Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >Toate opiniile >
Freaky Hour sau Happy Hour? Pro Tv foloseşte într-o emisiune anti-MISA subliminale sataniste dintr-un ritual masonic

Titulatura Freaky Hour (ora ciudăţeniilor) sau Creepy Hour (ora înspăimântătoare) ar fi mult mai potrivită pentru emisiunea de bârfe mondene!

de George Preda

Aşa cum am anunţat anterior prin comunicatul biroului de presă MISA, luni 8 februarie 2010, Pro Tv a început o serie de emisiuni Happy Hour în care va fi prezent şi subiectul MISA. Neîntâmplător am putea spune, pentru că 8 februarie 2010 este exact ziua în care a fost programată o nouă înfăţişare în procesul de la Cluj.

Deşi emisiunea de mondenităţi, scandaluri şi bârfe din show-biz conţine de regulă interviuri în direct, realizatorii emisiunii au luat de această dată decizia de a trimite în Germania o echipă care să filmeze o discuţie cu una dintre cel mai înfocate calomniatoare ale şcolii noastre de YOGA.

Poate v-aţi pus problema, aşa cum ne-am pus-o şi noi, de unde vine acest interes subit pentru o persoană precum Cecilia Tiz şi mai ales de unde vine bugetul unei astfel de deplasări. Doar trăim vremuri de criză în care o grămadă de instituţii mass-media au dat faliment sau sunt la un pas de prăbuşire. Cu banii alocaţi pe bugetul de deplasare, diurnă şi şedere de câteva zile în Germania a minim trei persoane (reporter, cameraman plus tehnician) se puteau realiza deplasări prin ţară şi sute de interviuri cu yoghini a căror viaţă este mai fericită şi mai împlinită prin ceea ce au învăţat la cursurile şcolii de yoga MISA. Sau fără nicio deplasare, se puteau realiza interviuri chiar cu mii de yoghini din Bucureşti.

Desigur, dacă echipa Pro Tv îşi dorea cu orice preţ o deplasare în Germania, ar fi putut lua un interviu româncei Herta Mueller, laureată recent cu premiul Nobel pentru literatură, ori cu altă personalitate a diasporei româneşti din această ţară. Dacă Pro Tv voia cu orice preţ scandaluri şi cancanuri, putea face un reportaj cu Lucian Mândruţă care a recunoscut pe post, în direct, că şi-a înşelat nevasta şi pentru a fi iertat a dus-o într-o vacanţă în Caraibe. Sau de ce nu, cu Cosmin Cernat care şi-a înşelat soţia în mai multe ocazii, iar ea disperată vrea să se despartă de el deşi ar rămâne singură cu cei doi copii. Ori poate cu Iuliana Marciuc care l-a divorţat pe Adrian Enache după ani de zile de concubinaj, iar asta nu i-a impiedicat să aibe şi copii din relaţii diferite şi simultane! Acestea sunt subiecte potrivite pentru o emisiune auto-declarată a fi o emisiune preocupată doar de bârfe şi scandaluri mondene.

Însă personajul Cecilia Tiz este acum mult mai interesant pentru Pro Tv decât cei menţionaţi şi asta nu pentru că MISA ar avea ceva cu „Show-bizul”, ci pentru că ea a găsit MISA ca fiind ţapul ispaşitor, iar Pro Tv vroia să facă o emisiune împotriva MISA. Este exact ceea ce îşi doreau maleficii promotori ai Noii Ordini Mondiale, printre care se învârte şi patronul companiei care deţine Pro Tv şi întreg concernul Mediapro. Ronald Lauder este  acţionarul majoritar al grupului CME, magnat american şi preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc din anul 2007, dar şi apropiat al renumiţilor fraţi Rockefeller, aflaţi la vârful ierarhiei internaţionale secrete.


(Foto: Lauder cu David Rockefeller, George Pataki fost guvernator al statului New York,
Bloomberg primar al oraşului New York)

Iată de ce Pro Tv îşi asumă viziunea româncei emigrate în 1989 în Germania, în care MISA este ţapul ispăşitor al tuturor problemelor sale familiale.

În viziunea lor, de vină este organizaţia al cărei lider spiritual scoate la iveală de aproape 20 de ani, planurile secrete ale unei grupări internaţionale care chiar ucide lent, dar în mod programat, milioane de oameni în toată lumea. Gregorian Bivolaru a dezvăluit de mai mulţi ani existenţa planurilor de reducere a populaţiei globale prin înfometare, modificarea genetică a alimentelor, adăugare de aditivi toxici sau iradiere, prin răspândirea de viruşi fabricaţi în laboratoare, ori prin otrăvire cu vaccinuri, cei rămaşi în viaţă urmând a fi controlaţi prin implantarea unor microcipuri sub piele.

Cât priveşte distrugerea vieţilor oamenilor, realizatorii emisiunii ar face bine să privească în propria curte. Aceasta se face în mod evident prin gigantica manipulare mediatica la care participă din plin concernul Mediapro. Zilnic milioane de oameni sunt bombardaţi cu imaginile şi gargara unor personalităţi de mahala, cu scandaluri ieftine, sexualitate degradantă şi ostentativă, senzaţional de mucava, materialism exacerbat şi violenţă oripilantă al căror apogeu sunt ştirile de la ora 5, gen de ştiri inventat chiar de Pro Tv. Toate acestea provoacă în conştiinţa lor înlocuirea adevăratelor valori precum binele, adevărul, iubirea, frumosul şi înţelepciunea, care stau la baza dezvoltării individualităţii sănătoase, a familiei, a comunităţilor spirituale armonioase şi a naţiunilor.

Multe din afirmaţiile Ceciliei Tiz sunt atât de penibile încât nici nu merită comentate. Totuşi remarcăm că ea recurge frecvent la generalizarea propriei experienţe susţinând că MISA distruge familii. Însă se contrazice imediat, când recunoaşte că fostul ei soţ a ales să aibă o relaţie cu o nemţoaică, împreună cu care este căsătorit în prezent şi cu care are şi un copil. Alte probleme legate de atitudinea ei faţă de feminitate ies la iveală atunci când povesteşte experienţa referitoare la concursul de Miss Shakti. Dacă ar fi să ne luăm după spusele ei, se pare că n-a asistat niciodată la un concurs de acest gen – altfel nu ar şoca-o atât de tare apariţiile unor femei frumoase în costum de baie.

Iată propriile-i spuse de acum câţiva ani: «Din fericire sau poate din nefericire nu l-am văzut pe Gregorian Bivolaru pe viu decât cel mult o dată pe an când mai dădeam prin România, momente în care mă sfătuia părinteşte să mă vitalizez (peste ani aveam să aflu cu adevărat ce înseamnă asta) şi să mă uit la filme erotice de gen „9 săptămâni şi jumătate” ca să nu mai fiu aşa inhibată din punct de vedere sexual. Inutil probabil să vă spun că după filmul ăla nici vorba de făcut dragoste, ci mai degrabă îmi venea să ader la cea mai extremă mişcare feministă existentă la ora aia în Germania. (…) Pentru că de unde în cursuri scria că interiorul contează şi nu exteriorul, la Costineşti mi-a fost dat să văd că numai eu umblam nefardată şi nu îmi puneam body transparent şi numai danteluţă când se medita la Grieg (n.r. în curtea casei în care locuia). Acolo am aflat şi de concursul de MISS Shakti, din care aveam să vad apoi înregistrări video, de mă întrebam în ce m-am băgat aşa de bunăvoie şi nesilită de nimeni.»

După cum se poate observa, ea nici n-a asistat personal la vreun concurs de Miss, dar nu se sfieşte să-şi dea cu părerea după vizionarea unor secvenţe pe o casetă! Şi dacă renumitul film erotic „9 săptămâni şi jumătate” a oripilat-o atât de tare, oare ce-ar zice dacă s-ar uita din greşeală pe Pro Cinema la ore târzii? Oare ce părere are ea şi ipocriţii realizatori ai emisiunii Happy Hour despre producţia interactivă http://sclavelemele.ro purtând semnătura Mediapro? Pe site-ul amintit poţi citi: “Una din sclave poate fi a ta! Chiar a ta. Totul e pe bune, în carne şi oase... Şi mai e şi gratis. Tot ce trebuie să faci este să alegi sclava favorită şi să anunţi poruncile tale”.



De asemenea ne întrebăm dacă Cecilia s-a mai uitat vreodată în viaţa ei la „Happy Hour”. Ar fi descoperit că la emisiune trupele de cântăreţe şi dansatoare sexy, show-urile erotice şi striptease-ul sunt nelipsite. Însuşi Măruţă era cât pe ce să rămână fără straie într-o ediţie de anul trecut. Oare o fi şi el de la MISA?

Referitor la sfaturile date de Gregorian Bivolaru, răspunsul primit de Cecilia vorbeşte de la sine şi de aceea vă oferim cele mai importante fragmente din acea scrisoare, pe care ea însăşi a făcut-o publică pe forumurile anti-MISA pe care îşi desfăşoară activitatea, pentru a vă edifica singuri despre situaţia reală:

„..este necesar să nu uiţi că adeseori urâţenia este în ochii privitorului. De fiecare dată când ne-am întâlnit, eu te priveam frumos şi transfigurator, tu însă mă priveai urât, erai, aşadar, o cutră. Aici nu este vorba că nu te-ai priceput, nu este cazul să te ascunzi; te-ai complăcut să fii o cutră […] Să ştii că în ceea ce priveşte sentimentele ciudate, mai sunt şi alţii care mă urăsc de moarte. Dincolo de aceasta, eu rămân detaşat şi liniştit pentru că toate aceste otrăvuri şi mizerii nu mă afectează, pentru că eu ştiu foarte bine cum sunt. Simt pentru tine o imensă compasiune că te afli în starea în care te afli; nu aş vrea nici măcar pentru o fracţiune de secundă să fiu in pielea ta. […] Fii sigură că este aproape imposibil sa accepţi ajutorul şi sfatul de la un om pe care îl urăşti. […] Pune pe cineva să îţi facă ofrandă de lumină, cu câte 21 de lumânări timp de 49 de zile, de 21 de ori. Începe să ţii post duminica. Intră în abstinenţă 7 luni. Fă LAYA YOGA cu Tara, dimineaţa şi seara, câte o oră timp de 17 luni. Fă câte 150 de NAULI, 20 minute minim BHUJANGASANA, 15 minute SHIRSHASANA. Vino urgent la Bucureşti şi ia-ţi un tratament cu plante pentru starea în care te afli. Fă cromoterapie cu culoarea galben şi violet alternativ, câte 45 minute zilnic. Mergi sâmbăta într-un cămin de copii orfani şi fă KARMA YOGA. Ia  o pauza în relaţia cu soţul tău de un an si jumătate. Dacă vei fi capabilă să realizezi integral zi de zi acest TAPAS timp de 4-5 luni o să îţi poţi reveni; dacă nu, o să mergi de la rău la mai rău si nu vreau să te sperii, dar poate să te aştepte chiar nebunia. Pentru tot ceea ce ai făcut, eu te-am iertat în totalitate şi am să te iert la fel dacă vei continua ca şi până acum. Dumnezeu să îţi lumineze mintea şi inima cât mai ai timp. Îmi mai poţi scrie numai dacă vei realiza zi de zi de acum înainte acest TAPAS. Îţi doresc succes.”

Nu mai insistăm în legătură cu personajul Cecilia Tiz (aflaţi mai multe despre ea aici, într-un un articol interesant pe acest subiect).  Din punctul nostru de vedere, intenţia manipulativă a emisiunii este clară.

Credem că şi următorul aspect este semnificativ pentru a dovedi încă o dată intenţiile machiavelice ale celor care se află în spatele demersului realizat de Pro Tv. Pe coloana sonoră a emisiunii „Happy hour” din 8 feb 2010 a fost folosit obsesiv fragmentul care ilustrează sonor un ritual masonic de sorginte satanică din filmul Eyes Wide Shut”, pe care îl puteţi viziona an de an pe postul Pro Tv. Citiţi aici un articol interesant pe acest subiect. Controversatul fragment este de fapt derularea inversată a înregistrării unei slujbe creştin-ortodoxe (acest fapt poate fi verificat de către oricine cu ajutorul programului din Windows - Sound recorder). Pe fragmentul inversat se pot distinge cuvintele în limba română:

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: poruncă nouă am dat (…)”
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu închinători, miluitori şi binefăcători ai sfântului locaşului acestuia (…)”.

Puteţi să vă edificaţi vizionând aici fragmentul original din film:

şi fragmentul inversat:

Această inversare a unor elemente spirituale sau religioase este o bine-cunoscută practică satanică şi totodată o metodă de manipulare subliminală a spectatorilor ori ascultătorilor. Eyes Wide Shut” (în traducere română – „Cu ochii larg închişi”) poate fi considerat drept filmul-testament al celebrului regizor american – Stanley Kubrick, filmul fiind urmat de o serie de evenimente stranii, şi anume: Kubrick a murit de infarct înainte de terminarea montajului filmului, iar cuplul de actori Tom Cruise şi Nicole Kidman s-au despărţit, după 10 ani de căsătorie.

Orgia sexuală prezentată în filmul lui Kubrick pare a fi inspirată după Hellfire Club, o lojă masonică engleză din secolul al XVIII-lea, a cărei temelie a fost pusă de Sir Francis Dashwood. Părintele fondator (şi mason cu rang mai înalt) este însă Benjamin Franklin. Mai recent, auto-proclamatul Mare Maestru Aleister Crowley a creat ritualuri similare pentru loja sa masonică numită Ordo Templi Orientis (OTO).
Să fie oare o întâmplare folosirea acestei tehnici subliminale de către realizatorii emisiunii? Probabil aşa ar susţine ei, aşa cum afirmă cu aplomb că programarea emisiunii în ziua procesului de la Cluj este o pură coincidenţă! Totuşi este evident că acest fond muzical creează o impresie sinistră pe care realizatorii vor să o asocieze cu MISA. Dacă lor le place să asculte muzică satanistă cu mesaje subliminale, să o asculte la ei acasă şi să nu se folosească de ea pentru a crea în subconştientul telespectatorilor o imagine cu o puternică încărcătură negativă, asociată cu MISA!

În final ne întrebăm unde este corectitudinea mult trâmbiţată de către Pro Tv, atunci când prezintă trunchiat editorialul publicat de către Biroul de presă MISA pe site-ul yogaesoteric.net, prezentându-l ca şi cum ar fi o „replică” la afirmaţiile Ceciliei Tiz? Şi cum se explică faptul că în prezentarea replicii este indicată în mod eronat adresa site-ului oficial MISA ca fiind „yogaesoteric.com” (de fapt un site inexistent)? Dacă ar fi vorba de emisiunea PRO-Ştii şi câştigi mai că am trece cu vederea această eroare. Dar fiind vorba de emisiunea care se pretinde a fi vârful de lance al Pro Tv-ului putem spune că e vorba doar de lipsă de profesionalism şi de manipulare voită!

Citiţi şi:
Biroul de Presă MISA a refuzat invitaţia de a participa la o emisiune de divertisment specializată în scandaluri mondene
«Cu ochii larg închişi»

yogaesoteric
09 februarie 2010

 

 


Articole publicate recent

> 23 MaiLa ce icoane se închină acum noile generații: De la icoana Vlahernița la imaginile aproape omniprezente de pe Facebook!

> 22 MaiDe ce nu putem accepta transformarea României într-un sinistru lagăr medical – argumente legale dar și argumente științifice

> 22 MaiUn cunoscut om politic: În România producătorii străini de vaccinuri prin agenţii lor au împrăştiat rujeola artificial şi în mod intenţionat…

> 22 MaiStatul se lasă acum benevol spionat de SRI

> 22 MaiOraşul din România care îşi produce singur, din gunoi, curentul electric

> 21 MaiSenatorul Daniel Fenechiu se opune proiectului de lege a vaccinării obligatorii

> 21 MaiUn bebeluș a murit la câteva zile după naștere, după ce i-a fost administrat un vaccin

> 21 MaiAndrzej Duda, preşedintele Poloniei: «Căsătoria gay nu va fi niciodată legalizată în Polonia»

> 20 MaiScandalul surprinzător al vaccinării obligatorii. Tabloul complet al instituirii unui gestapo vaccinist

> 20 MaiLecția pe care americanii și aliații lor nu vor să o învețe

> 19 MaiProfesorul Silvio Calzolari, cunoscut orientalist și istoric al religiilor italian, aduce la rândul său cazul MISA în atenția internațională

> 19 MaiViktor Orban a declarat că mai multe națiuni europene, printre care și poporul român, vor să se debaraseze de rețelele lui Soroș

> 19 MaiVasile Astărăstoae despre limitarea libertăţilor individuale sub pretextul sănătăţii publice

> 19 MaiAfaceri porcești la umbra vaccinării obligatorii!

> 19 MaiUMOR STENIC – Cele mai tari glume, ce ne provoacă un râs sănătos, din «Epoca de Aur» a comunismului. Cu astea au supraviețuit românii…

> 18 MaiPartea a doua a interviului acordat de Gregorian Bivolaru site-ului Wowbiz.ro

> 18 MaiDemontarea manipulărilor şi sofismelor propagandei vacciniste

> 18 MaiProf. dr. Dan Tudor Vuza: Vaccinarea obligatorie este ceva împotriva Constituţiei României

> 17 MaiOlivia Steer vine cu o ipoteză halucinantă despre epidemia de rujeolă

> 17 MaiRegizorul american denunță cu mult curaj mașinațiunile «statului profund»

> 17 MaiAndreea Arsene: «Libertatea liberei exprimări vehiculează sugestii după canoanele stăpânitorilor ei străini…!?»

> 17 MaiIată ce spune cu insolență un oficial OMS venit în România să susţină vaccinarea…

> 17 MaiUn nou interviu acordat de Gregorian Bivolaru, de data aceasta site-lui Wowbiz.ro

> 16 MaiToți pro-vacciniștii să doneze imediat bani pentru această fetiță ce a fost nenorocită de curând de un vaccin! Iată ce rele pot face vaccinurile!!!

> 16 MaiLegume gigant crescute natural în Alaska

> 16 MaiUnul dintre cei mai renumiți medici din România, dr. Răzvan Constantinescu, este împotriva vaccinării obligatorii

> 15 MaiCine sunt cei 22 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei

> 15 MaiUn neamț spune adevărul despre români: «doar își plâng de milă, se vaită că e viața grea dar nu fac nimic pentru a o transforma»

> 15 MaiPovestea uluitoare şi plină de modestie şi răbdare a lui Mehran Karimi Nasseri, refugiatul iranian care a locuit timp de 18 ani într-un… aeroport

> 15 MaiLegea șocantă a vaccinării obligatorii, criticată pe site-ul Asociației Medicilor de Familie Mureș

> 14 MaiSe plănuiește să fim vaccinați cu forța

> 14 MaiPrima biserică din lume realizată în întregime din copaci vii

> 14 MaiSuveranismul și schimbarea alianțelor

> 14 MaiLacrimi și multă durere în Moldova: bebelușul ce a fost ucis de vaccin, petrecut pe ultimul drum

> 13 MaiScandal imens într-un spital din Italia: O infirmieră mima că vaccinează copiii

> 13 MaiUn demers diabolic. Iată Proiectul Legii Vaccinării. Aşa ceva nici Ceauşescu n-ar fi îndrăznit… A intrat în dezbatere publică

> 12 MaiInformare cu privire la termenul din 12 mai 2017

> 12 MaiDr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie «Vaccinarea are apoi efecte nefaste chiar si asupra unui sistem imunitar sănătos»

> 12 MaiBill Gates, miliardarul cel satanic, s-a întâlnit cu președintele Trump pentru a opri ancheta privind siguranța vaccinurilor

> 12 MaiDescoperire excepțională, de ultimă oră! Prima planetă asemănătoare Pământului, care dispune de atmosferă

> 11 MaiIdeea monogamiei ca fiind parte din relaţiile ideale se bazează pe cercetări defectuoase

> 11 MaiSergiu Moroianu, un reputat om de știință, despre Legea vaccinării: «E undeva la mijloc între nazism și comunism. Sunt total contra»

> 11 Mai«După o îndelungată carieră, găsesc în flacăra entuziasmului meu, cea mai sigură confirmare și cea mai bună răsplată»

> 10 MaiReplici care au rămas în istorie – Cum au răspuns unele celebrități la insultele care le-au fost adresate…

> 10 MaiCele mai mari invenţii şi inovaţii de la roată încoace

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga