ştiinţei ca modalitate de cunoaştere a adevărului spiritual.

Savanţii admit că totul e Conştiinţa
 
Gnoza de la Princeton este replica pe care o echipă de cercetători o aduce vechii Gnoze din secolul I (e.n.), o soluţie de salvare a umanităţii prin cunoaştere. Întâlnirea unor influenţi savanţi şi-a propus în 1969 să ajungă la explorarea şi înţelegerea a ceea ce au numit Spiritul Cosmic. Ideea fundamentală a dezbaterii precizează că lumea este creată de Spirit – Spiritul Etern nemuritor Divin. În această Conştiinţa universală se află informaţia de bază a întregului macrocosmos inteligent şi gânditor. Această Conştiinţă Atotcuprinzătoare creează matricea oricărui lucru din Univers. Conform documentului de la Princeton, fiecare atom, moleculă sau manifestare are propria conştiinţă şi o inteligenţă cu care se adaptează şi „îşi rezolvă propriile probleme”.
 
Pentru prima dată în istoria modernă a ştiinţei se pune problema spiritualităţii. Concluzia întâlnirii de la Princeton? Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi negată şi în cele din urmă trebuie să acordăm conştiinţei un loc important în studiul Universului. În fizica cuantică au început să apară teorii în care conştiinţa face parte integrantă din manifestarea materiei şi a energiei. Conştiinţa nu mai este considerată un rezultat al dezvoltării materiei, iar experimentele actuale demonstrează că ea există şi în materie, şi în afara materiei.

Electronii au liber arbitru
 
Paradoxul acestei gândiri este fascinant. Fizicianul Raymond Ruyer emite ipoteza că cercetătorul este creaţia atomului care a vrut să-şi reveleze sieşi propria structură. Afirmaţia este în acelaşi timp falsă şi adevărată. O putem considera falsă pentru că atomul îşi cunoaşte structura mai bine decât ar reuşi fizicianul. Dar o putem considera şi adevărată, deoarece omul însuşi, pentru a-şi descoperi forma exterioară, are nevoie de o oglindă în care să-şi vadă trupul. Aşadar atomul îl consideră pe fizician oglinda în care se reflectă pentru a se cunoaşte pe deplin. Omul îşi înţelege o parte din gânduri şi percepţii, însă nu îşi vede în totalitate corpul. Atomul se află în aceeaşi „situaţie” – de aici şi dorinţa sa imperioasă de a se oglindi prin intermediul unei conştiinţe exterioare lui.

Ceea ce scăpa acestui paradox, dar în acelaşi timp îl şi animă, este faptul că atât interiorul, cât şi exteriorul atomului, precum şi interiorul şi exteriorul omului au fost create de aceeaşi Conştiinţă Cosmică. Astfel Conştiinţa Universală cunoaşte toate particularităţile atomului şi ale fiinţei umane. Iar ceea ce poate cunoaşte omul este provenit din această Conştiinţă Cosmică (Dumnezeu Tatăl).
Printre cei care s-au confruntat cu serioase probleme teoretice în dezvoltarea acestei ipoteze, a electronului conştient, a fost Louis de Broglie, fizician de origine franceză care a propus încă din 1923 modelul de undă-corpuscul. Un electron sau orice altă particulă aflată în mişcare se poate comporta atât ca un corp material, cât şi ca energie. Cercetările au confirmat validitatea acestei idei prin care ştiinţa a făcut un mare pas înainte în tentativa de a uni principiul material cu cel energetic, nematerial. Dar ce anume determină un electron să aleagă să se comporte ca materie sau ca energie? Există situaţii diverse în care fenomenele fizice sunt inexplicabile, iar teoria lui De Broglie nu desluşeşte decât în parte aceste „anomalii”.
 
Mai multe experienţe ulterioare au demonstrat că în situaţii similare de mediu şi de experimentare particulele nu se comportă la fel. Fizicienii au demonstrat că fenomenul există. Dar ce anume face să apară „anomalii” de comportament al particulelor? Abia în 1969 Gnoza de la Princeton a formulat un răspuns, cel puţin teoretic: fiecare particulă din Macrocosmos are o formă de inteligenţă şi tocmai această formă de inteligenţă animă materia şi o modelează.

Ştiinţa e pregătită, Adevărul apare
 
Descoperiri ştiinţifice epocale au revelat de-a lungul timpului mari adevăruri. Pe de altă parte în ultimele decenii s-a amplificat capacitatea psihicului uman de a asimila şi interpreta din ce în ce mai multă informaţie. Există un punct terminus pentru mirajul cunoaşterii? Yoga afirmă că suprema cunoaştere presupune absorbţia mentalului în eternul transcendent al realităţii lui Dumnezeu. Când discipolul este pregătit atunci Ghidul spiritual, Dumnezeu Tatăl, i se va revela. Oare ştiinţa va avea acelaşi final fericit?
 
În decursul timpului savanţii au primit multe dovezi despre existenţa fenomenelor de sincronicitate, de rezonanţă, de transmutare a energiei, însă puţini au acceptat profunzimea corelaţiilor care decurg din aceste fenomene. Cei care au privit mai departe şi au înţeles marele dans cosmic sunt cei care contemplă întregul cu smerenie şi perpetuă încântare, ca pe un vast mister al Creatorului. Prin adorare interioară, solitară, cunoaşterea a dat roadele din care se hrănesc acum noi generaţii ce au şansa să îl cunoască pe Dumnezeu şi prin intermediul ştiinţei.
 
Gnoza de la Princeton a avut un larg ecou şi numeroşi cercetători actuali îşi declară deschisă orientarea spirituală. Este posibil ca ştiinţa viitorului să fie chiar alchimia modernă prin care omul urmăreşte asiduu să acceseze vidul transcendent Divin. Însă vechile şcoli iniţiatice subliniază că inteligenţa singură este neputincioasă. Doar iubirea şi modestia permit minţii umane cunoaşterea deplină a legilor cosmice. Doar astfel îngăduie omul ca Dumnezeu să-i sădească în inimă adevărul de netăgăduit al existenţei sale eterne.
Într-adevăr, mulţi savanţi vorbesc despre starea de profundă minunare şi senzaţia că prin toată munca lor de cercetare participă la ceva miraculos. Putem, oare, să vedem în asta o formă extatică de adorare a lui Dumnezeu?

Articol preluat de pe 
www.luxsublima.ro



Citiţi şi:
 
yogaesoteric
26 septembrie 2011


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga